Profesorul Paraschivescu tocmai încuiase poarta. Era timpul somnului de după-amiază.
Urcase două trepte şi soneria îi urlă în urechea stângă. Nervos, strigă:
- Da, da… Vin acum!
La poartă aştepta unul dintre muncitorii care de mai bine de o lună lucrau la
introducerea pe stradă a tuburilor pentru canalizare.
- Care-i necazul?
- Domnule profesor, suntem nervoşi! Nu ne-au plătit. Vrem să vorbim cu
ITM-ul şi nu avem numărul.
Între timp, de cei doi, se apropia doamna Ana.
- Merg să caut numărul de telefon!
Bărbaţii au intrat în hol. Ana răsfoia cartea de telefon, dar nu avea
ochelarii.
- Doamnă, spuse muncitorul, aveţi internet?
- Da.
- Căutaţi acolo!
- Ai dreptate!
În aşteptarea numărului, profesorul aduse o carafă cu vin şi pahare. Ana reveni
cu rezultatul căutării: o listă de numere. În hol erau acum mai mulţi
muncitori, din ce în ce mai nervoşi.
- Ce şi-au spus? Lucrăm cu moldovenii, că ăştia sunt proşti. Nu ne-au dat
bani.
- Cine nu v-a plătit?
- Patroana.
- Eu nu am fost să văd ce lucraţi. Am văzut doar că aveţi doi ingineri, cei
care veneau cu voi la cafea. Nu am văzut nicio femeie.
- Era o femeie cu vocea ascuţită care numai striga la noi. N-aţi văzut-o. E
o scorpie!
- Inginerii au plecat. Suntem numai câţiva, cei care nu am avut bani de
drum.
- Am venit după numărul de telefon, pentru că vreau să le spun celor de la
judeţ cum îşi bat joc ăştia de noi.
- Nu trebuia să vă plătească primăria?
- Nu ştiu cum e contractul. Noi am vorbit numai cu patroana. Ei cred că
moldovenii sunt proşti? Dacă aveam bani de tren, şi eu plecam acasă. Nu mai am,
că am mai cumpărat câte ceva. Cafea şi câte un pahar de vin ne-au dat oamenii
care stau pe strada asta.
- N-aţi lucrat şi pe Biruinţei?
- Acolo au lucrat alţii, spune profesorul. Au lăsat o groapă la poarta
Ginei! Femeia se teme să nu cadă noaptea, când vine acasă.
- Cum, nu i-au astupat-o?
- Au astupat-o alţii, că şi cu muncitorii care au lucrat acolo au fost
probleme. Pe fiecare stradă a lucrat altă echipă.
- De câteva luni, cartierul nostru e un şantier. Eu nu prea plec de acasă,
dar mă gândesc la bieţii copii, la cei care merg la serviciu... Parcă am fi în
Evul Mediu, nu într-un oraş. Şi ce frumos era cartierul nostru!
- Vă mulţumim pentru vin, vă rugăm să ne iertaţi că v-am deranjat! Suntem
prea necăjiţi, dar trebuie să ni se facă dreptate! Dacă nu rezolvăm cu
telefonul, mergem la ITM,
la judeţ!
- Eu sper să vă rezolve problema! Şi să terminaţi aici, că e noroi până la
genunchi. A fost o iarnă prea caldă.
Muncitorii au plecat. Ana a spălat paharele, dar îi sărise somnul. Se mira
cât de rău merg treburile în ţară...
2 comentarii:
Frumos scris! Parcă e un repaortaj de azi de pe străzile orașului...
Am impresia ca guvernul a desfiintat I.T.M. -ul. Era bun la ceva.
Trimiteți un comentariu