A început trimestrul al doilea. Toţi eram veseli, dornici să povestim ce am făcut în vacanţă. Era o gălăgie de nedescris. Câţiva colegi au observat că doamna învăţătoare a intrat în clasă şi ne-au atras atenţia.
- Văd că sunteţi veseli. Şi odihniţi. Ce-aţi spune de un spectacol?
Ne plăcea să fim „artişti”, ne plăcea să vină colegii din alte clase şi ceilalţi învăţători, ne plăceau aplauzele…
Când s-a făcut linişte, doamna învăţătoare ne-a spus:
- Am învăţat la istorie că pe teritoriul ţării noastre erau trei ţărişoare, numite principate. Care sunt acestea?
- Transilvania, spune un coleg.
- Moldova, spune altul.
- Şi Ţara Românească, încheie alt coleg.
- Da, văd că ştiţi. Oamenii din aceste ţărişoare vorbeau aceeaşi limbă, cu mici diferenţe, purtau haine asemănătoare, aveau aceleaşi obiceiuri. Aşa că, s-au gândit că ar fi mai uşor pentru ei dacă s-ar uni şi ar forma o ţară mai mare.
- Cum e acum ţara noastră?
- Cam aşa. Dar, nu s-au putut uni dintr-odată. Mai întâi s-a unit Moldova cu Ţara Românească. Vom învăţa mai multe în ora de istorie. Acum, vă spun că unirea celor două principate s-a făcut în 1859. În 24 Ianuarie, noi vom sărbători această Unire. Câţi ani sunt de când a avut loc acel eveniment?
- O sută de ani.
- Acum, aţi înţeles că e vorba de o sărbătoare la care sunt convinsă că vreţi să ne prezentăm cu un program deosebit.
Au început vociferările, aplauzele…
Doamna învăţătoare ne-a făcut semn să ne potolim. Ne-a spus apoi că în orele de muzică şi educaţie fizică vom face repetiţii.
Câţiva colegi au primit poezii pe care să le recite la spectacol. Pe cei care cântam bine ne-a învăţat Hora Unirii. Ne-a scris textul pe tablă, iar noi l-am scris în caiete. Am învăţat acasă cuvintele. A doua zi, toţi ştiam cântecul.
În ora de educaţie fizică, doamna învăţătoare ne-a arătat cum se joacă hora. Pe muzică, făceam doi paşi la dreapta, reveneam, apoi făceam doi paşi în faţă şi reveneam. Era frumos, eram veseli, ne plăcea mult ceea ce făceam. Eram pui de maramureşeni care învăţam să jucăm hora înainte de a şti foarte bine jocurile din zona noastră. Dar eram foarte încântaţi.
A venit şi ziua cea mare. În curtea şcolii, s-a organizat careul. Mulţi elevi de la gimnaziu erau cuprinşi într-un cor. Noi aşteptam într-o clasă de la parter. Eram îmbrăcaţi cu costume populare şi nu voiam să ne îmbolnăvim. Era foarte frig afară.
Domnul director a spus ce sărbătorim şi i-a dat cuvântul unui elev dintr-o clasă de liceu. El a citit o cuvântare din care nu am înţeles mare lucru. Dar ştiam de la doamna învăţătoare ce sărbătorim. Coriştii de la gimnaziu au cântat câteva cântece. A venit rândul nostru. Am cântat şi am dansat. Cu noi, a cântat toată şcoala. Unii chiar făceau paşi de dans împreună cu noi. În timp ce unii spuneau poeziile pregătite, am fugit după paltoane. Ştiam că elevii cei mari au pregătit o scenetă. Nu voiam să o pierdem.
Am văzut un colonel cu barbişon desenat cu cărbune, cu haina plină de decoraţii, un Moş Ion Roată îmbrăcat ţăran, cu plete din câlţi, câţiva boieri cu haine de mătase şi căciuli foarte mari.
Nu auzeam prea bine, nu ne puteam apropia mai mult… Doamna învăţătoare ne-a promis că ne aduce o carte din care să citim „Moş Ion Roată şi Unirea”.
Programul s-a încheiat cu Hora Unirii cântată de toţi cei prezenţi.
Am mers în clasa noastră şi, în timp ce ne luam lucrurile, ne spuneam unii altora ce am înţeles. Doamna învăţătoare ne-a felicitat şi ne-a spus că am meritat aplauzele colegilor. Am plecat acasă bucuroşi şi mulţumiţi că le-a plăcut tuturor celor din şcoală ceea ce am făcut noi. Sunt convinsă că nici unul dintre colegii mei nu va uita acea zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu