Sofia

Stând rău cu banii, Sofia a căutat soluţii pentru rezolvarea problemelor ei care păreau că nu se mai termină.

Ea scria: poezie, proză, parodii, epigrame… Scria orice, numai cu gândul la banii pe care i-ar putea câştiga. Spera să mai astupe câteva găuri, nu prea mari, făcute în bugetul ei se femeie singură. De aceea, când a văzut în ziarul local anunţul că va avea loc un concurs naţional de poezie, s-a bucurat. Avea din nou ocazia să arate lumii că e poetă.

Primul drum din acea zi l-a făcut la prietena ei, Valeria, care lucra ca secretară cu jumătate de normă la grădiniţa din apropierea blocului în care se afla garsoniera Sofiei. Valeria nu era ocupată în momentul în care Sofia a bătut la uşă.

- Intră, Sofia! Mă bucur că te văd! Bei cu mine o cafea?

- Servus, Valeri! Mulţumesc, nu beau cafea! Am o problemă…

- Vai de mine! Ce s-a mai întâmplat?

            - Tu, Valeri, tu! Am aflat că, peste o lună, se desfăşoară un concurs de poezie. Tu ştii că eu scriu… Dacă m-ai ajuta puţin…

            - Cu ce te pot ajuta eu?

            - Să mi le scrii la calculator, că eu nu mă pricep.

            - Bine, tu, Sofia! Ţi le scriu, dar nu ştiu cât de repede pot să fac lucrul acesta. Va trebui să îmi dai textele cu vreo săptămână înainte.

            - Aşa o să fac! Aş putea să iau o poezie din cartea mea…

            - Să nu faci asta! La concursuri, se acceptă numai texte nepublicate.

            - Cred că ai dreptate. Poate numai să modific ceva…

            - Care e tema?

            - Nu s-a dat o temă, dar una dintre poezii trebuie să fie dedicată poetului născut în acea localitate în care are loc concursul. Asta ar fi ceva…

            - Să căutăm pe Google!

            - Vezi că mă poţi ajuta? Dacă ai de lucru, te las. Merg la dentist. Mă doare foarte rău măseaua pe care mi-a plombat-o luna trecută…

            - Aşteaptă puţin!

            Valeria scrise repede numele oraşului şi găsi un poet care corespundea cerinţelor. Găsi şi câteva poezii scrise de el. Aşa că, până când Sofia a căutat o adresă în carneţelul din poşetă, Valeria i-a şi dat o foaie printată cu poeziile găsite.

            - Du-te şi scrie! Să mă anunţi când eşti gata!

            Sofia ieşi în grabă. Până la dentist îşi stoarse creierii să găsească o idee demnă de concurs. Totuşi, inspiraţia vine numai când vrea ea.

***

            Sofia făcea mâncare, dar se gândea la poezie. Avea carneţelul pe dulapul din bucătărie. Mergea la piaţă cu carneţelul în buzunar. Chiar şi atunci când spăla, avea carneţelul pe etajera din baie.

Când aştepta să-i vină rândul la dentist, răsfoia carneţelul. Unii o priveau curioşi, alţii se mirau şi rar trecea pe lângă ea o persoană care să nu o privească mirat.

Câteva zile, Sofia a muncit serios. Când spunea că a terminat poeziile, recitea textele şi mai făcea câte o modificare. Totuşi, considera că poate să trimită la concurs ceea ce scrisese.

***

Se trezi de dimineaţă, îşi făcu un ceai, îşi înghiţi pastilele, se îmbrăcă tacticos, ca de obicei, se privi în oglindă de câteva ori, îşi aranjă bretonul, eşarfa, îşi luă poşeta şi ieşi. În câteva minute, era în biroul Valeriei.

- Bună dimineaţa, Valeri!

- Bună dimineaţa! Şezi pe scaunul ăla până când termin de aranjat actele astea! Trebuie să le trimit azi.

- Vezi-ţi de treabă!

Sofia se aşeză, îşi scoase carneţelul şi reciti poeziile. Îndreptă un cuvânt, îngroşă câteva litere, făcu o inversiune…

- Gata! Poate să vină curierul! Să vedem ce ai de lucru!

Spunând astea, Valeria luă carneţelul din mâna prietenei sale, care, surprinsă, nu reuşi să scoată nici un cuvânt.

- Cam greu să scriu după mâzgăliturile astea. N-ai vrea să îmi dictezi? Pot să scriu acum. Mi-am terminat ce aveam de făcut.

Sofia îi dictă poeziile, le recitiră de câteva ori, Valeria scrise şi datele de identificare a poetei, apoi le printă.

- Cred că e bine. Doamne-ajută!

- Să câştigi un premiu! Doamne-ajută!

- Îţi mulţumesc, Valeri! Ce mă făceam fără tine?

- Pentru asta sunt prietenii.

Sofia scoase din poşetă o tabletă de ciocolată amăruie şi o aşeză pe birou.

- Nu te deranja! Nu trebuie să-mi dai nimic!

- Mă supăr dacă mă refuzi. Ştiu că îţi place ciocolata.

- Bine, bine…

Sofia împătură foile şi ieşi. Era hotărâtă să trimită cât mai degrabă plicul la concurs. De emoţie, îi tremurau genunchi. Se opri şi trase adânc aer în piept şi îşi spuse în gând că trebuie să fie calmă.

***

Telefonul sună de dimineaţă. Sofia încă zăbovea în pat. Nu putuse să doarmă din pricina vecinilor. Încerca să-şi imagineze cine ar putea să o sune…

- Bună ziua, doamnă Sofia Toma! Sunt preşedintele juriului concursului de poezie… Vă deranjez pentru a vă anunţa că aţi câştigat premiul al doilea. Felicitări!

Sofia nu reuşea să deschidă gura. Vestea o bucura nespus de mult.

- Bună ziua! Vă rog să mă scuzaţi, dar încă nu-mi vine a crede că visul meu s-a împlinit.

- V-am sunat să vă spun că vă aşteptăm la festivitatea de premiere, în prima sâmbătă din luna mai.

- Vă mulţumesc! Cine a luat premiul întâi?

- Un poet din judeţul Cluj. Nu ştiu dacă îl cunoaşteţi…

- Nu cunosc nici un poet din Cluj.

- Încă nu ştim dacă putem să dăm premiul al treilea unui poet din Alba Iulia. Avem impresia că am mai citit undeva poemele pe care ni le-a trimis.

- Şi eu eram gata să fac o greşeală. Am vrut să trimit un poem care mi-e foarte drag, dar l-am publicat în prima mea carte. Prietena mea m-a oprit.

- Bine aţi făcut că n-aţi trimis poemul! Aveţi o prietenă care se pricepe la concursuri. Ea scrie?

- Încă nu a scris nimic. Îmi scoate mie textele la imprimantă.

- Nu vă mai reţin. Bună ziua!

- Mă bucură mult vestea! Bună ziua!

Sofia sări din pat. În timp ce mergea spre bucătărie, o sună pe Valeria. Ardea de nerăbdare să spună cuiva acea veste care a transformat-o brusc într-o fiinţă energică. Nu mai ştia de când nu a mai simţit atâta elan.

Convorbirea a fost scurtă. Valeria avea de lucru. Cele două prietene s-au înţeles să se vadă după ce Valeria îşi ia copilul de la şcoală.

***

Luna mai a început cu ploi. Sofia nu s-a simţit bine. Abia în a doua săptămână soarele şi-a arătat faţa.

Femeia avea de gând să facă o plimbare. Unde să meargă? La Valeria. O sună şi aranjă o întâlnire în parc. În timp ce copilul se juca, ele puteau să povestească.

- Ştii, Valeri, nu am fost la premiere.

- De ce? Te-ai bucurat atât de mult că ai câştigat…

- M-am enervat! M-a sunat din nou preşedintele juriului şi mi-a propus să contribui cu douăzeci de euro pentru festivitatea de premiere. Motivul? Sunt foarte mulţi invitaţi din alte judeţe şi nu au suficiente fonduri. Cel care a luat premiul întâi nu a venit, pentru că drumul îl costa foarte mult. Au venit din Craiova, Galaţi, Focşani şi Cluj.

- Şi te-a răbdat inima să nu mergi?

- Ştii că sunt ambiţioasă. L-am sunat şi i-am spus că vreau antologia concursului şi nimic mai mult. Gata, m-am lămurit cum e cu concursurile de poezie!

- Nu ţi se pare că renunţi prea repede?

- Nu! Sunt hotărâtă să nu mai particip la nici un concurs!

- Dă-mi voie să nu te cred!

- Sunt dezamăgită. Prea dezamăgită. Nici ăştia nu sunt mai breji ca ăialalţi din … Ştii tu de unde. Nu sunt corecţi. Dacă nu sunt capabili să organizeze un concurs corect, mai bine să stea pe fundul lor!

- Te înţeleg, Sofia, dar prea multe merg rău în ţara noastră. Mulţi învaţă să facă aranjamente de la cei care sunt mai sus ca ei.

- Sunt obosită. Poate e vinovată primăvara. Ştii poezia: „Nu eşti de vină tu!/ De vină-i numai primăvara…”

- Odihneşte-te, nu mai porni televizorul, citeşte-l pe Eminescu şi o să te simţi mai bine! Mai vorbim peste câteva zile.

Sofia plecă acasă hotărâtă să nu mai scrie nimic. Măcar o vreme. Ce va face peste o lună, peste două luni? Va vedea!