Se afișează postările cu eticheta despre carti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta despre carti. Afișați toate postările

miercuri, 19 iunie 2024

ELE, DRAGILE MELE - prezentare de Lucia Pătrașcu

 

Noul volum de proză scurtă „Ele, dragile mele”, semnat de scriitoarea Maria Tirenescu din Cugir, a apărut la editura PIM din Iaşi, în anul 2023.

Așa cum ne-a obișnuit deja, proza acestei scriitoare se plimbă printre amintirile sale și extrage din raiul acesta de nemurire noi și noi personaje reale, figuri dragi care i-au însoțit copilăria, tinerețea și chiar viața adultă. Profesoară de matematică și fizică, autoarea a fost atrasă de mirajul slovelor și a scris literatură. Impresionată de literatura niponă a publicat mai multe volume de gen. Astfel: haiku - „Crochiuri”, „Amprente”, „Printre flori”, un volum de tanka - „Cu sufletul în palme”, un volum de haibun - „Hoinărind printre aminiri”. Nici poezia nu îi este străină acestei autoare: „Valuri de amintiri” și „Zâmbet de copil”. Maria Tirenescu a abordat de asemenea proza scurtă: „Un zâmbet pentru fiecare”, „Draga mea” şi două cărţi autobiografice: „De mână cu tata” şi „Ieşind din tipare”.

Acest nou volum cuprinde tot proză scurtă și toatecele 26 de titluri sunt dedicate unor persoane feminine dragi, care au devenit personaje importante, așa cum au fost în viața autoarei. Ele, dragile sale, au intersectat cu existența lor viața autoarei. Ciclul nu putea începe decât cu „Doamna Mimi”, așa cum era numită învățătoarea Maria Grad din Săcel, mama autoarei. De fel din Constanța, a urmat Școala Normală din Brăila și, conform repartiției, a plecat la post în alt capăt de țară. De acolo se întocmește zestrea biografică a autoarei, născută, crescută și trăitoare pe alte meleaguri. Baștina mamei de la malul mării a fost vizitată când și când și a adunat amintiri frumoase, pe care cititorul le va întâlni întoate prozele sale. 

Acest nouvolum este un ghem de amintiri cu personaje și întâmplări ce se deșiră lin, străbătând țara de la vest la sud-est, întâmplări felurite, vesele, ca studenția de la Cluj, ca nunta de la Constanța , ori triste ca înmormântarea nașei sale, Venera. Interesant este faptul că scriitoarea Maria Tirenescu așază personajele povestirilor sale, indifirent care ar fi numelelor, într-un circuit al vieții, ce începe cu Mihaela și prima ei zi de școală și se încheie cu Anuța și Oara, care, peste ani, retrăiesc amintirile din tinerețea lor studențească.

Prin scrisul autoarei, pe parcursul celor 26 de povestiri, diferite tipologii feminine, rude, prietene, colege, vecine își deschid sufletul și devoalează frânturi din viața lor. Bineînțeles că fiecare poate fi și chiar este o mică secvență din viața autoarei la diferite vârste. Aceasta poate fi Mihaela în prima zi de școală, poate fi sora Ninei, poate fi una dintre nepoatele aflate învizită la bunica maternală, ori prietena Anuței cu care merge la Casa de Cultură.  Poate fi Ileana care are prima întâlnire cu un băiat sau Elena, căreia alt băiat îi aducezilnic câte un trandafir. Și, iat-o, studenta Livia, Cristina din ziua căsătoriei, Iulia, profesoara de matematică și fizică, Viorica, scriitoarea care participă la un concurs literar, Viorica cea iubitoare de pisici, ori Irina, pensionara, care se gospodărește cu grijă. Povești de viață, întâmplări obișnuite, ce conturează un traseu existențial cu bune și cu mai puțin bune, pe care-l urmează o femeie. Un traseu al scriitoarei Maria Tirenescu, împreună cu „ele, dragile mele”, eroinele principale ale cărții.

O carte bogată în descrieri de locuri, de oameni, de fapte expuse într-un limbaj simplu, comun, veridic, ca la o clacă a femeilor, unde se spun multe și mărunte, fiecare cu un bob de înțelepciune și folositoare învățăminte. Iată cum este descrierea plină de emoție a plecării mamei în lumea celor drepți: „Într-o frumoasăzi de primăvară a anului 2003, când liliacul îşi deschidea primele flori, în Vişeu de Sus, un grup de cadre didactice (multe dintre ele pensionare), rude, vecini, foşti elevi şi cunoştinţe au venit să o conducă pe ultimul ei drum pe învăţătoarea Maria Grad, căreia, cu respect şi drag, i s-au adresat doar cu Doamna Mimi”.

            Scriitoarea Maria Tirenescu are harul povestirii şi al evocării unui trecut căruia îi dă viaţă şi culoare. Ea ne cucereşte cu talentul de povestitoare şi are arta inepuizabilă de a crea emoţii în sufletul cititorilor. Fiecare povestire are în interiorul său chipul unui personaj feminin, care prin comportamentul său, devoalează trăsături de caracter specifice. Autoarea și-a obișnuit cititorii cu proza scurtă, în care excelează și care rămânefidelă relațiilor obișnuite, cu oameni obișnuiți, cu întâmplări cotidiene aduse în paginile cărții sale pentru cititorii obișnuiți, care, sigur, se întâlnesc iarăși cu întâmplări pe care poate că le cunosc deja din alte scrieri și cărora li se adaugă personaje noi. Acest nou volum nu este o scriere încărcată cu figuri de stil, dar strălucește prin simplitatea limbajului, în care povestirile de desfășoară, fiecare, după un tipic adaptat timpului și locurilor în care sunt așezate și în care nota ușor autobiografică le permite să trăiască.

            „Ele, dragile mele” este un volum de proză scurtă semnat de scriitoarea Maria Tirenescu, care, prin aminirile sale, aduce bucurie însufletul cititorului și o liniște căutătoare de amintiri în propria biografie.

 

Lucia Pătrașcu

 

 

joi, 21 martie 2024

ELE, DRAGILE MELE, prezentare de Mihaela Cojocaru

 ELE, DRAGILE MELE, proză scurtă, de Maria Tirenescu, Editura Pim, Iași, 2023;

Cartea de față este dedicată femeilor, care au avut o importanță deosebită în existența autoarei, începând chiar cu mama sa, care era cadru didactic și a cărei profesie autoarea a dus-o mai departe.

Cartea ne dezvăluie viața a mai multor eroine și ne poartă prin mai multe locuri din țără, chiar aici la malul mării, unde autoarea a locuit o perioadă scurtă de vreme. Se împletesc, povesti de viață mai vesele sau uneori mai triste, aflăm despre obiceiuri, despre caractere, despre destine.

Despre dorința de a evolua, de a merge mai departe, de a pune în valoare talentul, calitățile, dar nu este ușor să treci peste obstacole și mai ales peste reaua voință a unora. Dar vom întâlni și personaje care au reușit în viață și munca le-a fost răsplătită, fie de succesul personal, când au reușit să își vadă visul cu ochii și să cânte pe ,,scene adevărate”, fie elevii, cărora le-a fost dascăl și îndrumător au avut succes în activitatea lor de elevi și după terminarea școlii. Iar după ani și ani s-au reîntâlnit și au depănat amintiri.

Dar poveștile ne poartă și prin diverse orașe ale țării, fie, Bucureștiul, capitala țării, fie Constanța, frumosul oraș de la malul Mării Negre, fie Alba Iulia, orașul Marii Uniri. Sunt evocate ,,amintiri din anii lor frumoși, cu mai puține griji...”
Mihaela Cojocaru, 21 03 2024

Ele, dragele mele, Prezentare de carte de Virginia Popescu

 

Recent, la editura PIM din Iaşi a apărut o nouă publicaţie a Mariei Tirenescu « Ele, dragile mele ».

Volumul cuprinde un număr de 26 de povestiri din viaţa autoarei, amintiri evocând figuri dragi care i-au luminat copilăria, adolescenţa şi anii maturităţii, ca profesoară de matematică şi fizică în oraşul Cugir, judeţul Alba.

Pasionată de literatura niponă, Maria Tirenescu a publicat mai multe volume de haiku :        « Crochiuri », « Amprente », « Printre flori », un volum de tanka, « Cu sufletul în palme », un volum de haibun, « Hoinărind printre aminiri », dar şi poezie : « Valuri de amintiri »,      « Zâmbet de copil ».

Autoarea a abordat de asemenea proza scurtă : «Un zâmbet pentru fiecare », « Draga mea », dar şi două cărţi autobiografice : « De mână cu tata » şi « Ieşind din tipare ».

Volumul de faţă se înscrie în proza scurtă, domeniu în care autoarea excelează şi pe care îl preferă prozei lungi.

Fiecare amintire evocă o persoană dragă din trecutul autoarei, pe care o readuce la viaţă cu emoţie şi sensibilitate.

Multe din amintiri au ca titlu numele persoanei evocate : « Doamna Mimi », « Mihaela »,    « Anuţa », « Livia », « Sofia », Roberta », etc.

Evocarea chipului mamei este unul din cele mai impresionante tablouri din volum. Din el răzbate dragostea şi admiraţia pentru fiinţa care i-a dat viaţă şi i-a îndrumat primii paşi pe cărările cunoaşterii.

După trecerea anilor, figura mamei, « Doamna Mimi », cum o numeau cunoscuţii, a intrat în lumea visului :

« Ieri am visat-o. Era tânără, era frumoasa. Zâmbea cum numai ea ştia. Era calmă şi ne privea îngăduitoare ».

Privirea mamei de dincolo de timp pare să exprime ceea ce doar ea a aflat : liniştea şi calmul după o viaţă de muncă dedicată familiei. Impresionantă şi plină de emoţie este şi descrierea plecării acesteia în lumea celor drepţi :

« Într-o frumoasă zi de primăvară a anului 2003, când liliacul îşi deschidea primele flori, în Vişeu de Sus, un grup de cadre didactice (multe dintre ele pensionare), rude, vecini, foşti elevi şi cunoştinţe au venit să o conducă pe ultimul ei drum pe învăţătoarea Maria Grad, căreia, cu respect şi drag i s-au adresat doar cu Doamna Mimi ».

Celelalte amintiri evocă persoane din viaţa autoarei pe care le descrie cu multă duioşie în paginile următoare ale cărţii.

« Mihaela » evocă prima zi de şcoală cu emoţiile evenimentului, « Nepoatele », o întâmplare cu haz despre mâncarea de la cantină, răsturnată în drum spre casă, « Anuţa » despre fata cu voce frumoasă care-şi vede visul împlinit, « Trandafirul galben », « Elena şi trandafirii » vorbesc despre simbolistica unei culori şi o poveste de dragoste din liceu.

« Eroina zilei : Ioana », « Mijloc de mai », « Livia », continuă seria poveştilor de dagoste, cu farmecul şi puritatea specifice vârstei. « Coafura » evocă întâmplări cu haz înainte de căsătoria eroinei, « Păpădia » descrie obiceiuri de nuntă din zona autoarei, « Bunica », obiceiuri cu ocazia înmormântării.

Maria Tirenescu are harul povestirii şi al evocării unui trecut căruia îi dă viaţă şi culoare. Ea ne cucereşte cu talentul de povestitoare şi arta de a crea emoţii în sufletul cititorilor.

Virginia Popescu

05 / 03 / 2024

duminică, 22 decembrie 2019

Din prefaţa la Zâmbetul liric al toamnei

Autoare de proză scurtă, Maria Tirenescu, ne întâmpină cu un grupaj de texte memorialistice, în care în prim planul amintirilor întâlnim protagonişti precum mama, tatăl, dar şi profesori şi profesoare pe care i-a îndrăgit şi stimat dintotdeauna şi spre care şi azi îşi îndreaptă cu respect gândurile sale.

Dar nu numai atâta înseamnă substanţa epică a acestor texte. În acest periplu prin amintiri de tot felul vom întâlni şi povestioare, mai surte sau mai lungi, în care putem lua contact cu obiceiurile vremurilor şi locurilor, cu întâmplări mai puţin obişnuite, unele chiar hazlii, cu caracretizări de personaje de un firesc responsbil şi cu multe altele care atrag curiozitatea cititorului încă de la începutul lucrării.

Maria Tirenescu este o autoare binecunoscută în lumea literară, marile ei pasiuni fiind ani buni îndreptate spre poezia de factură niponă cu care, de-a lungul timpului, a repurtat numeroase succese, atât în ţară, cât şi peste hotare.

Proza sa , însă, nu poate fi desprinsă deloc de realitatea înconjurătoare, în special de oameni şi de fapte, de viaţă autentică şi înâmplări cuceritoare.

Petre Rău


joi, 7 decembrie 2017

Din Prefaţa cărţii "Şoaptele toamnei cuminţi", apărută recent la Editura InfoRaptArt, semnată de scriitorul Petre Rău

   
Scriitoarea Maria Tirenescu ne invită să-i lecturăm cele patru texte de proză scurtă, în fapt nişte povestioare spuse pentru colecţia noastră de creaţii literare. Prima dintre ele, intitulată „Prima zi de noiembrie”, este istorisirea unei călătorii cu maşina, prilej cu care protagoniştii intră în contact cu nişte autostopiste şi împreună deapănă câteva amintiri comune despre şi dinspre locurile natale.

Cea de a doua , cea mai cuprinzătoare, după mine şi cea mai consistentă, „Păpădia”, este povestirea participării la o nuntă ardelenească, prilej cu care sunt evocate o bună parte din obiceiurile locului privind pregătirea şi desfăşurarea acestui ritual. În scurta povaeste „Fotografiile” protagonista , profitând de nostalgia provocată de prima ninsoare, deapănă o succintă amintire. La fel de scurtă este şi ultima povestire, „O oră de fizică”, în care aflăm istoria unei ore de fizică cu un nou profesor...

Toate cele patru povestiri sunt rupte din realitatea autohtonă, autoarea oferindu-ne fragmente inedite de viaţă autentică. Pivotul central este însăşi naratoarea, toate povestirile făcând probabil parte din arsenalul său memorialistic.

Totul se petrece sub auspiciul unui calm şi al unui firesc pur ardelenesc, nu epatează, nu se întâmplă nimic vibrant, lucrurile curg într-o blândeţe rară, bine încorsetată, un fel de binecuvântare prelungă, trăsătura comună definitorie fiind cea legată de nostalgie.

Manifestând o oarecare pedanterie în arta scrisului, atentă la detalii şi minuţioasă, scriitoarea Maria Tirenescu ne oferă o proză bine scrisă, care satisface pe deplin gustul lecturii.

   


sâmbătă, 2 decembrie 2017

Din lumea copilăriei, de Viorica Alecu

Nimic nu poate înlocui CARTEA, prieten de nădejde al fiecăruia dintre noi. Oricât ar evolua societatea, o carte rămâne peste timp şi, dacă ai răbdare, între coperţile ei găseşti orice te-ar interesa.

Consider că în acest mod a gândit şi autoarea, Maria Tirenescu, ce revine, după Un zâmbet pentru fiecare, apărută în 2014, cu un nou titlu Copii de ieri, copii de azi în 2017. Informare şi recreere pentru toate vârstele, redevenim, şi noi adulţii, copii.Sub pretextul unor întâmplări vesele din viaţa unor copii, începând cu grădiniţa, despre care un personaj literar spune că „la grădiniţă era mai frumos”, în raport cu prima zi de şcoală, unde dascălul clasei întâi pare „un bunic”.

Cunoscătoare a sufletului copiilor, atât din familia de cadre didactice din care face parte şi autoarea, cât şi din propria experienţă ca dascăl şi mamă, ştie să umble cu delicateţe la sufletul copiilor, suflet pe care îl înţelege atât de bine şi pe care-l prezintă şi cititorilor cărţilor sale. Dovada ce demonstrează puterea acestui act este răbdarea cu care se apleacă asupra fiecărui „eveniment” din viaţa personajelor pe care ni le prezintă şi în acest volum nou apărut.

Copilăria este un izvor nesecat de „evenimente”, aşa cum ne-a demonstrat-o şi povestitorul Ion Creangă în „Amintirile”, atât de cunoscute fiecărui cititor, spune „...Hai mai bine să vorbim despre copilărie, căci ea singură este veselă şi nevinovată. Şi, drept vorbind, acesta-i adevărul”... Acelaşi lucru îl afirmă şi Tudor Arghezi în „Cartea cu jucării”, precum şi Lucian Blaga în „Hronicul şi cântecul vârstelor”, clipe pline de adevăr scrierile Mariei Tirenescu.

Prin simpla lectură deconectează şi educă prin întâmplări mai mult sau mai puţin amuzante.
Viaţa oamenilor şi animalelor de companie se prezentă şi în cartea Copii de ieri, copii de azi unde Dondonel – Câine rău – un cocker bătrân şi „pistruiat” mănâncă biscuiţi şi bomboane jucându-se cu copiii.
„Merită să încerci” ne prezintă pe cele două surori care, cu doar 8 bani, au mâncat seminţele pe care le cumpărase sora mai mare, datorită bunăvoinţei unei vânzătoare care a înţeles că fetiţa voia seminţe, dar nu avea bani suficienţi, devenind deosebit de darnică.

Andrei şi Cornel erau „singuri acasă” încercându-şi talentul de bucătari gătind „mămăliguţă” pe care găinile vecinului au mâncat-o chiar dacă a fost fierbinte şi vecinul i-a certat: „Mâncaţi voi şi lăsaţi-mi găinile în pace!”.

Fetiţa din clasa a cincea, mai mare, pregăteşte „pături”, o mâncare bazată tot pe mămăligă, dar cu brânză. Cu toate peripeţiile prin care au trecut, „Păturile voastre sunt foarte bune”, a apreciat tata, munca fetelor ce sunt deosebit de încântate de lauda primită.

Tendinţa moralizatoare nu iese în evidenţă, deşi este prezentă şi în „Concertul”.

Vocabularul utilizat de autoare face posibilă trecerea cu uşurinţă în inima cititorilor cărora le este destinată în mod deosebit această carte plină de trăiri intense prezente în „Vânt de libertate” text ce contribuie la educaţia patriotică absentă parcă în zilele noastre din literatura pentru copii şi, pot afirma, că şi din şcoală.

Interesant este că totul „curge” uşor, încât cititorii rămân cu plăcerea simţită în primul rând datorită talentului de povestitor al autoarei pricepută în a înlănţui fapte „banale” şi a le transforma în adevărate „evenimente” deosebit de palpitante.

Cititorilor nu le rămâne decât să parcurgă, în clipe de răgaz, aceste bijuterii adevărate ale unei literaturi destinate „copiilor” de toate vârstele.

Lucian Blaga spune, în „Trei feţe”: „Copilul râde: «Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!»”.

 Copiii iau în serios orice ar face şi, dacă nu mă credeţi, parcurgeţi alături de personajele din carte întâmplările respective şi veţi redeveni copii.

Nastasia Savin: Copii de ieri, copii de azi, de Maria Tirenescu

          Maria Tirenescu is an author of haiku, tanka, haibun. She is present in a lot of anthologies in Romania an, also, abroad.
          The most recent book, Children fron yesterday, children for today, appeared at Zeit Publishing House of Brăila, 2017. it is a book of stories, where the main theme is childhood, their plays and the innocence of the childhood.

          Maria Tirenescu este o autoare de haiku, fiind prezentă în numeroase antologii atât în ţară, cât, ma ales peste hotare. Cea mai recentă apariţie editorială, Copii de ieri, copii de azi, apărută la Editura Zeit, din Brăila, 2017, este o cate de povestiri în care tema principală o constituie copilăria, joaca, inocenţa.

          Încă din prefaţa, intitulată sugestiv, Din lumea copilăriei, fiind semnată de către Viorica Alecu, descoperim că este vorba despre o carte unde, „sub pretextul unor întâmplări vesele din viaţa unor vlăstare, despre care un personaj literar spune că «la grădiniţă era mai frumos», în raport cu prima zi de şcoală, unde dascălul clasei întâi pare «un bunic»”. (p. 5).

          Volumul Mariei Tirenescu, Copii de ieri, copii de azi, conţine 17 povestiri: Ai putea, Difuzorul, Vânt de libertate, La grădiniţă, Prima zi de şcoală, Întâmplări cu pui de găină, Merită să încerci, Ursul, Deformaţie profesională, Ziua Unirii Principatelor, Vacanţă la mare, Concertul, Lady de Venera City, Cum se face păpuşă, Păturile, Mămăliguţă şi Paparada. Astfel, se întâlneşte ideea deja vehiculată conform căreia, pentru un scriitor, copilăria reprezintă, probabil, cea mai provocatoare temă deoarece, în ciuda treecerii ireversibile a timpului, reuşeşte să redea acele elemente care te fac pe tine, cititorul de azi, să te gândeşti cu plăcere şi cu o uşoară nostalgie la acele vremuri: „Când nu-i era solicitat ajutorul, Roxana se juca cu pisoii, Îi aranja în şir, ca la grădiniţă, îi sevea cu mâncare, le spunea poveşti şi-i încuraja să sară peste obstacolele pe care fetiţa le găsea prin gospădăria bunicilor: o perie, o cutie în care fusese îngheţată, o periniţă sau hiar bucăţele de lemn rămase de la atelierul bunicului.” (p. 13).

          Copilăria, fazele acesteia, aşa cum este prezentată de către Maria Tirenescu, constituie o stare a transformărilor rapide ale copilului ce se caută pe sine, cercetează zona de confort şi cautăp a o depăşi, a o lărgi, a explora tot ceea ce este în jur.

          Vocabularul utilizat este simplu, se foloseşte sectorul denotativ al limbajului, expresivitatea este destul de puţin întâlnită, autoarea preferând autenticitatea stărilor în locul artificiilor de limbaj.


          Cartea poate fi încadrată în lecturile copilăriei, fiind o modalitate pentru cititor de a se întoarce în trecut.

miercuri, 8 martie 2017

A sosit!


Recenta mea carte de povestiri, publicată la Editura Zeit, a sosit la Cugir!
Îmi place mult. Sper să placă şi publicului, copiilor de orice vârstă.

joi, 3 martie 2016

Din revista Poezia, toamna 2015



Maria Tirenescu, Draga mea, Editura PIM, Iaşi, 2015, 78 p.
O carte cu amintiri mai vechi sau mai noi, din acelea pe care dorim cu toţii să avem cui să le povestim, poate şi pentru a împărtăşi, poate şi pentru a fi siguri că le mai „dăruim” şi alte momente de neuitare, a publicat Maria Tirenescu. În prozele scurte incluse în volum deapănă întâmplări cu părinţii, bunicii sau diverşi oameni de care-şi aduce cu drag aminte, momente pe care le-a păstrat, dintr-un motiv sau altul în memorie. Pe de altă parte, cum viaţa are mersul ei, altele vorbesc despre autoare în calitate
de bunică şi de ceea ce povesteşte sau trăieşte ea cu nepoţii.
Semnalăm, aşadar, această carte fără alte analize şi consideraţii, notând doar că este vorba despre lucruri frumoase, pe care toţi le păstrăm, în felul nostru, cât mai aproape de suflet.

Marius Chelaru


sâmbătă, 9 mai 2015

Despre „Draga mea”

Între copertele unei cărţi se ascunde cel mai adesea sufletul unui om. Eu aşa am simţit  în momentul în care am citit această carte, că un crâmpei sau poate mai mult decât un crâmpei din sufletul autoarei este conţinut între coperţile cărţii. Cartea, în mare parte este destinată amintirilor legate de familie, de copilărie. O familie bazată pe nişte tradiţii solide, o familie indestructibilă. Şi unde, dacă nu în familie, se pot forma copiii. Dragostea faţă de părinţi şi secvenţe dintr-o copilăria fericită răzbat în multe din povestioare.
Am  citit aceasta carte pe nerăsuflate. Are puţine pagini,  însă conţine numeroase adevăruri de viaţă. Este cartea care m-a prins. Autoare stăpâneşte o modalitate de exprimare care prinde cititorul, îl captivează, cu alte cuvinte. Am avut senzaţia că asist la un film, dar nu orice fel de film.
Voi face referire la câteva povestioare, secvenţe din film, cu  membrii din familie, care au fost şi  au rămas ca o flacără vie în amintirea autoarei şi care au aşteptat cu răbdare să fie scoşi la lumină.
Mă surprinde întoarcerea spre familie. Se ştie că, în general, copiii se desprind de familie, încearcă să-şi creeze propria lor viaţă, au libertatea lor, pe care şi-o asumă, îşi iau, cum s-ar spune, viaţa în mâini şi se naşte acel conflict între generaţii. În paginile acestei cărţi nu se simte deloc acest lucru. Totul este unitar, totul este armonios, totul curge lin.
Pe multe  din rudele autoarei  am avut  ocazia să le  cunosc şi încă foarte bine. Sunt din aceeaşi generaţie cu autoarea, amândouă am terminat în acelaşi an facultatea şi-n urma repartiţiei Mioara, că aşa îi spun autoarei, s-a dus la Cugir unde a lucrat, unde şi-a întemeiat familia şi unde trăieşte şi în prezent.
Eu am venit în Vişeu, dintr-un oraş universitar. Acolo  mi-am lăsat părinţii, multe cunoştinţe şi multe amintiri. Părinţii Mioarei m-au primit cu drag. Parcă venisem să ocup  locul gol lăsat de ea. Au încercat să-mi potolească dorul şi să mă facă să vad cu alţi ochi şi dintr-o altă perspectivă, mult mai optimistă, traiul meu în Maramureş.
Cartea conţine amintiri din perioadele de început şi vin să completeze  albumul de familie   cu secvenţe la care n-am fost prezentă.  Este dedicată memoriei mamei, Maria Grad, fosta învăţătoare în Vişeu de Sus. Titlul sună  duios  Draga mea, titlu care răscoleşte amintiri frumoase, pline de conţinut, despre cea care i-a dat viaţă şi a îndrumat-o cu multe sfaturi, oferindu-i modele demne  de urmat. Cel mai viu model fiindu-i chiar ea, mama. Bine pregătită profesional, introducea şi acasă, în educarea propriilor copii, principii pedagogice de mare valoare.
În povestirea Doamna Mimi, autoarea descrie răbdarea de care dădea dovadă mama ei atunci când a învăţat-o  să coasă, să tricoteze, să croiască şi multe altele lucruri gospodăreşti şi nu numai. Nu-i plăcea superficialitatea şi insista asupra muncii de calitate. Folosea un indemn mobilizator: "fă-l în aşa fel, încât să fii mulţumită de ceea ce ai realizat! Dacă ţie nu-ţi place, nu te aştepta să le placă altora!" .
Doamna Mimi era şi categorică, mai ales cu fiica mai mare, adică autoarea. Susţinea că trebuia să fie model pentru fraţii mai mici .”Îmi pretindea să fiu sobră, mai serioasă, mai cuminte, mai înţeleaptă".
Era severă, consecventă în principii atât cu propriii copii, cât şi cu elevii de la clasă. Şi eu am avut parte de asprimea vorbelor dumneaei. În zilele frumoase de sfârşit de săptămână, în special toamna şi primăvara, mergeam până la Nina, sora Mioarei şi buna mea prietenă, să ieşim pe dealurile dimprejur. Erau de-o frumuseţe de nedescris. Primăvara cu toate tonalităţile de verde, iar toamna petele calde arămii te umpleau  de o stare de optimism care să te facă să depăşeşti mai uşor frigul iernii. "Nina-i ocupată, Nina face curat, Nina găteşte..." erau cuvintele de întâmpinare. Asta pentru că Nina uita să-i spună mamei programul zilei ei de duminică. Toată această asprime a mamei se topea la întoarcerea noastră din excursie. Ne aştepta cu nişte plăcinte cu brânză cu cozi de ceapă şi mărar, calde, aburinde cum n-am avut parte să mai mănânc niciodată. Avea secretul plăcintei dobrogene, locul de unde se trăgea din naştere. Şi aşa se termina ziua la o masă rotundă sub merii din grădina unde ne aşezam cu toţii şi  unde se încingeau, în amurg, discuţii pe toate temele. De data asta, doamna Grad, un pic obosită după o zi de pregătire în aşteptarea noastră, îi dădea cuvântul soţului să conducă discuţiile.
"Sunt convinsă că toţi au avut de învăţat de la ea. Şi nu numai copiii, ci şi părinţii lor. Toţi o respectau şi o admirau", concluzionează autoarea.
Cartea conţine şi rânduri dedicate bunicilor. În Vânt de libertate, îşi aminteşte de bunicii din partea mamei, care locuiau în Eforie. Ştiind că au de-a face cu o nepoată precoce, dornică de a şti multe, bunicii se străduiau să-i facă şederea cat mai plăcută. Staţiunea oferea altfel de  posibilităţi de petrecere a timpului decât în oraşul natal. Un mare eveniment a fost participarea, pentru prima dată, la un spectacol de operă. În urma vizionării operetei "Vânt de libertate", de Isaak Dunaevski, ajunşi acasă, nepoata fredona, spre marea surprindere a bunicilor, ariile care i-au plăcut mai mult. Bunicii n-au trecut cu vederea talentul fetiţei, sugerând părinţilor, pentru viitor, şi o pregătire muzicală.
În povestirea Ieri şi azi sunt prezentaţi bunicii din Săcel, Maramureş. Autoarea îşi aminteşte cu drag de ei. Descrierea făcută nepoţilor m-a făcut şi pe mine să visez cu ochii deschişi la oamenii locului cu care se asemănau bunicii autoarei, pe care nu i-am mai prins în viaţă; la  cultura aparte şi la acele peisaje pe care nu am reuşit să le văd în nici un alt loc. Costumele bunicilor erau costumele tradiţionale ale zonei, unice prin sobrietate, eleganţă, frumuseţe, colorit şi incontestabilă vechime. Acolo, obiceiurile şi tradiţiile se păstrează cu sfinţenie din generaţie în generaţie. Bunicii erau oameni harnici, veseli, buni gospodari, păstrători ai tradiţiilor locale. Nepoţii se arată interesaţi de tot ce aud. Trăiesc la oraş şi se minunează de  frumuseţea tradiţiilor din zona în care au trăit străbunicii lor.
Plină de haz este şi povestirea La grădiniţă. Educatoarea M. Vulpe rămâne uimită când vede un pui de om citind dintr-o carte copiilor aşezaţi în jur lui. Educatoarea o întrerupe. Mioara, că ea era cititorul, pare că a înţeles explicaţia ce i s-a dat. La grădiniţă nu citim. La grădiniţă ne jucăm, eventual, spre fericirea ei, spunem poveşti. Şi cu poveştile i-a înnebunit apoi pe unii colegi de grupă.
Răzbate printre rânduri firea sentimentală a autoarei, dragostea pentru lectură, pentru transmiterea unor mici istorioare nepoţilor. A spus bine cine a spus că, „dacă porţi copilăria cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată!” Acesta se pare că este şi legământul Mioarei.
În povestirea Învăţătoarea, autoarea îşi deapănă, tot nepoţilor, amintirile din primii ani de şcoală. Apar generaţiile care ne urmează. Ştafeta trebuie predată cu imagini luminoase, cu reguli morale. Maria Mihalca a fost prima învăţătoare a Mioarei. Bun model pentru un început de drum în viaţa de elev. Mi-a fost câţiva ani şi mie colegă. Doamna Mihalca a fost într-o continuă perfecţionare, avansând continuu profesional. A început ca învăţător, apoi profesor de muzică, profesor de română, dirijor de cor. A fost apreciată şi recompensată cu titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Vişeu de Sus. Şi ca un cuvânt de încheiere, Mioara le mai spune nepoţilor: "A fost excepţională doamna!" Eu nu mai am ce adăuga. A spus tot! Poate totuşi aş completa: a fost şi va rămâne în amintirea noastră un mare Om!
Portretul tatălui, Dumitru Grad, apare în multe din povestioarele cuprinse în carte. A fost alături de familie, atât cât i-a permis timpul, pentru ca D. Grad, fost veteran de război, a ocupat aproape tot timpul funcţii de conducere. A fost o personalitate distinsă a oraşului. Exercitarea acestor funcţii i-au  răpit  mult din timpul necesar pentru familie. Dar în acel timp, preţios pentru copii, reuşea cu o măiestrie didactică impecabilă, să-şi îndrume copiii, să-i ajute la nevoie, să-i călăuzească după nişte reguli morale introduse fin, care erau recepţionate şi aplicate în mod natural. Copiii au învăţat de la început că peste aceste valori nu se poate trece. Şi-a educat copiii, şi nu numai pe ai lui, cum numai un om dedicat profesiei de dascăl poate să o facă.
L-am avut şi eu director în primii ani de dăscălie, când cu stângăcie încercam să pun în aplicare tot ce-am învăţat în facultate. Dânsul vedea altceva decât stângăcia mea. Am avut noroc c-am întâlnit în viaţă un om ca el, de care te legi dincolo de cuvinte, om care vede în tine mai mult decât vezi tu şi care ia decizia să te sprijine, să-ţi fie alături până când şi tu vei ajunge să descoperi aceea parte din tine de care încă nu eşti conştient. Un astfel de OM a fost primul meu director. Şi aşa va rămâne şi în amintirea celor care l-au cunoscut: optimist, plin de viaţă, cu primăvara în suflet. Aşa şi-l amintesc cei dragi din familie, prietenii, colegii din învăţământ şi mai ales nenumăraţii elevi de odinioară, fie ei şi dascăli stagiari, deveniţi acum oameni cu rosturi ale vieţii împlinite şi nu de puţine ori după modelul ce l-a impus prin prestanţa şi priceperea sa de dăruit dascăl. 
Cartea  poartă în sine parfumul vremurilor de altădată, parfumul unor vremuri care ar trebui reînviate şi asta reuşeşte să facă Mioara, să reînvie nişte vremi şi să aducă în prim-plan nişte personaje valide. Mama, un suflet deosebit…Tata, om extraordinar... Bunicii purtători de tradiţii...
Povestirile sunt  un omagiu adus lor, oameni verticali, oameni de frunte în locurile în care au trăit. Ei s-au dus, dar lumea şi acum îi pomeneşte, pentru ceea ce au  fost.

Maria Magdalena Diaconu

miercuri, 29 aprilie 2015

Precizări

Am făcut modificări în blog, publicând texte care erau incluse în cărţile mele, dar nu erau în aceeaşi formă pe blog. 

Sper că link-urile funcţionează!

Cine doreşte să aibă vreo cartea, mă poate anunţa pe Facebook sau la telefonul Telecom (fost Romtelecom). Este în Pagini albe.

Cuvânt de suflet


Oare câţi ne mai aducem aminte de învăţătoarea noastră. Mai ales ca s-o conducem când pleacă definitiv dintre noi?! M-am gândit la acest lucru de la citirea primelor file ale cărţii „Draga mea” scrisă de doamna Maria Tirenescu.
            Nu doar ca învăţătoare, ci şi ca EDUCATOARE ne-a prezentat-o pe doamna Maria Grad. Spun acest fapt şi fiindcă a învăţat-o de la primii paşi, la primele cuvinte şi tot aşa, „mai departe” pe drumul vieţii transmiţându-i şi darul de-a învăţa pe alţii deoarece, pot spune, cu siguranţă, că din tot sufletul s-a dăruit muncii sale, la fel ca mama sa.
Scrisă din tot sufletul, cartea ne poartă cu gândul la vremuri pe care este bine să le cunoască şi cititorul tânăr care n-a trăit şi vremuri mai grele şi drumuri cu spini.
Cartea se citeşte uşor, cu plăcere şi ne pătrunde până în adâncul inimii chiar dacă „Să ştii, măicuţa mea”  ne duce cu gândul şi în lumea muzicii „uşoare”, la Dan Spătaru.
„Învăţătoarea ne aduce cu picioarele pe pământ”, cum se spune,atrăgându-ni-se atenţia că a fi ÎNVĂŢĂTOARE este o nobilă şi frumoasă profesie care ne duce şi în lumea celor care scriu cărţi ca „Draga mea”, lumea stăpânilor cuvântului scris.
Viorica Alecu