Noră în Ardeal

        

          Iuliana se afla de câteva luni în casa soacrei. Se străduia să se acomodeze. În primăvară așteptau venirea primului copil și discuțiile de seară erau în special în legătură cu obiceiurile din Ardeal.

          Iuliana venise de la Cluj. A locuit în oraș și nu știa cât de multe obiceiuri total diferite de ale ei sunt în alte zone decât acolo unde crescuse. A zâmbit de câteva ori când a aflat câte ceva neverosimil, dar, cu timpul, s-a abținut.

          În aprilie, Iuliana și-a luat concediu de maternitate, chiar dacă soacra a sfătuit-o să lucreze cât mai mult timp. Nora se simțea obosită și nu ținea cu orice preț să fie erou.

          Fiind mai mulți în casă, soacra mutase aragazul  în cămară, eliberând astfel bucătăria. Aveau nevoie de încă o cameră.

          Într-o zi, Iuliana a intrat în cămară cu scopul de a prepara un ceai. Soacra gătea spanac. Tocmai luase o sticlă de bulion de pe dulap și turna în cratiță. Mama Iulianei gătea spanacul cu lapte sau smântână. Era în fața unei  rețete noi.

          Copilul, un băiețel zdravăn, a venit pe lume într-o zi de mai. Proaspăta bunică o apostrofă pe noră: „Până ești în concediu, n-ai putea să faci de mâncare, în timp ce copilul doarme?”

          Într-o zi, o vecină o chemă la gard pe Iuliana și-i dădu o pungă cu spanac: „La mine s-a făcut frumos spanacul. Voi nu aveți.” „Ce să-ți dau în loc?” „Dacă vrei, îmi dai un trandafir roșu, de Constantin și Elena.” „Cu bucurie, vecino!”

          După ce-l  culcă pe copil, merse în cămară să pregătească spanacul.

          Tocmai luase de pe dulap o sticlă, desfăcuse celofanul și începu să toarne lichidul în cratiță. Atunci, dinspre camera în care se afla copilul s-a auzit un plânset care era din ce în ce mai puternic.

          Mama a stins focul și a alergat la copil. O ușă, la cămară, a doua, spre hol, abia a treia ușă era a camerei copilului. A durat ceva până să ajungă la el. În acest timp, copilul plângea disperat și sunetul își schimbase tonalitatea.

          Iuliana a avut timp să-și amintească ce spunea o vecină: „Până când copilul nu e botezat, să nu-l lași singur în cameră! Poate să-l schimbe…!” Inima începu să-i bată mai tare și deschise cu teamă ușa. Copilul ei plângea altfel.

          Ce văzu? Fața copilului era acoperită. Când a dat din mâini, a agățat un ciucure și și-a tras pe față cuvertura. De aceea sunetul era schimbat. Între timp, Iuliana și-a impus să fie calmă. Nimeni nu i-a schimbat copilul! Puiul ei era doar speriat de întuneric.

          Mama și-a luat copilul în brațe și l-a liniștit vorbindu-i cu blândețe. L-a așezat în pătuțul lui și a plecat să termine mâncarea.

          Surpriză! Mâncarea nu mirosea a spanac, ci a zmeură. În grabă, luase o sticlă cu sirop în loc de una cu bulion. Ce să facă? Mai era puțin și venea soacra. Bine că n-a avut timp să amestece spanacul cu siropul! A adunat cu atenție siropul, a spălat câteva frunze, le-a pus înapoi în cratiță și, de data asta, a verificat conținutul sticlei din care voia să toarne. Era bulion!

          Imediat ce a oprit focul, s-a așezat pe un fotoliu. Copilul dormea. În sfârșit, putea să se odihnească. „Of! Ce zi grea am avut! Și e doar ora trei… ”

 

Maria Tirenescu