Câteva afişe anunţau un spectacol în care urma să cânte Doina Badea. Era vacanţă şi nu se punea problema să-l pierd.
Înainte de a începe spectacolul, mă apropii de scenă. Aştept să se aşeze spectatorii. „Dacă rămân locuri neocupate, mă aşez unde e liber. Dacă vine lume multă, am un loc în care mă postez: lângă stâlpul care susţine balconul.”
De data aceasta, au venit toţi cei care aveau invitaţii sau bilete. Câţiva spectatori primiţi în sală peste numărul de locuri îşi aduc scaune din sala de repetiţii. Eu rămân în picioare. Mă simt bine.
În deschiderea spectacolului, cântă o tânără pe care nu am mai auzit-o. Îmi place cântecul ei. În pauză, merg la biroul instructorilor, cer un caiet şi un pix. Înarmată cu ele, mă apropii de domnul Mihăescu.
- Ce credeţi, Bianca Ionescu o să vrea să îmi dicteze cuvintele cântecului pe care l-a cântat? Să îndrăznesc?
- Vino cu mine!
Domnul Mihăescu vorbeşte cu artista şi îmi face semn să mă apropii.
- Domnul instructor mi-a spus că vrei să vorbeşti cu mine…
- Da. Vreau să vă rog să îmi dictaţi cuvintele cântecului pe care l-aţi interpretat…
- Bine. Scrie!
Din când în când, Bianca se uită la mine. Eu mă uit la ea şi aprob din priviri.
„Ca tine nu e nimeni, nu-i nimeni pe lume.
Eu cred numai în tine şi-n dragostea ta.
Cuvintele ce-mi spui ştiu că-s adevărate.
Inima ta nu minte şi simt că iubeşte.
Glasul, privirea ta nu se pot uita
Şi nici prima îmbrăţişare, primul sărut
De-acuma totul, totul îmi va spune-aşa:
Ca tine nu e nimeni, nu-i nimeni pe lume…”
Când termin de scris, mulţumesc. Bianca zâmbeşte. E fericită că a putut să îi facă o bucurie unei adolescente. Nu i se întâmplă prea des să vorbească cu spectatorii. De obicei, trece neobservată, mai ales că e la începutul carierei.
A doua zi, merg să îl caut pe tata. Asist, involuntar, la o discuţie.
- Să vedeţi, domnule director, ce nervoasă era Doina Badea! Zicea: „Cum e posibil? Să meargă la necunoscuta aia şi să nu vină la mine să îmi ceară un autograf?”
Nu mă pot abţine.
- Eu am vorbit cu Bianca Ionescu. Nu am îndrăznit să vorbesc cu Doina Badea. Şi nici cu Bianca nu aş fi îndrăznit să vorbesc fără ajutorul domnului Mihăescu. Cum era să merg la Doina Badea fără un buchet de flori? Nu ştiam că se va enerva atât de tare. N-are decât să îi treacă!
Nu mai puteam repara gestul, dar am văzut cum reacţionează vedetele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu