Concertul

Am pornit aparatul de radio. Începuse un concert pentru vioară compus de Vivladi. Am vrut să ascult, dar gândurile mi-au fugit în urmă cu mulţi ani.

În timpul vacanţei de vară, eram la bunicii din Vasile Roaită. O întrebam pe bunica dacă verişoara noastră, Daniela, o mai vizitează. Bunica ne-a promis că ne vom întâlni, dacă tanti Mioara îşi poate lua liber o zi.

- Ne e dor de Daniela! Nu mai ştiu de când nu ne-am văzut. Nina, mai ştii când a fost Daniela la Vişeu şi când am cântat „Firicel de floare-albastră”?
- E mult de atunci. Spuneai că aveam trei ani. Acum am opt, ca ea.

Într-o zi, Daniela a venit împreună cu mama ei. De la început, tanti Mioara ne-a spus că rămân numai o zi.

Mama şi tanti Mioara au plecat la Ghiol. Noi am rămas cu bunica. Pe Doru l-a culcat de amiază. Era prea mic să participe la jocurile noastre.

Eram foarte bucuroase. Ne vedeam atât de rar. Făceam gălăgie cât zece. Bunica nu era obişnuită cu atâta mişcare, muzică, dans, strigăte. Se străduia să ne suporte, dar îşi aduse aminte că Sever trebuia să trimită ceva şi nu avea cu cine.

- Fetelor, vreţi să faceţi o plimbare?
- Sigur!
- Ce trebuie să facem?

Bunica ne-a spus unde să-l căutăm pe unchiul Sever, ne-a spus să mergem frumos, să fim atente la maşini… Ne-a cam plictisit această înşiruire de reguli. Abia aşteptam să plecăm.

Am trecut prin faţa bisericii. Nu ne-am putut abţine să nu-i arătăm Danielei ce fel de melci stau pe buruienile din curtea bisericii.

- Venim seara şi adunăm melci. Sunt interesanţi cu dungile astea. Apoi, ne jucăm în curtea bunicilor sau în grămada de nisip de la Moş Spiceag. Ai văzut că îşi construieşte casa.

Am trecut apoi colţul spre strada care ducea la mare. Numai câţiva metri, că ne-am îndreptat spre parcul mare. Vorbeam tare, ne opream lângă câte un gard să admirăm florile. Daniela ne-a propus să mergem prin parc. Pe stradă era mai aproape, dar i-am făcut voia. Oricum, în dreptul barăcii în care locuia unchiul Sever era o ieşire din parc. Aveam ocazia să admirăm frumoşii copaci îngrijiţi de grădinari pricepuţi tocmai pentru a-i încânta pe cei care veneau în staţiune.

L-am găsit repede pe unchiul Sever, ne-a spus de unde să luăm pachetul şi ne-a dat cheia.

- Sunt ocupat acum, dar vă descurcaţi. Sunteţi destul de mari. Să nu vă vină vreo idee şi să faceţi ceva rău!
- Vom fi cuminţi, l-am asigurat eu.
- Pe răspunderea ta, că eşti cea mai mare.
- Da, pe răspunderea mea.

Dar nu se întâmplă întotdeauna cum planifici. Dacă aş fi fost singură, aş fi luat pachetul şi aş fi plecat. Dar Daniela ţinea să ne arate că ea ştie mai multe decât verişoarele ei „de la ţară”, că ea e obişnuită să umble prin lucrurile unchiului.

- Hai să cântăm la vioară! – spune Daniela.
- Să mergem! Ne aşteaptă bunica!

Nina voia să asculte cum cântă Daniela. Eu nu eram curioasă. Ştiam că verişoara mea e înscrisă la clasa de balet, nu la muzică.

Daniela a scos vioara din cutia ei, a luat arcuşul şi, neatentă, a scăpat vioara. Am sărit să o prind. N-am ajuns la timp şi vioara a atins podeaua scoţând un sunet dureros.

- Frumos concert! Ce facem acum? Dacă s-a rupt ceva?
- Punem vioara la locul ei şi nu spunem nimic!
- Crezi că nu ne va certa bunica?
- Nu va şti nimic, ne asigură Daniela.

Nina nu a scos nici un sunet. Era prea surprinsă. Eu, în schimb, mi-am făcut tot felul de gânduri. „Să îi spun unchiului Sever? Să ascund fapte Danielei?” Am promis că nu se va întâmpla nimic în timpul vizitei noastre în camera lui.

I-am dus cheia unchiului Sever, i-am spus că ne-am descurcat, am salutat şi am plecat. Am evitat să spun mai multe, dar nu am putut să nu mă consum. „Dacă descoperă unchiul că nu l-am ascultat? Dacă vioara chiar s-a dezacordat? Dacă e numai dezacordată, nu e o problemă! Dar, dacă s-a rupt o aşchie din vioară?” Ştiam că unchiul ţine la toate instrumentele muzicale cu care cântă, chiar dacă face acest lucru din ce în ce mai rar.

Pe drum, Ninei i-a revenit vocea.

- Ce concert frumos ai prezentat, Daniela! Şi noi nu te-am aplaudat…
- Taci, Nina, că eu încă nu m-am liniştit. Toate se vor sparge în capul meu! Ce vă pasă vouă?!
- Nu îţi mai face probleme, mă linişteşte Daniela. Vioara nu a păţit nimic! Dacă chiar e o problemă, tata o să repare vioara. Să aşteptăm câteva zile!
- Bine. Aşteptam!
- Până mâine, nu spunem nimănui nimic! Promiteţi?
- Promitem.
- Sigur, tu pleci în seara asta. Noi mai rămânem o săptămână. Eu încă am emoţii. Voi veţi uita, dar eu trebuia să fiu mai hotărâtă. Peste ani, îmi voi aminti de acest concert încheiat înainte de a începe.

În ultimele acorduri ale concertului pentru vioară a lui Vivaldi, zâmbesc amintirilor. Nimeni nu a mai pomenit de acea întâmplare. Numai eu zâmbesc…