Cum a fost în clasa întâi am povestit. Se cuvine să îmi depăn amintirile din următorii ani. Am uitat multe lucruri fără importanţă, dar am reţinut cele mai interesante întâmplări.
În clasa a doua, doamna învăţătoare ne-a aşezat în bănci ţinând seamă de înălţimea pe care o aveam. De data aceasta, urma să ocup banca a doua a rândului din mijloc, împreună cu Margareta Davidovici.
Aveam un coleg nou: Octavian Vişan. Venise de la Sighet cu părinţii. Tatăl lui era inginer, iar mama lui era funcţionară. Avea un frate mai mare.
În fiecare sâmbătă, Margareta şi trei băieţi lipseau. Ne-au explicat că la ei, la evrei, sâmbăta nu se lucrează, ci se merge la sinagogă. Pe luni nu primeam teme de casă, iar ceea ce învăţam sâmbăta era uşor de recuperat. Ne întrebau şi îşi notau. Dacă era ceva mai greu, le explicam noi, cei care fuseserăm la ore.
Într-o zi de sâmbătă, Tavi se aşează în locul Margaretei. I-am atras atenţia că se supăra doamna învăţătoare.
- Îi cer eu voie doamnei învăţătoare. Locul de lângă tine e liber. Eu sunt singur în bancă. De ce să ocupăm două bănci?
În timp ce discutăm, întră doamna învăţătoare. E de acord să rămânem în aceeaşi bancă. Ziua trece repede şi colegii nu fac glume. Era prima dată când în aceeaşi bancă stăteau o fată şi un băiat.
Luni, la prima oră, vine Margareta şi vrea să se aşeze la locul ei. Colegii nu o lasă. Vine Tavi. Încep negocierile. Apar şi eu cu câteva secunde înainte de a suna de intrare. Eu nu vreau să aleg: amândoi sunt colegii mei şi pot să stau cu oricine în bancă.
Situaţia este rezolvată de doamna învăţătoare. Pe moment, Margareta se aşează lângă Haimi. Banca lor urma să rămână neocupată în fiecare sâmbătă.
În ora de educaţie fizică, doamna învăţătoare îi aranjează şi pe ceilalţi colegi în bănci, câte o fată şi un băiat. Suntem mai mari acum, este motivul acestei schimbări.
Mă înţelegeam foarte bine cu toţi colegii. Margareta încheiase pe locul al doilea clasa întâi. Acum, cu venirea lui Tavi, concurenţa era mai mare. Şi el fusese pe locul întâi la Sighet. Eu nu voiam să mă întreacă. Tavi era mai delicat, eu mai băieţoasă, mai sportivă.
Ca să mă domolească puţin, mama chiar m-a înscris să studiez pianul. Mergeam de două ori pe săptămână la doamna Moldovan, o doamnă care învăţase pianul la şcoala de fete.
Într-o zi, vine o doamnă să ne prezinte o iniţiativă: o clasă de balet. Lecţiile urmau să se ţină la casa de cultură, două ore la interval de două săptămâni. Ne-am înscris mai mulţi. Am fost de câteva ori, dar am făcut amigdalită şi am lipsit de la lecţia de balet. Nu voiam să fiu în urmă. Aşa că, am ales pianul. Acolo, doamna se ocupa numai de mine.
În trimestrul al doilea, doamna învăţătoare ne spune:
- Sâmbăta viitoare este cerc pedagogic. Cine ştie ce e cercul pedagogic ?
- Ştiu eu ! E o şedinţă cu învăţătorii sau profesorii.
- Da, aşa e. Dar la acea şedinţă, noi vom face o lecţie de matematică la care vor veni toţi învăţătorii din şcolile din jurul Vişeului.
- Ce se întâmplă dacă nu ştim ?
- Nimic, dar voi învăţaţi şi sunteţi atenţi...
În recreaţie colegii îşi împărtăşesc părerile. Unii se tem, alţii sunt indiferenţi...
Vine şi ziua cercului. Nu sunt toţi colegii în clasă, dar sunt tot atâţia învăţători care ocupă scaunele aduse special în clasă. Participă şi domnul director.
Doamna învăţătoare stăpâneşte foarte bine emoţiile clasei. Eu chiar am uitat că avem musafiri. Era o lecţie de rezolvări de probleme.
La un moment dat, o doamna învăţătoare de lângă mine îmi cere caietul. Terminasem problema şi mă uitam la tablă.
- Ai rezolvat altfel problema.
- Dar e bine cum am rezolvat. Sunt întrebările acolo. Şi calculele.
Doamna Mihalca vede că vorbim şi se apropie:
- Ce nu e bine ?
- Eu am rezolvat altfel decât cel de la tablă.
- Vei merge la tablă şi ne vei arăta cum ai lucrat.
- Bine.
Aşa am făcut. Şi a urmat o dezbatere :
- Cum e mai uşor de rezolvat problema ? Cum a lucrat Vasilică, sau cum a rezolvat Mioara?
Colegii susţineau pe cine credeau ei că a lucrat mai bine.
- E acelaşi rezultat.
Concluzia? O problemă se poate rezolva în mai multe moduri.
La încheierea lecţiei, în timp ce elevii îşi adunau lucrurile, învăţătorii vorbeau cu cei din apropiere. Ştiu că eu am vorbit cu mai mulţi. Fără emoţii. Mie chiar mi-a plăcut lecţia şi chiar îmi plăcea să rezolv probleme cu mai multe operaţii.
La prima lecţie pe care am avut-o, doamna învăţătoare ne-a povestit ce au spus musafirii. Le-a plăcut la noi. Aşa că, vom mai face lecţii deschise la cercul pedagogic.
La festivitatea de premiere au venit părinţii colegilor. Atunci am avut ocazia să o cunosc pe mama lui Tavi. Era o doamnă foarte elegantă, coafată, fardată… Mă uitam la ea, la doamna învăţătoare, la mama… Parcă mama era mai frumoasă, chiar dacă avea doar puţin ruj, numai de ocazie. Şi doamna învăţătoare era frumoasă. Toate învăţătoarele erau mai frumoase. Ele aveau în ochi acea căldură pe care nu o găseam la celelalte doamne care participau la premiere. Şi toate se bucurau când ne vedeau. Aveau de ce. Pe atunci, copiii învăţau şi erau foarte politicoşi.
Am reuşit şi în clasa a doua să fiu pe primul loc. Pe locul al doilea s-au situat Margareta şi Tavi. Nu mai ştiu cine a fost pe locul al treilea. Dar ştiu cât de frumos a fost când am urcat pe scenă şi ne-a felicitat domnul director, în timp ce toţi cei prezenţi au aplaudat.
Şi mai ştiu ceva: erau multe, multe flori. Toţi copiii veniseră cu flori, toate cadrele didactice plecau cu braţele pline de flori.
Am mai întârziat puţin cu colegii. Aşteptam cu nerăbdare serbarea pentru părinţi care urma să se desfăşoare tot în curtea şcolii. Fiecare elev adusese obiecte pentru tombolă, era şi un obiect surpriză, ştiam că vine o orchestră şi că părinţii care vor dori să danseze aveau rezervat un loc mai bine nivelat în curtea şcolii. Pe lângă ei, puteam şi noi să dansăm. În vacanţă, puteam sta şi după ora 20.
