vineri, 17 aprilie 2015

Dialogul continuă


Credeţi că problemele s-au sfârşit? Vă înşelaţi! După un somn agitat, doamna scrie un comentariu puţin mai vesel. „Dimineaţa altfel se vede lumea. Mă amuză ideea de a-l vedea pe tânărul, activul, sportivul care m-a admonestat, stând pe malul râului şi încurajându-ne, pe mine şi pe alţi vecini pensionari, cu: «Hai, mai repede, puturoşilor! Acum se întunecă şi voi n-aţi terminat de adunat gunoaiele ţiganilor! Nici măcar din haltă!»”

După o oră, apare tânărul S. „La mine vă referiţi?” Replica doamnei: „Corespundeţi descrierii?” .”Cred că vă plictisiţi tare. Vă las că trebuie să muncesc să plătesc pensiile vârstnicilor.”

Doamna, supărată, adaugă: „Munciţi! Că şi noi am muncit! Am avut o duminică liberă pe lună.” Replica vine rapid: „Cam mult aveaţi liber!!! Dar dvs în loc să vă arătaţi colţii către cei care îşi bat joc de acest oraş, vă «luaţi în gură» cu mine. Ar trebuii să aveţi mai multă cultură. Şi încă ceva, Dvs nu munceaţi pentru noi, sub nici o formă, ba chiar mai mult , daca puteaţi ne-aţi fi aruncat la câini doar să o duceţi voi mai bine.”

Citesc şi nu-mi vine să cred. Tânărul ăsta e o excepţie. Sau e vorba de obrăznicia timidului, aşa sunt cunoscute în psihologie manifestările de curaj ocazional. Mă întreb dacă greşelile de ortografie sunt datorate „bogatei” lui culturi sau doar iritării. Mă gândesc şi că acel tânăr uită că profesorii, cadrele didactice îşi îndreaptă toate cunoştinţele şi priceperea chiar spre generaţia tânără, că din ceea ce fac pentru educarea lor îşi câştigă pâinea. De data asta, nu prea are cui să-i explice. Omul e prea pornit. Cu siguranţă, are nişte frustrări.

Doamna încearcă să explice: „Domnule, eu «nu mă iau în gură» cu nimeni! Expresia asta nu dovedeşte cultură. Din contra. Face parte din alt limbaj decât cel academic. Apoi, ce cultură aveţi dumneavoastră dacă vă permiteţi să dispreţuiţi o persoana pe care n-o cunoaşteţi? Aveţi dreptate! N-am muncit pentru dv.! Am muncit pentru societate!”

Tânărul continuă: „Meritaţi toate laudele! Oare dvs mă cunoaşteţi?”

Ce să mai explice doamna? De când e lumea, tinerii îi cunosc pe cei mai mari ca ei şi că oamenii în vârstă n-au posibilitatea să-i ştie pe toţi copiii apăruţi după ei.

„Nu, dar văd ca intraţi pe Facebook în timpul serviciului. Alţii nu au voie. Nu vă pot cunoaşte din cauza profilului enigmatic de aici.”

Tânărul nu se lasă: Aşa este. Aveţi dreptate. Ruşine mie că am studiat atâţia ani ca să am un loc bun de muncă. Urmează un zâmbăreţ :)

„Pentru dv. aţi studiat. Înseamnă ca înţelegeţi ce spun!”

În fârşit, tânărul vrea să pară inteligent, cult. Replica lui: Cvasi.”



Rămâne să trag concluziile şi să le scriu cu altă ocazie.




Niciun comentariu: