Nimic nu poate înlocui CARTEA,
prieten de nădejde al fiecăruia dintre noi. Oricât ar evolua
societatea, o carte rămâne peste timp şi, dacă ai răbdare, între
coperţile ei găseşti orice te-ar interesa.
Consider că în acest mod a gândit
şi autoarea, Maria Tirenescu, ce revine, după Un zâmbet pentru
fiecare, apărută în 2014, cu un nou titlu Copii
de ieri, copii de azi
în 2017. Informare şi recreere pentru toate vârstele,
redevenim, şi noi adulţii, copii.Sub pretextul unor întâmplări
vesele din viaţa unor copii, începând cu grădiniţa, despre care
un personaj literar spune că „la grădiniţă era mai frumos”,
în raport cu prima zi de şcoală, unde dascălul clasei întâi
pare „un bunic”.
Cunoscătoare a sufletului copiilor,
atât din familia de cadre didactice din care face parte şi
autoarea, cât şi din propria experienţă ca dascăl şi mamă,
ştie să umble cu delicateţe la sufletul copiilor, suflet pe care
îl înţelege atât de bine şi pe care-l prezintă şi cititorilor
cărţilor sale. Dovada ce demonstrează puterea acestui act este
răbdarea cu care se apleacă asupra fiecărui „eveniment” din
viaţa personajelor pe care ni le prezintă şi în acest volum nou
apărut.
Copilăria este un izvor nesecat de
„evenimente”, aşa cum ne-a demonstrat-o şi povestitorul Ion
Creangă în „Amintirile”, atât de cunoscute fiecărui cititor,
spune „...Hai mai bine să vorbim despre copilărie, căci ea
singură este veselă şi nevinovată. Şi, drept vorbind, acesta-i
adevărul”... Acelaşi lucru îl afirmă şi Tudor Arghezi în
„Cartea cu jucării”, precum şi Lucian Blaga în „Hronicul şi
cântecul vârstelor”, clipe pline de adevăr scrierile Mariei
Tirenescu.
Prin simpla lectură deconectează şi
educă prin întâmplări mai mult sau mai puţin amuzante.
Viaţa oamenilor şi animalelor de
companie se prezentă şi în cartea Copii
de ieri, copii de azi unde Dondonel –
Câine rău – un cocker bătrân şi „pistruiat” mănâncă
biscuiţi şi bomboane jucându-se cu copiii.
„Merită să încerci” ne prezintă
pe cele două surori care, cu doar 8 bani, au mâncat seminţele pe
care le cumpărase sora mai mare, datorită bunăvoinţei unei
vânzătoare care a înţeles că fetiţa voia seminţe, dar nu avea
bani suficienţi, devenind deosebit de darnică.
Andrei şi Cornel erau „singuri
acasă” încercându-şi talentul de bucătari gătind „mămăliguţă”
pe care găinile vecinului au mâncat-o chiar dacă a fost fierbinte
şi vecinul i-a certat: „Mâncaţi voi şi lăsaţi-mi găinile în
pace!”.
Fetiţa din clasa a cincea, mai mare,
pregăteşte „pături”, o mâncare bazată tot pe mămăligă,
dar cu brânză. Cu toate peripeţiile prin care au trecut, „Păturile
voastre sunt foarte bune”, a apreciat tata, munca fetelor ce sunt
deosebit de încântate de lauda primită.
Tendinţa moralizatoare nu iese în
evidenţă, deşi este prezentă şi în „Concertul”.
Vocabularul utilizat de autoare face
posibilă trecerea cu uşurinţă în inima cititorilor cărora le
este destinată în mod deosebit această carte plină de trăiri
intense prezente în „Vânt de libertate” text ce contribuie la
educaţia patriotică absentă parcă în zilele noastre din
literatura pentru copii şi, pot afirma, că şi din şcoală.
Interesant este că totul „curge”
uşor, încât cititorii rămân cu plăcerea simţită în primul
rând datorită talentului de povestitor al autoarei pricepută în a
înlănţui fapte „banale” şi a le transforma în adevărate
„evenimente” deosebit de palpitante.
Cititorilor nu le rămâne decât să
parcurgă, în clipe de răgaz, aceste bijuterii adevărate ale unei
literaturi destinate „copiilor” de toate vârstele.
Lucian Blaga spune, în „Trei feţe”:
„Copilul râde: «Înţelepciunea
şi iubirea mea e jocul!»”.
Copiii
iau în serios orice ar face şi, dacă nu mă credeţi, parcurgeţi
alături de personajele din carte întâmplările respective şi veţi
redeveni copii.