Cu Lady la doctor

Lady s-a obişnuit repede cu noua ei casă. Irina i-a trimis bunicii, pe internet, un document: „ABC canin”. Acolo erau sfaturi în legătură cu îngrijirea căţeilor de rasa ciobănesc german.

Bunica a printat documentul şi i l-a dat bunicului:

- Studiază-l! Ai mai mult timp liber decât mine. Ocupă-te de Lady!
- Ştii că trebuie să o duc la medicul veterinar.
- Nu te descurci?
- Nu pot să conduc cu Lady în maşină. Nu e cuminte. Ai văzut ce păţeşti tu cu ea?
- Atunci, cum facem?
- Trebuie să o duci în braţe.
- Până e mică, o duc, dar creşte văzând cu ochii.
- Încercăm mâine dimineaţă! spuse bunicul şi plecă.

A doua zi, după ce toţi din gospodărie luaseră micul dejun, bunica se îmbrăcă, urcă în maşină şi bunicul i-o dădu pe Lady înfăşurată în prosopul cu care o adusese Irina. Căţeluşa a stat cuminte până când bunicul a pornit motorul. Atunci, Lady a început să tremure şi să schelălăie. Bunica o încuraja şi o liniştea:

- Lady, tu eşti o fetiţă cuminte. Stai liniştită, că doctorul ne aşteaptă! Nu îţi face nimic rău…

Au ajuns în faţa cabinetului. Bunicul a luat-o pe Lady până când a coborât bunica. Apoi, bunica a dus-o în braţe până în cabinet. Ningea şi căţeluşa s-ar fi murdărit.

Atât asistenta, cât şi medicul au vorbit foarte frumos. Au tot mângâiat-o pe Lady. Au cântărit-o. Avea peste cinci kilograme. I-au făcut un vaccin, i-au dat o pastilă pe care Lady a mâncat-o fără să facă mofturi şi au stabilit să revină după o săptămână.

A doua vizită nu a fost altfel decât prima. Singura deosebire era aceea că Lady a plecat cu un carnet, un fel de buletin, în care erau trecute datele ei şi ce tratamente i-au fost făcute. Următoarea vizită era programată după două săptămâni.

În ziua în care trebuia să meargă la doctor, Lady a refuzat să se apropie de maşină. Era prea mare ca bunica să o poată duce în braţe. I-au pus lesa. S-a smucit şi a alergat prin curte încercând să scape de lesă. Era zăpadă curată şi bunicii râdeau. Pisicile priveau curioase.

Când a obosit, căţeluşa s-a oprit în faţa uşii. De acolo a luat-o bunicul şi a urcat-o în maşină. Bunica a urcat pe bancheta din spate, lângă Lady. La început, bunica nu a mângâiat-o, i-a vorbit. E drept că nu prea era linişte în maşină. Bunicul a încercat să nu ia în seamă ce se întâmplă în spate.

La cabinet, Lady a întrat pe picioarele ei. Greu. Aluneca pe treptele care aveau puţină zăpadă. Asistenta a mângâiat-o, a vorbit blând cu ea şi a cântărit-o. Căţeluşa avea mai mult de nouă kilograme. I-a făcut vaccinul, i-a dat pastila şi a notat în carnet. Lady avea zece săptămâni. Doctorul lipsea. Aşa că, pentru calciu, a rămas să vorbească la telefon a doua zi.

Bunicul a dus-o pe căţeluşă până la maşină şi a urcat-o în spate, cu toată împotrivirea ei. Când a pornit maşina, Lady a început să schiaune. S-a apropiat de bunică şi nu s-a liniştit decât atunci când bunicul a coborât la piaţă. Atunci, Lady şi-a aşezat capul pe braţul bunicii şi a tăcut. Privea în ochii bunicii.

- Lady, tu eşti cuminte, eşti mare, nu te mai pot ţine în braţe. Aşa-i că înţelegi? Stai cuminte că imediat vine bunicul cu laptele şi mergem acasă.

În acest timp, bunica o mângâia pe Lady pe cap.

Ce bucuroasă a fost Lady când a coborât din maşină! A scăpat de lesă şi a alergat după pisoiul bicolor. L-a prins de ceafă şi nu i-a dat drumul până când nu l-a scos bunica din gura căţeluşei. Pisoiul s-a căţărat pe un stâlp, iar Lady s-a repezit la motan. Nu i-a ţinut. Motanul s-a răstit, i-a dat o labă. Lady a insistat şi s-a ales cu încă o lovitură. A trebuit să renunţe. A intrat în bucătărie şi a dat de vasul cu lapte. A lipăit jumătate, stropind în jur. Apoi, s-a liniştit şi s-a culcat pe salteluţa ei.

În somn, din când în când, scâncea. Deschidea uneori ochii, privea în jur şi adormea din nou cu căţeluşul de pluş lângă ea.