Paparada

  

- Mi-i foame, moşucule!

- Nu mai poţi aştepta o ţâră?

            - Nu, că mi-i tare foame!

            - Bine, tu Viorico! Îţi face moşucu’ o paparadă. Bine-o fi?

            Viorica aprobă aplecând capul şi închizând ochii.

            Bunicul înteţi focul în sobă, luă o tigaie din dulăpior şi, la lumina flăcării, puse puţin ulei în tigaie. Aşeză tigaia pe sobă şi aşteptă să se încingă uleiul.

            - Moşucule, mai stau mult aşa?

            - Mintenaş, nepoata mea dragă!

            Bunicul nu avea des ocazia să gătească, dar acum era singur cu nepoţica lui. Trebuia să se descurce!

            - Moşucule, când vine mămuca? Ai spus că nu stă mult la târg.

            - Dacă n-o zinit până amu, înseamnă că n-o putut vinde purceaua.

            - Da’ de ce nu aprinzi lămpaşu’?

            - Că l-o luat ai tăi să vadă drumu’. O plecat devreme. Ziua e mai scurtă iarna.

            - Bine, bine!

            Viorica se aşeză pe marginea patului şi îşi privea bunicul. Nu-l mai văzuse pregătind mâncare. Bunicul sparse  câteva ouă, presără puţină sare, luă o furculiţă şi bătu amestecul. Când consideră că uleiul e suficient de încins, vărsă amestecul în tigaie. Amestecă de câteva ori şi, când i se păru că paparada e gata, o răsturnă într-o farfurie.

            - Viorico, hai la masă!

            - Zin amu!

            Fetiţa era obosită. Mâncă cu poftă, cu ochii cârpiţi de somn. În câteva minute, Viorica era în pat şi dormea.  

            A doua zi, când deschise ochi, fetiţa o văzu pe mama ei.

            - Bună dimineaţa, mămucă! spuse Viorica şi sări din pat. Moşucu’ mi-o făcut asară paparadă. O fost tare bună. Voi când aţi zinit?

            - Am întârziat puţin, dar moşucu’ o spus că tu ai mâncat şi te-ai culcat, nu cu mult înainte de a veni noi. Hai, să îţi povestesc ce am făcut la târg şi să îţi dau „puiu’ târgului”!

            Fetiţa aşteptă să primească pacheţelul cu turtă dulce adusă din târg şi, în timp ce mânca, mama ei îi povesti ce au făcut cu o zi în urmă.