Poveste cu oameni de zăpadă

- Am obosit, spune omul de zăpadă cu tigaia roşie pe cap.
- Cum ai obosit? Toată ziua nu ai făcut nimic.
- Tocmai de aceea. Am stat nemişcat să mă vadă copiii.
- Copiii dorm acum. Am putea să ne mişcăm puţin.
- Chiar aşa! Să ne jucăm şi noi cum se joacă ei!

Spunând asta, omul de zăpadă se ridică şi porni spre mijlocul parcului. Acolo era zăpadă din belşug.

- Să facem o turmă de oi!
- Şi un cioban…
- Şi doi câini…

Cei doi oameni de zăpadă s-au apucat de lucru. Au făcut ciobanul culcat pe un cojoc de zăpadă, au făcut oi, câini… Erau atât de fericiţi!

Orologiul din mijlocul parcului bătu de şase ori.

- S-a făcut târziu…
- Cum târziu? sări omul de zăpadă cu tichie neagră.
- La ora asta începe să circule lumea. Unii copii se trezesc. Merg la şcoală…
- Ai dreptate. Să mergem la locul nostru. Vor termina copiii ceea ce am început noi. Ei au mai multe idei, dar şi materiale. Nouă nu ne ajung cărbunii pentru ochii oilor.
- Să stăm liniştiţi şi să părem cei mai cuminţi oameni de zăpadă!
- De ce să părem? Noi chiar suntem singurii oameni de zăpadă care am lucrat să le facem o bucurie copiilor.

Se făcu linişte. Trecea un copil de mână cu mama lui. Mergeau la grădiniţă.
Omul cu tichie roşie îi făcu cu ochiul. Omul cu tichie neagră îi zâmbi. Apoi, amândoi îşi îndreptară ţinuta şi, fără să mai spună ceva, au început să viseze la ceea ce se va întâmpla după-amiază, când vor veni copiii în parc.