Trandafirul galben

Zilele erau din ce în ce mai calde. Spaţiile verzi şi parcurile oraşului erau pline de flori. Timpul frumos al începutului de iunie îmbia la visare.

Pentru clasa a şaptea, anul şcolar se încheiase. Timpul ce le rămânea absolvenţilor să se pregătească pentru examenul de absolvire era din ce în ce mai scurt.

Profesorii organizaseră un program de recapitulare şi sistematizare la materiile din care trebuiau să susţină examen. Ceilalţi elevi mai aveau cursuri, dar, în recreaţii, toţi elevii erau liberi şi se vedeau în curtea şcolii.

Într-o zi, câţiva băieţi din clasa a opta au rupt flori de pe gardul unei gospodării aflate lângă liceu. Unii, mai îndrăzneţi, au intrat în curtea femeii şi au rupt şi trandafiri.

Ce să facă băieţii cu florile? Să le ofere fetelor dintr-a şaptea. Cele mai multe fete au primit flori mov, clematite.

Ileana a primit un trandafir galben. Era puţin dezamăgită. Ar fi vrut să primească şi ea o floare mov. Cu mai mulţi ani în urmă fusese cu mama ei la cineva în vizită şi o rugase pe gazdă să-i dea o floare, dar femeia i-a spus că planta aceea e rară şi, dacă îi rupi florile, se usucă. Ileana nu a insistat.  Şi-a spus doar în gând că nu e posibil. 

Trandafirul avea culoarea soarelui, centrul era de o nuanţă mai deschisă, iar marginile petalelor aveau o nuanţă de portocaliu cu o tentă de roz. Ileana îl aşezase pe bancă şi, din când în când îşi arunca ochii spre el. Asculta explicaţiile profesorului de istorie şi nota ceea ce credea de cuviinţă. Şi totuşi, nu putea să nu se gândească la faptul că celelalte fete aveau flori mov, iar floarea ei era galbenă.

La un moment dat, îşi aminti: galbenul e culoarea geloziei. Oare cine i-a dat floarea? De ce? Voia să-i spună ceva? Sau aşa s-a întâmplat…

Pe colegul care îi dăduse trandafirul l-a cunoscut cu puţin timp în urmă. De fapt, atunci s-a întâmplat ceva neobişnuit. Îşi amintea cu lux de amănunte cum a fost.

Mergea spre casă, ca de obicei, cu Anuţa. Aveau cursuri după-amiaza. În acea zi, orarul lor fusese mai încărcat. Se înserase deja.

Un băiat s-a apropiat de fete. A schimbat câteva cuvinte cu Anuţa. În acest timp, Ileana şi-a continuat drumul. Anuţa a ajuns-o din urmă şi a întrebat-o dacă e de acord să facă cunoştinţă cu nişte băieţi. Ileana i-a spus că nu e o prioritate, dar nu are nimic împotrivă. Unele dintre colegele lor aveau prieteni mai mari şi ar fi vrut să ştie cum e să ai un prieten. Era o curiozitate încă stăpânită. Ileana era recunoscută pentru prudenţa de care dădea dovadă în situaţii în care altele s-ar fi aruncat înainte cu ochii închişi. Zodia Ilenei îşi spunea cuvântul.

La semnul pe care l-a făcut Anuţa, cei trei elevi s-au apropiat. Anuţa i l-a prezentat Ilenei pe cel cu care vorbise: „El este Nelu, o rudă din partea mamei”. Ceilalţi doi s-au prezentat singuri: „Eu sunt Florin.” „Iar eu sunt Viorel, colegul lui de bancă.”

Băieţii s-au oferit să le conducă pe fete până acasă. Era prima dată când cineva se oferea să le însoţească şi Ileana se simţea bine în rolul de domnişoară.

Florin era mai înalt, mai îndrăzneţ, se vedea că prietenii lui îl apreciau. Era şeful clasei. Pentru că trotuarul se îngusta, Ileana şi Florin au mers înainte, iar Anuţa şi ceilalţi doi băieţi i-au urmat. Au vorbit în special despre examenul care se apropia. Fiecare din cei trei băieţi avea ceva distractiv de povestit din experienţa proprie. În fond, la examenul de absolvire trebuia să dovedeşti că ai învăţat, că eşti stăpân pe tine şi să dovedeşti că meriţi acel certificat care îţi dădea dreptul să mergi mai departe la liceu sau să te angajezi ca muncitor într-o fabrică. Cele două fete făceau parte din ultima promoţie care încheia ciclul cu şapte clase.

Florin şi Viorel le-au mai condus pe fete şi în seara următoare. Au discutat despre admiterea în liceu, dar şi despre multe altele.

În prima duminică, Ileana se plimba prin parcul oraşului. Era însoţită de fratele ei. Florin s-a apropiat şi a invitat-o pe Ileana la film. Fata i-a spus că trebuie să fie acasă înainte de a se însera, dar mai poate să rămână un timp în parc. Fratele ei a întâlnit un grup de colegi şi i-a lăsat singuri.

Amândoi erau emoţionaţi. Dialogul se înfiripa greu. Mult a fost până când Ileana a început să râdă. Din acel moment, amândoi au devenit mai vorbăreţi. Fiecare a reuşit să demonstreze că e interesant, că a citit mult şi că are simţul umorului.

După revederea în minte a acestor întâmplări, Ileana şi-a propus să-l întrebe direct pe Viorel ce a vrut să spună cu acel trandafir galben. Aştepta cu nerăbdare să sune de ieşire. Întâmplător, şi băieţii aveau ultima oră. Aşa că, au plecat în acelaşi grup spre casă. Viorel le-a spus: „Culoarea însorită a trandafirilor galbeni degajă căldură şi afecţiune. Ei sunt  simbolul prieteniei.”