Miciu Piciu

O vecină i-a spus Monicăi că toată noaptea a plâns un pisoi. Al ei fusese lovit de o maşină, dar nu avea putere să plângă. Zăcea întins pe o periniţă.

După ce Blondy, pisoiul Monicăi, a închis ochii, ea a văzut cine mieuna. Era un pisoi cu pete maro asimetric dispuse pe un fond alb. Era flămând. Mieuna sfâşietor. Femeia s-a apropiat de el, a vrut să îl prindă, dar pisoiul a zgâriat-o. A înţeles şi l-a lăsat în pace.
           A doua zi, l-a descoperit în podul magaziei şi i-a făcut prima fotografie. Cu bliţul. Din fotografie priveşte un pisoi speriat cu ochi fosforescenţi.
           Monica şi-a propus să-l îmblânzească. L-a urmărit, i-a pus mâncare la îndemână, pe acoperişul coteţului găinilor. A văzut că se simte bine în curtea găinilor. Motănelul ieşea din magazie şi se urca pe acoperişul locului unde se găseau cuibarele.

Curtea găinilor era înconjurată cu plasă de sârmă care a fost reparată, completată… Într-un loc, din plasa veche se formase un fel de lingură în care l-a văzut pe mititel dormind la soare.

I-a mai făcut o fotografie. A observat că zgomotul făcut de aparat nu l-a deranjat şi s-a apropiat. A reuşit să-l prindă. I-a mai făcut o fotografie, ţinându-l în mâna stângă. N-a vrut să îl sperie, aşa că, l-a eliberat, după ce l-a mângâiat şi i-a vorbit cu blândeţe.

A doua zi, pisoiul a trecut în grădina vecinilor. Acolo era linişte, nu-l deranja nimeni. Vecinii nu locuiau acolo. Veneau numai când trebuia să adune ceva de prin gradină. În plus, pisoiul putea să treacă din nou la găini în curte şi să bea apă, dacă îi era sete, sau putea să mănânce de la pisicile Monicăi. A văzut şi el unde găseşte ce are nevoie. Femeia s-a bucurat văzând cât de repede s-a acomodat pisoiul.
           Încet, încet s-a obişnuit cu pisicile casei. A primit numele Miciu Piciu, dreptul să intre în bucătăria de vară, a învăţat să iasă la comandă, dar dormea tot în podul magaziei.

Pe la 16 luni, Miciu Piciu, a dispărut. Monica ştia că şi ceilalţi motani pe care i-a avut au plecat de acasă. S-au întors speriaţi, flămânzi, murdari… Dar s-au întors. Era convinsă că şi acest tânăr motan, crescut şi răsfăţat de ea, va reveni după două săptămâni.

A trecut o lună şi Monica îl visează, îl cheamă la mâncare, îl aşteaptă, e atentă la  modul în care latră căţeluşa. Încă mai speră…