Bunica Vetuţa

            Într-un cabinet de limbi moderne s-au adunat, în jurul unei cutii cu biscuiţi şi a câtorva ceşti de cafea, câteva profesoare. Era vacanţa de iarnă şi nu aveau ceva concret cu care să îşi consume cele cinci ore de prezenţă în şcoală.

            După ce a sorbit puţin din cafeaua fierbinte, o profesoară care preda limba română, aflată în şcoală încă de la înfiinţarea acesteia, a avut o idee:

            - Fetelor să vă povestesc ce am vorbit ieri cu bunica Vetuţa!

            Colegele venite de curând nu ştiau nimic de bunica despre care li se propunea să fie în centrul atenţiei, dar nici nu au avut ocazia să o cunoască mai bine pe Margareta.

            - Voi, astea mai tinere, nu ştiţi că bunica soţului meu locuieşte cu noi. E o bătrână simpatică, foarte discretă şi bisericoasă. Mariana, fata noastră, ţine foarte mult la dumneaei. Cu ea a crescut, că noi eram mai mult plecaţi la şcoală, la cumpărături, eram ocupaţi cu grădina, gospodăria…

            - Ştiu cum e, spune profesoara de fizică. Şi eu am avut o bunică…

            - Ieri, bunica Vetuţa a zăbovit mai mult la masă. Şedea pe scaun şi mă privea cum adun vesela şi cum o spăl, cum o aranjez în dulap…. Am privit-o şi ea a oftat. Am întrebat-o la ce se gândeşte, ce o macină. Mi-a spus că şi ea se descurca foarte bine cu gospodăria, dar acum nu mai poate. Şi, pentru prima dată, mi-a vorbit despre faptul că   şi-a pregătit tot ce e necesar pentru lungul drum fără întoarcere pe care trebuie să-l facă.

            - Bătrânii se gândesc şi la asta. Acceptă cu seninătate această situaţie.

            - A ieşit din bucătărie cerându-mi să o aştept puţin. A revenit cu o legătură. Mi-a spus că acolo sunt hainele cu care trebuie să o îmbrac. Inutil îi spuneam că mai este timp, că mai avem multe lucruri de făcut. A insistat şi mi-a arătat ce era în pânza legată la colţuri. Erau haine făcute de ea: un ciupag, un cişcineu, poale, un opreg şi un şorţ. Avea şi un brâu tricolor, ţesut de ea. Mi-a atras atenţia să-i aranjez cu grijă cişcineul, că la vecina de vizavi nu i-a stat cum trebuie. Să-i aranjez frumos şorţul, să nu uit să-i pun o batistă. Mi-a arătat-o.

            - S-a gândit la toate…

            - Da, avea şi prosoapele şi batistele pregătite. A spus că trebuie să-i punem pomană, să facem sarmalele, m-a întrebat dacă am comandat colacii, lumânările, daca am anunţat să aducă prapurii… Eram depăşită de situaţie, nu am reuşit să scot nici un cuvânt.

            - Grăbită…

          - Da, grăbită. A sărit peste etape. Am încercat să-i spun că mai este destulă vreme. Aproape că s-a răstit la mine spunându-mi că acuşica vine popa şi noi nu suntem gata.  Am încercat să-i spun că nu vine popa, că nu e nimeni mort. A rămas pe gânduri. Nu mult. Şi-a dat seama că nu avem nici un mort în casă.

            - A fost luată de val, dar şi-a revenit la timp.

            - Dimineaţă, când şi-a băut ceaiul, mi-a şoptit că nu a murit nimeni. Tot ea i-a povestit, cu zâmbetul pe buze, lui Gigi ce i s-a întâmplat ieri.

            - E bine că are simţul umorului.

            - Bunica Vetuţa a muncit mult în viaţa ei, acum are mult timp liber. Prea mult.    

        Dezbaterile ar fi continuat dacă nu ar fi sunat soneria şcolii, semn că erau chemate la o şedinţă scurtă în cancelarie.