Clasa a treia

Am început clasa a treia. Aveam mai multe materii, mai multe cărţi. Le-am învelit în hârtie albastră şi le-am lipit etichete pe care am scris numele meu, clasa şi materia. De data aceasta, am făcut singură aceste operaţii. Eram mai mare şi refuzam ajutorul părinţilor. Mama se putea ocupa mai bine de Nina, care intra în clasa întâi.

Nu ştiu cum, dar acest an şcolar a început rău. Am făcut un abces la o măsea şi câteva zile nu am mers nici la şcoală, nici la pian. Nu îmi făceam probleme. În clădirea şcolii era un pian la care nu mă oprea nimeni să exersez. Mersul la doamna Moldovan îmi lua timp şi nu mă mai încântau exerciţiile. Nu ştiam să cânt nici un cântec. Mai bine încercam eu la pianul şcolii şi îmi reuşea câte o melodie.

Prima lecţie de istorie am citit-o din carte. Dar am citit mai mult. Era o carte frumoasă, interesantă, despre daci, romani şi luptele românilor.

Aveam un coleg nou: Costică Sârbu, fiul noului secretar de partid pe raion. S-a acomodat repede cu noii colegi, cu clasa, cu obiceiurile noastre.

(Am scris despre o întâmplare cu Costică: Jos, comuniştii! http://literatoamna.blogspot.com/2008/04/jos-comunitii.html )

În clasa a treia, cei mai merituoşi dintre noi urmau să fie primiţi în organizaţia de pionieri. În clasă eram colegi care se născuseră în 1949. Mai reţin doar că eram îmbrăcaţi în uniforme cu bluze albe şi fuste plisate sau pantaloni bleumarin. Atunci, după depunerea jurământului, am primit cravatele. Şi mai ştiu că am făcut un spectacol la care am cântat şi am spus poezii.

Pentru că eram o clasă muzicală, doamna învăţătoare ne-a propus să facem un cor. Am învăţat să cântăm pe două voci. Costică era solistul nostru. Cânta, după fiecare strofă: „Cucu!, Cucu!” Ştiu că am avut şi spectatori: cadrele didactice din şcoală.

Pentru 24 Ianuarie, am pregătit un spectacol. Se împlineau 100 de ani de la Unirea Principatelor. Doamna învăţătoare ne-a învăţat Hora Unirii. Noi cântam şi tot noi dansam. S-au spus şi poezii, iar spectatori au fost colegii noştri din şcoală. (Voi posta separat despre acea zi.)

De Paşti nu am avut nimic organizat. Locuind tot în clădirea şcolii, nu aveam voie să facem pregătiri speciale. Bunicii de la Săcel ne trimiteau pască cu brânză şi carne de miel.

Într-o zi, vine cineva şi îl cheamă pe tata la telefon. Când se întoarce îmi spune:

- Era doamna Davidovici. Mi-a spus că trebuie să plece undeva şi Margareta rămâne singură acasă. M-a rugat să te las să stai cu ea după-amiaza asta. Vrei să mergi?

- Sigur că vreau! Pot să plec de acum?
- Da.

M-am îmbrăcat repede şi am plecat la Margareta. Era singură. M-a servit cu pască, un fel de foaie de tăiţei coaptă pe plită, dar cu înţepături în linie dreaptă la distanţă de 1 cm. Mi-a arătat casa cu trei camere pe care o ocupau, am mâncat şi ne-am jucat. Ea avea radio, noi, difuzor. Ei aveau trei camere, noi numai două, dar una era bucătărie şi sufragerie. Numai că părinţii mei erau învăţători şi ai ei lucrau la OCL, adică în comerţ.

Pentru că noi nu sărbătoream Paştile, de 1 Mai îmi invitam colegii la o îngheţată, la prăjituri… Era ziua în care primeam haine noi, sandale şi aveam voie să ne vizităm prietenii.

În clasa a treia, am mai făcut o lecţie deschisă. În primăvară, la educaţie fizică. Doamna învăţătoare ne învăţase cum să facem o formaţie de gimnastică. Mergeam în şir, apoi veneam spre doamna învăţătoare şi unul mergea spre dreapta, următorul spre stânga… Fiecare nou şir făcea un ocol şi reveneam spre doamna învăţătoare câte doi. O pereche mergea spre dreapta, iar următoarea spre stânga. După ocol, veneam drept câte patru. Mai aveam de luat distanţa potrivită şi ne aliniam din mers.

În această formaţie, am învăţat să facem întoarceri la stânga, la dreapta, stânga-mprejur şi dreapta-mprejur. Mi se părea ciudat că era şi stânga-mprejur, dar şi dreapta-mprejur, dar tot acolo ajungeam. De la o vreme, am văzut că nimeni nu mai comanda dreapta-mprejur.

A fost frumoasă şi acea lecţie deschisă. Cadrele didactice care au asistat în curtea şcolii ne-au lăudat. Şi nouă ne-a plăcut foarte mult această apreciere.