Rerferinţe critice

 De pe Facebook, despre cartea IEȘIND DIN TIPARE

 Dumitru VasileStele peste Cugiria

p

r

t

d

n

e

s

o

S

o

0

8

2

a

h

4

i

c

s

u

g

1

a

f

0

 

0

l

8

u

g

3

7

a

 

0

h

3

2

m

g

9

m

a

0

a

9

t

3

a

0

u

5

9

t

a

2

m

g

0

  · 

Cometa care a fost vizibilă pe cer a păstrat tradiția, adică "a fost un semn"! A fost semn de bucurie pentru doamna Maria Tirenescu, încă o "steluță" s-a adăugat în "pleiadele" domniei sale, un volum de memorialistică, "Ieșind din tipare".

O sumă de amintiri din copilărie, din vremea școlii și a liceului, scurte biografii ale unor prieteni, colegi, profesori, întâmplări personale sau ale părinților...

Că doamna Maria Tirenescu așa a început viața, "ieșind din tipare", este o realitate care nu s-a schimbat, sub aceleași auspicii activează și acum! Prezentă de-a lungul și de-a latul mapamondului prin intermediul internetului, participantă la concursuri literare, prezentă în dezbaterile de interes comunitar, e tot atât de greu de găsit în lumea reală, reținută fiind de multiplele sarcini pe care le presupun o familia și o gospodărie.

Mă bucur că am citit și primele poezii ale domniei sale, în volumul colectiv MARGINI DE VIS, 2002, și această ultimă (deocamdată) carte, IEȘIND DIN TIPARE.

Felicitări, doamna Maria Tirenescu, și multă putere de muncă, să dublați impresionanta listă de realizări din finalul volumului, capitolul "Despre autor".

Petere Rău
Zâmbetul liric al toamnei
 Editura InfoRaptArt, 2019
 

Autoare de proză scurtă, Maria Tirenescu, ne întâmpină cu un grupaj de texte memorialistice, în care în prim planul amintirilor întâlnim protagonişti precum mama, tatăl, dar şi profesori şi profesoare pe care i-a îndrăgit şi stimat dintotdeauna şi spre care şi azi îşi îndreaptă cu respect gândurile sale.

Dar nu numai atâta înseamnă substanţa epică a acestor texte. În acest periplu prin amintiri de tot felul vom întâlni şi povestioare, mai surte sau mai lungi, în care putem lua contact cu obiceiurile vremurilor şi locurilor, cu întâmplări mai puţin obişnuite, unele chiar hazlii, cu caracretizări de personaje de un firesc responsbil şi cu multe altele care atrag curiozitatea cititorului încă de la începutul lucrării.

Maria Tirenescu este o autoare binecunoscută în lumea literară, marile ei pasiuni fiind ani buni îndreptate spre poezia de factură niponă cu care, de-a lungul timpului, a repurtat numeroase succese, atât în ţară, cât şi peste hotare.

Proza sa , însă, nu poate fi desprinsă deloc de realitatea înconjurătoare, în special de oameni şi de fapte, de viaţă autentică şi înâmplări cuceritoare.

Viorica Alecu
De mână cu tata 

Editura StudIS, Iaşi 2018

  

          Harnică, la propriu şi la figurat, autoarea Maria Tirenescu are şi un suflet mare şi sensibil, aşa cum a dovedit-o prin volumele apărute sub semnătura ei, ca să vă amintesc doar câteva: „Culorile viselor”, „Un zâmbet pentru fiecare”, dar şi „Draga mea”, cu prezenţa mamei şi a lumii sale înconjurătoare.

         Parcă mă aşteptam, cunoscând-o bine pe scriitoare, să apară şi un volum dedicat unei persoane cu totul şi cu totul deosebite, tatăl său, Dumitru Grad, un om cu calităţi pe care se pare că le-a moştenit şi Maria, cunoscută cititorilor prin scrierile sale atât de „diferite” ca formă, dar şi conţinut.

         „De mână cu tata” e un volum dedicat persoanei ce i-a condus „paşii” în lumea reală cu atenţie, cu dragoste şi înţelepciune, dovadă fiind OMUL Maria Tirenescu.

         Acest volum ne face cunoscută zona Vişeu, şi nu numai această zonă, deoarece, copil fiind, „de mână cu tata”, „fata tatii” a umblat mult în timp şi spaţiu. Spun timp şi spaţiu deoarece întâmplările pline de farmec ne poartă în vremuri pe care suntem îndemnaţi, în mod tacit, să nu le uităm deoarece constituie o parte a istoriei acestei ţări şi a acestui popor. Greutăţile prin care au trecut locuitorii meleagurilor, descrise şi în carte, în urma războiului sunt prezente, citite printre rânduri, dar şi „ascunse”, de farmecul locurilor prezente pas cu pas. Întâlnim oameni harnici, puternici sufleteşte, dar şi locuri de o inegalabilă frumuseţe.

         Fragmente din această carte de amintiri au apărut în revista Boem@, dar şi în antologiile editate de InfoRapArt la care Maria Tirenescu a participat.

         Nu am dat exemple tocmai pentru a vă îmboldi să parcurgeţi singuri filele acestui volum de excepţie intitulat sugestiv „De mână cu tata”.

         Mamelor li s-au dedicat, în timp, atâtea opere, dar acesta, dedicat TATĂLUI, merită să fie citit, fiind ceva aparte în literatură.

Viorica Alecu
Citeşte, dragă copile!

Cunoscută cititorilor de toate vârstele, autoarea Maria Tirenescu ne surprinde cu un nou volum adresat, în aparenţă, copiilor, Citeşte, dragă copile!, dar place cititorilor de toate vârstele, atât pentru umorul, cât şi pentru „învăţăturile” citite printre rânduri.

Bunicii îşi educă nepoţii în spiritul hărniciei şi păstrării trecutelor obiceiuri din zona Vişeu, de unde şi caracterul autobiografic al întâmplărilor ce-l umplu de farmec pe cititor. „Ieri şi azi” sau „Întâmplări de demult”, „Şcoala din sat” ori întâmplarea plină de învăţăminte cu smochinele şi matematica vin să puncteze faptul că trecutul era „frumos”, dar nu era uşor datorită vieţii de zi cu zi în care bucuriile erau umbrite de greutăţile întâmpinate obţinerii celor necesare traiului.

Evocările, chiar şi din „Păpuşile”scot în evidenţă lupta pentru un trai decent, într-o lume în care viaţa nu era uşoară.

Citiţi cartea şi vă veţi îmbogăţi sufletul cu trăiri simple în aparenţă, însă atât de bogate în conţinut!

Petre Rău:

 Şoaptele toamnei cuminţi

 Editura InfoRaptArt, 2017

 

      Scriitoarea Maria Tirenescu ne invită să-i lecturăm cele patru texte de proză scurtă, în fapt nişte povestioare spuse pentru colecţia noastră de creaţii literare. Prima dintre ele, intitulată „Prima zi de noiembrie”, este istorisirea unei călătorii cu maşina, prilej cu care protagoniştii intră în contact cu nişte autostopiste şi împreună deapănă câteva amintiri comune despre şi dinspre locurile natale.

       Cea de a doua , cea mai cuprinzătoare, după mine şi cea mai consistentă, „Păpădia”, este povestirea participării la o nuntă ardelenească, prilej cu care sunt evocate o bună parte din obiceiurile locului privind pregătirea şi desfăşurarea acestui ritual. În scurta povaeste „Fotografiile” protagonista , profitând de nostalgia provocată de prima ninsoare, deapănă o succintă amintire. La fel de scurtă este şi ultima povestire, „O oră de fizică”, în care aflăm istoria unei ore de fizică cu un nou profesor...

        Toate cele patru povestiri sunt rupte din realitatea autohtonă, autoarea oferindu-ne fragmente inedite de viaţă autentică. Pivotul central este însăşi naratoarea, toate povestirile făcând probabil parte din arsenalul său memorialistic.

       Totul se petrece sub auspiciul unui calm şi al unui firesc pur ardelenesc, nu epatează, nu se întâmplă nimic vibrant, lucrurile curg într-o blândeţe rară, bine încorsetată, un fel de binecuvântare prelungă, trăsătura comună definitorie fiind cea legată de nostalgie.

       Manifestând o oarecare pedanterie în arta scrisului, atentă la detalii şi minuţioasă, scriitoarea Maria Tirenescu ne oferă o proză bine scrisă, care satisface pe deplin gustul lecturii.

Nastasia Savin:

Copii de ieri, copii de azi, de Maria Tirenescu

Maria Tirenescu is an author of haiku, tanka, haibun. She is present in a lot of anthologies in Romania an, also, abroad.

The most recent book, Children fron yesterday, children for today, appeared at Zeit Publishing House of Brăila, 2017. it is a book of stories, where the main theme is childhood, their plays and the innocence of the childhood.

Maria Tirenescu este o autoare de haiku, fiind prezentă în numeroase antologii atât în ţară, cât, ma ales peste hotare. Cea mai recentă apariţie editorială, Copii de ieri, copii de azi, apărută la Editura Zeit, din Brăila, 2017, este o cate de povestiri în care tema principală o constituie copilăria, joaca, inocenţa.

Încă din prefaţa, intitulată sugestiv, Din lumea copilăriei, fiind semnată de către Viorica Alecu, descoperim că este vorba despre o carte unde, „sub pretextul unor întâmplări vesele din viaţa unor vlăstare, despre care un personaj literar spune că «la grădiniţă era mai frumos», în raport cu prima zi de şcoală, unde dascălul clasei întâi pare «un bunic»”. (p. 5).

Volumul Mariei Tirenescu, Copii de ieri, copii de azi, conţine 17 povestiri: Ai putea, Difuzorul, Vânt de libertate, La grădiniţă, Prima zi de şcoală, Întâmplări cu pui de găină, Merită să încerci, Ursul, Deformaţie profesională, Ziua Unirii Principatelor, Vacanţă la mare, Concertul, Lady de Venera City, Cum se face păpuşă, Păturile, mămăliguţă şi Paparada. Astfel, se întâlneşte ideea deja vehiculată conform căreia, pentru un scriitor, copilăria reprezintă, probabil, cea mai provocatoare temă deoarece, în ciuda treecerii ireversibile a timpului, reuşeşte să redea acele elemente care te fac pe tine, cititorul de azi, să te gândeşti cu plăcere şi cu o uşoară nostalgie la acele vremuri: „Când nu-i era solicitat ajutorul, Roxana se juca cu pisoii, Îi aranja în şir, ca la grădiniţă, îi sevea cu mâncare, le spunea poveşti şi-i încuraja să sară peste obstacolele pe care fetiţa le găsea prin gospădăria bunicilor: o perie, o cutie în care fusese îngheţată, o periniţă sau hiar bucăţele de lemn rămase de la atelierul bunicului.” (p. 13).

Copilăria, fazele acesteia, aşa cum este prezentată de către Maria Tirenescu, constituie o stare a transformărilor rapide ale copilului ce se caută ăpe sine, cercetează zona de confort şi cautăp a o depăşi, a o lărgi, a explora tot ceea ce este în jur.

Vocvabularul utilizat este simplu, se foloseşte sectorul denotativ al limbajului, expresivitatea este destul de puţin întâlnită, autoarea preferând autenticitatea stărilor în locul artificiilor de limbaj.

Cartea poate fi încadrată în lecturile copilăriei, fiind o modalitate pentru cititor de a se întoarce în trecut.

Petre Rău:
Revanşa cuvintelor
Editura InfoRapArt, Galaţi, 2014

Maria Tirenescu aduce în această antologie un grupaj de patru povestiri scurte: „Trandafirul galben” – povestea unui trandafir galben primit în dar de la o persoană necunoscută, un simbol al cărui semnificaţie naşte aşteptări ciudate, „Coafura” – povestea unei inevitabile coafări a unei mirese în pragul nunţii. Împotriva voinţei acesteia, „Poezia” – despre neputinţa creării unei poezii, din lipsă de inspiraţie, poezie cu care eroina şi-ar fi dorit să participe la un concurs, şi „Struguri timpurii” – aventura unei căţărări pe o scară şubredă, pentru a culege nişte struguri tentanţi, în urma căreia se întâmplă ca scara să cedeze şi eroina să rămână pentru o perioadă de timp speriată şi blocată.

Eroii acestor povestiri – de fapt eroinele, fiindcă toate patru sunt personaje feminine – trăiesc sub imperiul unor simţiri ce îmbracă imaginea unei lumi petrecute, cel mai probabil o lume plină de amintiri auctoriale. Nicăieri nu se caută răspunsuri, nu se caută sensuri, îndoieli, certitudini, ci totul decurge firesc, domol, cu blândeţea unor fapte trăite anterior, de care pesemne că autoarea îşi aminteşte cu multă nostalgie. Toate acestea, sub o scriere în care domină o anumită ingenuitate şi simplitate de bun augur.

Petre Rău:
Simfonia cuvintelor

Editura InfoRaptArt, 2010

„Prin proza sa, Maria Tirenescu ne induce graţios într-un spaţiu sensibil şi fragil precum o oglindă, spaţiul unic al copilăriei, într-o dimensiune pe care o regăsim aşezată intim undeva la limita dintre liniştea rugăciunii care împacă atât de frumos spiritul, şi memoria care ne insuflă în permanenţă îngenunchierea în faţa veşniciei. Iată, de pildă, fascinaţia copilului în faţa maşinii de scris: «tata mi-a pus o foaie nouă şi m-a lăsat să mă descurc singură.» (Poveste de seară). Desigur, nu trebuie să urci până la limita celestului pentru a descoperi lumi care să reflecteze teluricul, rostind despre spaţiu şi timp cu iz de ars memoria: «Am mâncat cea mai bună ciorbă, dar şi o prăjitură de care numai bunica făcea pe lampa de petrol. Apoi am dat un spectacol la care au asistat şi vecinii» („Vânt de libertate”).

Scriitoarea se recunoaşte pe sine în multe ipostaze, cu duioşie, cu zâmbet şi umor, la anii cei mai blânzi din viaţă: «Am turnat puţină apă rece în oală. Am adăugat şi puţină sare. Iar aveam o problemă. De data asta era prea moale şi ar fi durat prea mult timp până să devină potrivit de tare. Am mai luat din apă… Apoi, am adăugat la loc…» (Păturile).