sâmbătă, 18 februarie 2023

Sunt foarte supărată!

 Da, sunt foarte supărată! Nu am niciun text, ci doar o problemă pe care mi-am făcut-o cu ajutorul unui fost coleg de liceu.


M-a rugat să-l sajut să-și recupereze contul. Am primit un cod și apoi, pe adresa de e-mail mi-a venit anunțul: 


 
„Salut, Maria!
 
Dorim să te anunţăm că parola ta tocmai a fost resetată folosind numărul de telefon +40....
 
Despre această modificare
 
sâmbătă, 18 februarie 2023 la 17:59 (UTC+02)
În apropiere de Bucharest, România
Chrome, Windows
 
 
Nu am fost eu
 
 
 
Dacă ai fost tu, nu trebuie să faci nimic.
 
Îţi mulţumim,
Echipa Securitate Facebook”



Eu nu am avut intenția să-mi schimb parola! Acum nu știu ce să fac. Numărul de telefon e al meu, dar scrie că l-am schimbat de lângă București.
Eu n-am văzut Bucureștiul din 2004!
 

Vă rog, dacă puteți să-mi dați un sfat! Altul decât acela de a avea încredere într-un fost coleg de liceu.
   
   
 

joi, 29 septembrie 2022

Bunici și nepoți

 Am publicat în acest an cartea Bunici și nepoți, care conține dialoguri despre viață și întâmplări cu ființe din aria de preocupări ale copiilor.



Cartea a sosit în 23 iulie 2022, dar am omis să scriu aici. Vara asta a fost foarte scurtă și vremea foarte dubioasă: când caniculă, când ploaie enervantă. Nu mi-am putut respecta planurile, nici măcar pe cele făcute pentru un timp scurt. Încerc să recuperez.

luni, 29 august 2022

Întâmplări

 Îmi pun mereu o întrebare: „Cât de multă încredere să am în Poșta Română?”. Și nu acum, când sunt și alte modalități de comunicare mai rapide.

În urmă cu câțiva ani, când am început să public câte o cărticică, am trimis prin singura posibilitate o carte la Cluj. După o lună, plicul cu cartea mi-a fost returnat cu mențiunea: „În Baia Mare nu este adresa și nici persoana cu acest nume.” M-am bucurat că nu mi s-a pierdut cartea și am retrimis-o în Cluj. De data asta, destinatarul s-a prezentat la oficiul poștal a doua zi după ce l-am anunțat că am retrimis cartea. De atunci, a primit cărțile în 2-3 zile. Le ducea factorul poștal.

O altă întâmplare… Am vrut să trimit unei doamne o carte de poezie. Nu i-am trimis-o acasă, ci la locul de muncă. După o vreme, o întreb dacă i-a plăcut cartea. Mi-a spus că nu a primit-o. Desigur, în Cluj. După o vreme, mă sună și îmi spune că o angajată a luat de la poștaș un teanc de reviste, reclame… și le-a pus pe un raft, nesortate. Într-o zi a vrut să facă ordine și a dat de plicul cu cartea. M-am bucurat că nu s-a pierdut. ( Atunci mi-am amintit că primisem un plic de la o prietenă din Republica Moldova. Scria pe plic cu litere rusești. Soacra mea a pus-o bine, să mi-o dea, dar, luându-se cu lucrul, a uitat unde a pus-o. Mi-a spus că poștașul i-a dat-o în mână. A găsit scrisoarea după o vreme.)  

În urmă cu vreo doi ani, am avut incidente cu poșta din București: un plic a ajuns la destinatar cu mare întârziere, tocmai când voiam să-i trimit alt exemplar.

La și de la Constanța s-au pierdut mai multe vederi, dar nu era decât o pagubă sentimentală. Oricum, primeam plicuri cu cărți, trimiteam cărți și apreciam că vor face 3-4 săptămâni pe drum. De aceea, în vara asta, m-am mirat când o prietenă m-a anunțat că a primit cartea și a citit-o. Trecuseră trei zile!

De la București mi-au fost returnate două plicuri în 30 de ani: unul pe motivul că destinatarul s-a mutat la o adresă necunoscută, iar al doilea avea adresa greșită. Bine că am recuperat cartea! Am retrimis-o.

Acum, poate că sunt într-o situație similară. Am trimis la Baia Mare un plic cu două cărți. Cu aproximativ o lună în urmă. Stau și mă gândesc: „Ce soartă are plicul?”. L-a luat un vecin, l-a pus bine cineva din familie? De atunci, Poșta l-ar fi returnat. Sau e în cele 2% plicuri cu imprimate pe care le-au pierdut.

 

Deci, Poșta Română mă ajută să nu mă plictisesc!

 

duminică, 1 mai 2022

Scobitoarea

 

          În acest an, de 1 Mai, am decis să mergem prin oraș, să luăm mititei de la vreun chioșc, să luăm și prăjituri de la vreun magazin… Vremea era nehotărâtă și riscam să ne prindă ploaia pe Râul Mare, unde mergeam după armindeni.

          Am plecat cu mașina personală spre piața veche. Știam că nu vom avea loc unde să parcăm, dar căutam. Am trecut bine de piață și am lăsat mașina aproape de râu, lângă o bordură, unde încă nu era trotuar.

          Am mers în piață. Lume multă, ca de obicei. Câțiva producători aduseseră răsaduri, alții aveau legume. Erau și comercianți cu ceasuri, haine… Cei care veneau în fiecare duminică. Erau și tonete cu mititei, cârnăciori și tradiționalii virșli pe care îi serveau fierți, cu muștar și pâine.

          Am luat mititei și ne-am așezat la o masă.

          - Ne-ar trebui niște scobitori…

          - Sunt pe masa din dreapta, ne spune fata care servea.

          Am luat câteva scobitori, câte au ieșit pe gaura făcută în cutie. Nu le-am numărat. Cum era să mă apuc să număr? Una, două, trei, patru.

          La masa din fața noastră era un bărbat cu un copil. Tatăl a cerut un cuțit și a tăiat câteva bucățele pentru copil.

          În timp ce încercam să mâncăm mititeii abia luați de pe grătar, copilul mă privea. Bărbatul îl întreabă dacă mai vrea să mănânce. Copilul spune că nu mai vrea, că e sătul.

          O vreme l-am ignorat pe copil, apoi am văzut cum mă urmărește. Mi-am amintit de scobitori.

          –Vrei o scobitoare? Ochii copilului s-au luminat. A întins mâna.

          Soțul meu s-a ridicat de la masă. M-am ridicat și am plecat.

          - Ai văzut ce a făcut copilul?

          – Nu eram atentă la el…

          - A înfipt scobitoarea în capătul mititelului, dar mititelul s-a răsucit…   

          - Bănuiam că i se părea interesant modul în care foloseam scobitorile ca să țin mititelul.  

          Un nor negru acoperise discul soarelui. Era mai bine să plecăm. În drum spre casă am luat și prăjituri.

          Întâmplarea cu scobitoarea mi-a șters umbra de nemulțumire pentru fotografiile pe care nu le-am făcut pe Râu.

 

sâmbătă, 25 decembrie 2021

Planeta poveștilor

  Am primit două exemplare din Antologia de literatură pentru copii, cu titlul Planeta poveștilor, care apărut recent la Editura Universitară.



Antologia poate fi cumpărată accesând linkul de mai jos:

Poeta Clelia Ifrim scrie în Prefața cărții:

„Orice poveste este un dar! 

Cateva cuvinte legate cu un fir de iarba, sau cateva stele ca niste licurici pe cer, sau un om de zapada in curtea unui castel, sunt tot atatea posibilitati de a face un dar ... povestind. Tot ce ne inconjoara are povestea lui. Iar daca noi nu o cunoastem, sa ascultam ce spun ceilalti. 

De aceea, cred ca exista o Planeta a Povestilor, o planeta undeva in Sistemul nostru Solar. Nu mergem mai departe de el, ramanem cat de cat in apropierea Pamanului, casa noastra. Sa zicem ca aceasta noua planeta este planeta cu numarul 33. Ce ziceti de aceasta descoperire?

Din cate stiu eu, diseara va avea loc un mare bal, in cinstea acestei descoperiri. Lista invitatilor este in aceasta carte. Va rog sa o cititi si, daca este cazul, sa o completati. Lista ramane deschisa. 

Va asteptam incepand cu rasaritul primei stele pe cer!”