Profesorul de istorie

E foarte trist când pleacă dintre noi oameni pe care i-am apreciat, cărora le-am descoperit sufletul minunat, de la care am învăţat şi cărora am vrut să le semănăm! Orice am spune devine inutil. Ne vom aminti mereu cu emoţie şi cu drag de cel care ne-a sădit în suflete dragostea faţă de neam, ţară şi istoria poporului nostru.

Eram în clasa a şaptea când domnul profesor Vasile Dăbală a venit la noi în şcoală. De la primele ore ne-a cucerit cu modul în care a predat prima lecţie, o lecţie introductivă. Avea alt stil decât profesoara cu care am învăţat în anii precedenţi. La sfârşitul orei, pe tablă era o schemă pe care o completase în timp ce ne spunea ce e important să ştim despre români, care sunt evenimentele importante pe care trebuie să le cunoaştem, cum ar trebui să ne pregătim pentru examenul de absolvire. Atunci, istoria era materie de examen.

Mi-a plăcut modul în care îşi organiza lecţia, tonul vocii, modul în care vorbea despre strămoşii noştri. Îmi plăcea să ascult povestiri despre eroii neamului, dar lecţiile pe care le făcea domnul profesor au avut darul de a întări această pasiune.

La lecţiile domniei sale eram numai ochi şi urechi. Scriam tot ce trebuia, îmi făcusem un sistem de prescurtări şi notam cât puteam de mult, pentru că îmi plăceau expresiile pe care le folosea în explicaţii. Plecam cu lecţia învăţată din clasă. Era suficient să recitesc în pauza de dinainte de oră notiţele pentru a fi în stare să răspund bine la lecţie. Domnul profesor era corect, sever, când era cazul, îngăduitor când trebuia.

***

Profesorul Vasile Dăbală s-a născut la 15 mai 1932 la Petova în judeţul Maramureş. Şcoala primară o urmează la Sighet, în limba maghiară, Ardealul de Nord fiind în acei ani sub ocupaţie horthystă. În 1952 este absolvent al liceului Dragoş Vodă.

            În 1957 a fost admis la Facultatea de Istorie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj pe care a absolvit-o în 1962. În acelaşi an, se căsătoreşte cu Ileana Eva, absolventă a Facultăţii de Geografie. Se titularizează la Liceul Teoretic din Vişeu de Sus, unde rămân până la pensionare.

Între anii 1969 şi 1978 condus liceul din Vişeu, fiind cel mai longeviv director.

A scris multe lucrări de cercetare istorică, cele mai însemnate fiind:
– Deportarea în Uniunea Sovietică a etnicilor germani din Vişeu de Sus
– Contribuţii la cunoaşterea populaţiei germane din Maramureşul de Nord         

A redactat Monografia Liceului din Vişeu care a fost piesa de referinţă a lucrării pe care, împreună cu Marian Nicolae Tomi, a finalizat-o la Semicentenarul din 2002!

            Profesorul s-a despărţit definitiv de noi, în 23 iulie 2015.

            Îşi doarme somnul de veci în cimitirul de pe Poduri din oraşul în care şi-a împletit viaţa cu cea a cetăţenilor care l-au  admirat şi care i-au urmat sfaturile.