Complicitate

Primăvara îşi făcea simţită prezenţa. Elevii, în special cei care veneau la şcoală doar pentru un atestat în meserie, erau atraşi mai mult de o plimbare, de un film. Când  rula un film bun, unii fugeau la matineu, la Clubul Muncitoresc.

Într-o zi, aveam oră cu o clasă de a zecea, profilul agroindustrial. (Să menţionez că nu a fost clasă cu acest profil în Cugir la care să nu fi predat măcar fizica.) Era linişte, elevii aveau de lucru.

Uşa se deschide şi, cerându-şi iertare, întră dirigintele clasei. Mă roagă să îi dau voie să caute un elev. În acest timp, intră încă un maistru şi secretarul organizaţiei de bază P. C. R. pe Grupul Şcolar.

În linişte, cei sosiţi trec printre bănci. Eu mă apropii de fereastra de lângă catedră, de unde privesc de obicei elevii. Din acel loc, văd tot ce se întâmplă în clasă. Îi privesc pe elevi, încerc să deduc scopul vizitei, dar nu pot fi sigură că am aflat motivul.

Dirigintele clasei rupe tăcerea:

- Să spuneţi repede cine a fost ieri dimineaţa, la unşpe, la Club, la film!

Linişte, nimeni nu mişcă.

- Aţi venit la sigur? Aveaţi indicii? întreb eu.

- Nu se poate să nu fi fost şi de aici careva! Mi-a spus cineva, şi dirigintele ridică un deget sugerând că e vorba de o persoană importantă, că elevii au fugit atunci când i-a întrebat în ce clasă sunt. Ştii că ăştia sunt primii la prostii!

- Căutaţi, dar trebuie să ne continuăm lecţia!

- Dacă aflaţi ceva, vă rog să îmi spuneţi!

Aprob aplecând capul. Musafirii ies. Se aude, în sfârşit, un oftat de relaxare.

- Făcăleţ, nu cumva te căutau pe tine?

- De unde ştiţi?

În clasă se aud şoapte.

- De ce credeţi că mă căutau pe mine?

- De la începutul orei, încerc să descopăr ce e schimbat la tine. De ce ţi-ai ras mustaţa?

Clasa izbucneşte în râs.

- Nu mă spuneţi!, zice Făcăleţ pe un ton rugător.

- Dacă nu te spun, ce avantaj am? Ce avantaj avem?

- Fac tot ce spuneţi!

- Chiar aşa? Uite, am o propunere: să răspunzi de liniştea la orele de fizică.

- Da’ ăştia nu mă ascultă!

- Să te asculte! De azi, e problema ta.

Când zumzetul pe care îl făceau elevii depăşea o limită, era suficient să mă uit la Făcăleţ, care urmărea tot ce spuneam, şi el le atrăgea atenţia. Doar o dată a trebuit să intervin pentru a restabili liniştea în clasă. Metoda a mers.

În vacanţa de vară, i-am povestit tatălui meu întâmplarea. El mi-a confirmat că în pedagogie scrie că, uneori, se poate obţine un rezultat bun pe o cale mai scurtă: un acord tacit între membrii unui colectiv.