Un vis urât

 

            M-am trezit dimineață, pe la 6, transpirată. Inima îmi bătea ca atunci când dădeam proba la viteză în timpul școlii.

            Am privit pe fereastră. Vântul furios scutura pomii, spulbera zăpada de pe acoperișuri, o folie de nailon flutura de pe o stivă de lemne. Lady scheuna și motanul mă aștepta lângă ușă. Cocoșul cânta mai insistent decât cântase cu o zi înainte.

            M-am îmbrăcat anevoie și am ieșit. Până când a fiert cafeaua, i-am dat motanului mâncare și lapte. Cocoșul mai putea să aștepte. Nu era singur, iar mâncare și apă rămăseseră din seara precedentă. După ce rezolvam problemele lui Lady, mergeam și la găini.

            Am pus puțin lapte în cafea, mi-am luat medicamentele și am plecat. I-am pus lesa lui Lady și am ieșit în strada pustie la acea oră. Tineretul era la lucru, cei mai în vârstă nu aveau de lucru în curți. Pe stradă nu era nici o ființă.

            De la capătul străzii, i-am lăsat lui Lady doar zgarda și i-am luat lesa. Știam că aștepta cu nerăbdare să alerge.  În curtea ei de patru pe cinci metri nu poate face multă mișcare. Apa și vasul cu mâncare sunt la doi metri de cușcă.

            Lady s-a plictisit și s-a apropiat de mine. Nu i-am pus lesa. Mergeam povestind spre casă. La un moment dat, a apărut cățelul vecinului, un cățel bătrân, mic de statură și cam leneș. Lady a alergat voioasă spre partenerul de drum, dar acesta nu i-a dat nici o atenție.

            Lady a revenit lângă mine și, cuminte, m-a așteptat în curtea ei să-i aduc apă și mâncare. Între timp, radioul din bucătărie anunța cine e invitatul emisiunii.

            Rezolvasem problemele urgente și așteptam știrile de la ora 9. De câtva timp, se discuta despre pandemie și măsurile pe care le vor lua autoritățile în această situație. Pe măsură ce ascultam, mă enervam: cum pot să spună „bătrânii de 65 de ani”? Mă pensionasem de mai bine de zece ani, dar nu mă simțeam bătrână. Mă enerva generalizarea pe care o făceau cei care vorbeau. E drept că sunt mulți oameni neputincioși, bolnavi, dar asta nu ține neapărat de vârsta înscrisă în buletin. De ce mă „băga în aceeași oală” cu ei?

            Gândurile îmi zburau involuntar. Mi-am amintit că, „în dreptul românesc, toate persoanele peste 18 ani se prezumă că au capacitate mentală și discernământ. Numai printr-o hotărâre judecătorească bazată pe o expertiză medico-legală psihiatrică, capacitatea de exercițiu poate fi limitată sau anulată.” „Cât timp nu există o hotărâre judecătorească în acest sens nu se poate accepta prezumția că statul (prin organele sale) știe mai bine decât persoana în cauză care sunt nevoile reale și legitime ale sale.”

            Supărată sau nu, de mâine, trebuie să stau mai mult în casă. Nu îmi place, dar ce pot să fac? Cine va plimba câinele? Cine îmi va aduce medicamentele? Mă simt prost în această situație. Cred că nici să scriu nu voi putea.

 

            O veste proastă / m-a îmbătrânit / înainte de timp

 

            Câteva zile am mers să iau lapte și câteva alimente de la magazinul din apropiere. Cu declarația completată zilnic. Sunt o persoană care respectă regulile. Port mască, respect orarul indicat, păstrez distanța…

            Într-o zi eram doar cu vânzătoarea în magazin. O întreb dacă în oraș sunt deschise și alte magazine. Mă interesa un magazin de textile. Vânzătoarea își privește ceasul și îmi spune că pot să merg, pentru că magazinul închide la cinci după-amiaza. Văzând că zâmbesc, se miră. Îmi spune că pot să merg cu o declarație, fără restricții suplimentare. Atunci, îi spun că nu am 65 de ani, dar mă apropii de 70. A fost o situație care m-a înveselit.

            Mi-am spus că situația asta va trece! Și voi avea timp pentru tot ce vreau!