Coafura

 Vă căsătoriţi în 13 august, la ora 13! Atunci s-a născut fiul meu. Nu admit nici o altă variantă!”

Cristina era o fată înţelegătoare. Nu a bombănit, nu s-a enervat, a acceptat. Ce importanţă avea acel 13? Nu era superstiţioasă. Ar putea spune că 13 chiar i-a purtat noroc. Când a fost a treisprezecea în catalog, a luat premiul întâi, cu medie foarte bună.

Veni şi ziua de 13. Era vineri. De dimineaţă, soacra mare îi propune Cristinei să meargă la coafor. Fata nu fusese coafată decât atunci când a fost fotografiată pentru tabloul de absolvire a liceului şi când, reuşind la facultate, şi-a tăiat mândreţe de cozi împletite cu care se fălea în liceu.

Încercase să-şi taie singură părul. Nu era în dreapta ca în stânga. A tot tăiat să-l îndrepte, dar nu prea a ţinut. Mama a găsit-o făcând încercări. A avut o surpriză neplăcută şi singura soluţie pe care a găsit-o a fost: „Hai la coafor! Duşi e schimbul I!” Duşi, coafeza mamei, a tuns-o frumos şi a coafat-o. Bucuroasă şi mulţumită de noul ei look, a decis să-i facă o vizită tatei. A trecut fulgerător pe lângă secretară, aruncându-i un „Bună ziua!”, şi a intrat în biroul tatălui. A spus „Bună ziua! Ce mai faceţi?” Surprins, directorul n-a răspuns imediat. Când Cristina a început să râdă, a fost sigur că e fiica lui. După o vreme, tatăl povestea: „A venit în birou, coafată ca Marilyn Monroe… Norocul ei a fost că a râs!”.

Cele două femei au intrat în salonul de coafură şi soacra mare s-a adresat celui mai bun coafor, Valer. L-a rugat să-i aranjeze părul viitoarei ei nurori. Fata a spus că vrea un coc împletit, simplu, uşor. Valer s-a fâstâcit puţin: „Doamnă, domnişoară, azi e o zi specială, trebuie să vă pun părul pe bigudiuri…” Cristina a refuzat, motivând că părul ei se usucă greu. Inutilă opoziţia ei! S-a pomenit udată, „bigudată” şi vârâtă sub o cască defectă. A protestat, dar degeaba. Îşi privea ceasul. Când s-a făcut ora douăsprezece, doamna era coafată frumos. Cristina avea părul ud. S-a supărat. Toată lumea a văzut că e nemulţumită.

Valer a început să o tapeze. Cristina spunea că ea nu s-a tapat niciodată. Valer susţinea că e o ocazie specială…

Când cele două femei coborau treptele salonului, trecuse de ora treisprezece. Cristina era îmbufnată. Trebuia să se îmbrace, pantofii erau noi, Oficiul Stării civile era departe de locuinţa lor… Colac peste pupăză, s-a stârnit şi vântul. Cel mai mult a avut de suferit coafura Cristinei.

Ajunsă acasă, Cristina intră în baie. Apucă pieptenele şi se străduia să se aranjeze. „Nu sunteţi gata, striga socrul mare. Suntem în întârziere!” „Nu e gata mireasa!”.

După ce Cristina consideră că arată cum trebuie, ieşi din baie. În mănă avea un şomoiog de păr. „Plecaţi înainte! Vă ajung din urmă!” Cum să plece fără mireasă? Cât să aştepte? Unii au luat-o încetişor spre Oficiu, alţii comentau…

În foarte scurt timp, mireasa fu gata. Un pic de ruj pe buze, costumul fu îmbrăcat la un chibrit, cum auzise de la tatăl ei, sări în pantofii care aşteptau lângă uşă şi strigă: „Cine nu e gata?”

Ofiţerul Stării civile aştepta. Nu completase actele. Credea că tinerii nu s-au înţeles şi nu avea sens să le scrie pentru a le anula.

Ceremonialul căsătoriei civile a fost scurt. Cristina era puţin dezamăgită. Toţi cei prezenţi au fost serviţi cu câte un pahar de şampanie şi prăjituri. Când au ieşit pe poarta Primăriei, participanţii la ceremonie s-au întâlnit cu muncitorii care ieşeau de la schimbul întâi.

Pentru a nu mai fi nevoită să treacă prin alt şir de emoţii, mirele a luat legătura cu  o fostă colegă de clasă. Ştia că poate să-i aranjeze miresei coroniţa şi voalul în aşa fel încât să fie sigură pe ea.

Au trecut anii, dar Cristina n-a mai dat pe la coafor. Încă îşi aminteşte întâmplarea neplăcută prin care a trecut.