După deschiderea festivă a anului
universitar, Anuța și Oara au intrat în Complexul studențesc pe poarta de pe
strada Clinicilor. Povesteau și nu erau atente la persoanele care treceau pe
lângă ele. În sacoșe voluminoase duceau ultimele cumpărături.
Ajunseseră în apropierea clădirii
Facultății de Biologie - Geografie. Un tânăr s-a apropiat de ele.
- Servus, Anuța, mă bucur că te văd!
Ești studentă?
- Ce crezi că aș putea să fac aici?
Mergem la cămin. Voi vă cunoașteți?
- N-am avut ocazia, spune Oara, înainte
ca tânărul să deschidă gura.
- Ți-l prezint pe Pepe, fost coleg
de clasă al soră-mii. E student la Poli-tehnică.
- Eu sunt Oara. Sunt în primul an la
Fizică.
- Oara
e fiica directorului Școlii Nr. 1, precizează Anuța.
Pepe era puțin încurcat. Nu știa ce
să spună.
- Vă rog să mă iertați, dar mă
grăbesc! Mă așteaptă colegii. Cred că au ajuns la poartă. Vă caut la cămin după
masa de seară!
- Stăm în căminul 4, camera 69.
- Vă caut!
Pepe alergă după colegii lui, iar fetele
și-au continuat drumul.
Seara, în holul căminului era lume
multă. Pepe le-a întâmpinat pe cele două prietene.
- M-am gândit să vă dau câteva
sfaturi, ca un student mai vechi și cu experiență ce sunt. Cei din primul an,
în Cluj, sunt numiți balică/balic…
- Sună mai frumos boboc. În fine, să
nu stricăm tradiția!
- Cunoașteți orașul?
- Aproximativ. De ce întrebi?
- Vă invit la o plimbare. Să vă arăt
Piața Mihai Viteazul! La 10 suntem la cămin.
Când programul le permitea, ieșeau
la plimbare și cunoșteau locuri noi, vedeau părți din Clujul în care era multă
agitație, indiferent de oră, vedeau doamne elegante, domni politicoși și
tineri, mulți tineri.
Într-o zi, Pepe le-a invitat pe fete
în oraș. Venise însoțit de doi colegi. Fetele nu știau ce plănuise tânărul.
După ce au ieșit din cămin, Pepe i-a
prezentat fetelor pe Nelu și pe Traian. Au coborât pe strada Victor Babeș.
Trotuarul nu le permitea să meargă alături. Anuța, între Pepe și Nelu,
mergea înainte, iar Oara și Traian îi urmau îndeaproape. A aflat atunci
că Traian e în anul patru la T. C. M., că e din Sebeș și că toți îi spun Nănuț.
Despre Nelu nu a aflat decât că e coleg de an cu ceilalți doi și că locuiesc în
aceeași cameră de cămin.
În următoarele zile nu s-au mai
întâlnit toți cinci. Se vedeau în cantină, dar băieții aveau ore în mai multe
clădiri. Erau mereu gata de plecare. Uneori aveau ore la „San Siro”, pe lângă
autogară, departe de centru. N-au reținut de ce îi spuneau astfel acelei
clădiri.
Pepe era omul cel mai informat și
cel mai vorbăreț dintre toți. Printre altele, fetele au aflat că în camera lor
mai locuiește un Traian, dar pe acesta nu-l vor cunoaște, pentru că are o
prietenă la Chimie în ultimul an.
După câteva zile:
- Rodica, mă ajuți să fac o glumă?
- Ce vrei să faci?
- Vii cu mine la căminul 8?
- Ce să faci acum acolo? Știi bine
că Nănuț e la cursuri.
- Lasă, că vezi tu!
- Să mergem!
În câteva minute erau la ușa
căminului 8. L-au rugat pe studentul de serviciu la poartă să-l cheme pe Traian
din camera 47. În scurt timp, coborî un tânăr înalt, subțire, pășind cu grijă
să nu-și piardă papucii cam largi.
- Cine mă caută?
- Îl caut pe Nănuț. Voiam să-i spun
ceva…
- E la curs. Să-i transmit ceva?
- Nu, mulțumesc! Nu e ceva urgent.
Ne pare rău că v-am deranjat!
- Nu-i nici o problemă! La revedere!
Oara a ieșit cu Rodica din cămin. A
fost serioasă până la colț. Acolo a început să râdă.
- Ce credea Pepe, că nu pot să aflu
cum arată celălalt Traian?
- Când îi spui?
- Găsesc eu un moment potrivit! Nu
știe el cu cine se întrece!
Fetele n-au spus nimic nimănui, nici
măcar Anuței, chiar dacă eram mereu împreună.
Când aveau câte o seară liberă, Oara
ieșea la plimbare cu Nănuț în Parcul Central. Acolo era frumos: copaci bătrâni,
cu coroane interesante, bănci de lemn pe aleile largi, curate… Grupuri de
studenți se plimbau pe alei. Uneori, întâlneau și bunici cu nepoți care căutau
castane sau frunze interesante.
Fără evenimente deosebite, timpul a
trecut. Într-o seară, Nănuț voia să știe unde intenționează fata să întâmpine
noul an.
- Voi merge acasă. Mă așteaptă
părinții. Nu ne-am văzut din noiembrie.
- De ce să nu rămâi în Cluj? Se
organizează și în cantină petrecerea de Revelion.
- Poate la anul… Acum voi merge
acasă!
A fost ultima seară în care a ieșit
la plimbare cu Traian.
În ianuarie, după vacanța de
sărbători, Rodica o strigă:
- Oara, vino repede! Acolo jos, în
fața geamului nostru, nu e Nănuț?
Se apropie:
- Da, el e. Știi bine că în camera
de sub a noastră sunt fetele de la Chimie. Cu vreuna dintre ele vrea să
vorbească.
- Și tu?
- Pagubă în ciuperci! Ce-am avut și
ce-am pierdut! N-am fost împreună la nici măcar un film, la nici un spectacol… Am
fost într-o seară la Clubul politehniștilor, să dansăm, dar el abia se legăna. N-are
ureche muzicală… Oricum, mai mult vorbeam eu.
* *
*
Au trecut câțiva ani. Vacanța de
iarnă. Anuța primește invitația de a petrece câteva zile la Alba Iulia, unde se stabilise Oara după
absolvirea facultății.
Într-o zi, coborau din Cetate discutând
despre ceea ce văzuseră acolo. Anuța era încântată.
- Anuța, fii atentă! Îi vezi pe cei
care urcă pe trotuarul celălalt.
- Da, și…?
- Îți povestesc imediat!
S-a prefăcut că e ocupată. Căuta ceva
în poșetă. După ce au trecut pe lângă cei patru, a întrebat:
- Anuța, îți mai amintești de Nănuț?
Ni l-a prezentat Pepe.
- Da… Îmi amintesc.
- Îți amintești că a spus că mai au
un Traian în cameră?
- Da, așa e!
- Acum, ascultă! Cei doi bărbați pe
lângă care am trecut sunt cei doi cu numele Traian. Cel rotofei e Traian O.,
căruia îi spuneam Nănuț. E din Sebeș și cred că lucrează acolo. Celălalt e
Traian N., al doilea Traian.
- De unde îl cunoști?
- Am fost într-o zi cu Rodica și am
spus că vrem să vorbim cu Traian. Știam că Nănuț are cursuri. A venit celălalt
Traian. Am făcut o glumă. Am vrut să-i arăt lui Pepe că pot să aflu orice, dacă
vreau.
- De unde-i știi numele?
- Am lucrat un an la Școala
profesională. Acolo l-am revăzut. Preda studiul materialelor. Soția lui era
colega mea de chimie. Astfel i-am aflat numele. Am aflat și că el e de lângă
Orăștie, unde cei mai mulți băieți au numele Traian, Cornel sau Aurel.
- E rudă cu jurnalistul?
- Nu știu, dar numele de familie este
obișnuit în zonă.
- Nu te-a interesat?...
- Nu, deloc. Ce mică-i lumea?!
- Abia aștept să mă întâlnesc cu
Pepe să-i povestesc!
- Apropo, ce mai face Pepe? Nu știu
de ce a renunțat la T. C. M.. Când am plecat noi din Cluj, era student în anul
al doilea la Electro.
- Sigur. Nu știu exact ce face. Sora
mea mi-a spus că lucrează la Fabrica de mobilă din oraș, dar nu știu pe ce
post.
- Unii se pierd pe drum. Îmi
amintesc ce impresie ne-a făcut. Se pare că era numai gura de el. Poate că voia
să-și ascundă timiditatea împuindu-ne nouă capetele cu vrute și nevrute.
A urmat o lungă tăcere. Fiecare își
amintea câte ceva din studenție. Oameni, situații, întâmplări…
- Oara, cred că ar trebui să mă
pregătesc de plecare. De luni, ne întoarcem la școală.
- Mă bucur că ai venit să cunoști
orașul Marii Uniri și să ne amintim de tinerețea noastră.
A doua zi, pe peronul gării, Oara i-a
promis Anuței că, în următoarea vacanță, o va vizita. Doreau să depene și alte
amintiri din anii lor frumoși, cu mai puține griji și să mai povestească despre Clujul lor drag.
