Fira

           Fira venise la oraş numai ca să scape de gura surorii sale mai mari. Îi plăcea la ea în sat, dar la fabrică putea să câştige mai mult. Unde mai pui că pe feciorii din sat îi cunoştea şi nici unul nu se ridica la nivelul pretenţiilor fetei.

        Timpul a trecut, Fira şi-a întemeiat o familie, au primit un apartament din fondul fabricii şi a cerut un lot pe care să cultive legume şi câteva flori. Îi era dor de viaţa la ţară.

           Într-o zi, Fira era în faţa blocului cu două vecine. Vorbeau despre agricultura pe care o făceau la oraş.

         - Mi-a ieşit pătrunjelul. Începusem să cred că nu mai iese. Am cumpărat încă un plic de sămânţă.

          - Eu am luat răsaduri. Să vedeţi ce frumoase roşii am! Mai mare dragul!

          - Eu nu ştiu de ce nu mi-or ieşit dovlecii.

          - Când i-ai semănat?

          - De vreo două săptămâni. Am avut o pungă în casă… Nu ştiu ce s-o întâmplat, spuse Fira. N-or ieşit unde sămânţa era prăjită?

         - Ba nu, Firă! N-o ieşit pentru că era sărată, îi spuse vecina de la parter, stăpânindu-şi cu greu zâmbetul.