1 Mai cu mititei

 

             A devenit o tradiție ca, de 1 Mai, să ieșim în natură sau măcar să servim mititei, acolo unde sunt făcuți se persoane pricepute.

            Intenționam să merg pe Râu, să văd cum arată plantele, copacii…, să fac câteva fotografii, ca în alți ani. De data asta, n-am avut destul noroc. Soțul meu conducea mașina și nu voiam să insist prea mult.

            Am mers mai întâi la Piața de Jos, acolo unde în fiecare zi este încins grătarul. Doamnele care servesc știu că nu numai mușterii din piață îi vizitează, ci și alte persoane, care vor să guste ceva bun: mititei, virșli fierți sau la grătar și, parcă mai aveau ceva… (Virșlii, un preparat local, sunt niște cârnăciori din carne de oaie și încă un tip, prezentați în intestine subțiri, de oaie. Sunt picanți, dar foarte apreciați nu numai de localnici, ci și de prietenii lor din alte zone geografice.)

            Ne-am așezat pe o băncuță, la o masă și i-am spus doamnei care servea să ne aducă mititei. La masă era un băiat care acorda mai multă atenție smartfonului decât  mamei lui, care era foarte grijulie:

            ‒ Mai bine stai aici! E frig și măcar aici dă soarele.

            Băiatul nu rezistă:

            ‒ Nu văd nimic. Mușamaua de pe masă reflecta lumina, iar smartfonul nu avea contrast suficient.

              ‒ Mergi pe partea cealaltă, spune mama și merge să aducă virșlii. Vine cu tăvița, dar se întoarce la bucătărese. Revine cu un cuțit, verde fistic. Nu poate să taie.

            ‒ Mamă, scoate protecția! spune copilul.

            Doamna taie două bucățele de aproximativ un centimetru:

            ‒ E bine așa?

            ‒ Da, e bine, spune băiatul, cu ochii în smartfon.

            ‒ Poftă bună!

            ‒ Pâinea nu o tai?

            ‒ Rupe-o!

            Mama vede că o privesc și nu insistă. Începe să taie bucăți din felia de pâine.

            ‒ E bine așa?

            ‒ Da, e bine, răspunde copilul fără să privească.

            Nu mă pot abține:

            ‒ Și bunica soțului le făcea „cătane” fetelor noastre, când avea 4-5 ani, nu la 10 ani.

            Mama intervine:

            ‒ El are doișpe ani.

            ‒ E stăpân pe smartfon…

            Îmi propun să nu mai intervin.

            ‒ N-ai adus scobitori!

            Îi întind doamnei cutia de pe masă, nu fără a zâmbi amintindu-mi de copilul care a fost vrăjit de scobitori în urmă cu 3 ani, tot în piață, la mititei. Acel copil avea vreo cinci ani.

            Ceva nu era bine: virșlii erau prea calzi. Mă gândeam că acum mama o să sufle pe fiecare bucățică. Nu a făcut asta. Mi-a șoptit:

            ‒ Soacra mea l-a învățat așa.

            N-am mai spus nimic.  Aș fi vrut să-i spun că azi, copiii se pricep mult mai bine la dispozitivele electronice decât să mănânce. Asta îi face pe mulți părinți, bunici să spună că tineretul e mai deștept decât am fost noi.

            N-o să mă convingă!

            Vă mai amintiți, dacă ați citit basme, că un dascăl a preferat să învețe un urs să citească o carte decât pe fiul unui om bogat? Nu știți?  Dascălul a lipit bucățele de carne pe foile cărții speciale, cu „file” de carton, iar ursulețul răsfoia cartea mormăind, atunci când a trebuit să demonstreze ce știe.