Pe Vaser

             Când am timp, răsfoiesc albume vechi. Azi, am revăzut o poză şi m-au năpădit amintirile…

            Mă văd încheind clasa a opta. Nu am nimic special planificat pentru vacanţă. Mă odihnesc, citesc, rezolv probleme din Gazeta matematică, merg la filme, la râu, unde ne bălăcim în apa destul de rece.

Într-o zi, mama îmi propune să o însoţesc la Făina, pe Valea Vaserului. Se înţelesese cu câteva prietene să meargă la cules de zmeură. Sunt de acord, cu o condiţie: să nu-mi fixeze o normă.

            Mocăniţa pufăie urcând printre munţi. Linia ferată îngustă trece foarte aproape de râu. Vaserul este când leneş, când se prăvăleşte peste bolovani. Mocăniţa nu se grăbeşte.

            Pădurea de brad foşneşte. Cad primele picături de ploaie. Cum vom culege zmeură? Pe ploaie?

Ajungem în ultima haltă. Un canton mic şi două cabane din lemn pentru cei care lucrează la exploatarea lemnului sunt lângă linia ferată. În timp ce mâncăm, dintre nori, se arată soarele.

Un strigăt. Un copil neastâmpărat aleargă spre noi: „Am văzut un şarpe!” „Sunt vipere pe aici.”, ne spune cantonierul. Ne interesăm de urşi. „Ursul nu vine, pentru că are destulă mâncare. Să faceţi gălăgie, dacă vreţi să-l ţineţi departe!”

            Urcăm panta însorită. Până nu mă satur, nu pun nici un bob în găletuţă. Apoi, culeg cu spor. Dar, din când în când, privesc pădurea de brad de pe muntele din faţă şi nuanţele calde în care se desfată pomii de lângă linia ferată îngustă.

            La îndemnul cantonierului, mergem să vedem biserica. Acolo, în inima munţilor, lângă graniţa cu Ucraina, muncitorii forestieri au vrut să aibă un loc în care să pună o lumânare, să se roage, să se reculeagă în momentele de singurătate. Bisericuţa e închisă.

            Privesc o cărare care şerpuieşte pe lângă un pârâu. Observ câteva flori şi sunt tentată să le culeg. Aplecându-mă după flori, văd afine. Pe primele le mănânc, nu înainte de a-i spune mamei de ce nu cobor. Scot o punguliţă din buzunar şi adun boabe negre cu nuanţe albăstrii. Aş mai culege, dar mama îmi atrage atenţia trebuie să coborâm.

            Mocăniţa se pregăteşte. Îndată va pleca. Cu sau fără noi.

            La vale, trenuleţul se grăbeşte. Peste pantele abrupte coboară seara. Obosită, privesc pe fereastră. Printre vârfuri de brad, se zăreşte uneori soarele roşu. Cerul parcă arde. Mă gândesc să scriu despre ziua deosebit de plăcută petrecută pe Valea Vaserului.

(Vaserul izvorăşte din Munţii Maramureşului. Este un afluent al râului Vişeu. În limba germană, wasser înseamnă apă.

Denumirea are legătură cu populaţia de origine germană colonizată în Vişeu de Sus în secolul al XVIII-lea, a cărei principală ocupaţie era prelucrarea lemnului.)

Din „Cărticica mea de vară“ – texte pentru copii – Editura Maria Cristina, 2013