Primul meu an școlar în care am lucrat în Cugir se apropia de sfârșit.
Pentru cei mai mulți colegi situația școlară era clară. Așteptau semnalul de a
încheia mediile. În cancelarie se discuta despre vacanță și preparate culinare.
Un
subiect nou era prepararea socatei, o băutură răcoritoare în care se foloseau
flori de soc. Se dicta rețeta, se copia de zor și se dezbătea modul de
preparare. Cei cu mai multă experiență lăudau această băutură.
Într-o
zi, eram în secretariatul școlii. O rugasem pe doamna Durigă să îmi scrie la
mașină un referat. Celelalte doamne lucrau la situații, adunau statisticile pe
care le prezentau diriginții claselor terminale.
Ușa se
deschide încet. Andrei nu voia să le deranjeze pe secretare.
‒ E
voie…?
‒ Intră!
Putem să facem o pauză!
‒ V-am
adus o sticlă cu socată. S-a sifonat! Să vedeți ce bună e!
Secretara
șefă ia sticla, un cuțitaș pe care îl foloseau când mâncau în pauză și,
grăbită, scoate dopul de plastic cu care era închisă sticla adusă.
Lichidul
fermentat, agitat iese cu putere și se împrăștie în tot spațiul pe care îl are
la dispoziție: pe masa plină cu hârtii, pe statistici, pe dosare…
‒ Vă rog
să mă iertați! N-am apucat să vă spun să fiți atente, că socata e mai
periculoasă ca o sticlă de bere agitată!
– Nu-i
nimic! Ștergem imediat! Putem reface hârtiile. Am învățat ceva! Socata e foarte
gustoasă!
‒ Mâine
vă mai aduc o sticlă. Acum știți cum s-o deschideți!
Au
trecut anii, dar rețeta de socată e completată cu recomandarea de a deschide cu
grijă recipientul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu