Cometa

          - Bunico, Lucian vorbeşte la telefon cu un coleg despre cometă. Ce e aia?

          - Dacă vrei să-ţi explic, aşteaptă până când termin ciorba…

          - Vrei să te ajut?

          - Ce poţi tu să faci?

          - Să aduc pătrunjelul.

          - Bine. Adu-l, spală-l şi îl tai eu.

          - Aşa fac!

          Ioana alergă în grădină, bucuroasă că poate să facă un lucru util.

          Când ciorba fu gata, bunica stinse focul şi se aşeză în fotoliu. Ioana îşi aduse scăunelul ei cu periniţa cusută de bunica şi se pregăti să asculte.

          - Ioana, tu te uiţi seara, mai exact noaptea, la cer?

          - Da, uneori.

          - Şi ce vezi?

          - Stele, Luna…

          - Care e mai mare?

          - Luna, răspunse Ioana.

          - Aşa se vede, dar Luna se vede mai mare pentru că e mai aproape de noi.

          - Vrei să spui că stelele sunt nişte Luni mai departe?

          - Nu, vreau să spun că stelele sunt nişte sori care se află foarte departe.

          - Care e mai caldă?

          - Nu ştiu, dar Luna e rece, ca Pământul.

          - Cometa ce e?

          - E un altfel de corp ceresc, adică nu e nici ca Pământul, nici ca Soarele. E solid, ca o piatră, şi se mişcă printre stele şi corpuri care seamănă cu Pământul şi Luna. Când se apropie de Soare, cometa se încălzeşte şi din ea ies aburi, ca din hainele puse iarna la uscat pe sârmă. Aburul este împins de vântul care bate din Soare şi acest abur seamănă cu o coadă. De aceea, cometele sunt cunoscute şi cu numele de stele cu coadă.

          - Bunico, tu ai văzut vreo cometă?

          - Am văzut câteva, dar numai când era senin şi numai când nu erau becuri în apropiere.

          - Îmi arăţi şi mie cometa de care vorbea Lucian?

          - Dacă am locui într-un oraş mare, te-aş duce la un observator astronomic şi ai vedea cometa cu ajutorul unui aparat numit telescop.

          - De aici nu se vede?

          - Ca să vezi de aici, trebuie să cunoşti poziţia stelelor, să ştii unde să te uiţi…

          - Eu nu ştiu cum se numesc stelele…

          - Ai văzut cum pâlpâie stelele? Parcă fac semne.

          - Am văzut.

          - Cometele nu pâlpâie. Aşa se pot descoperi printre stele.

          - Ne uităm la cometă?

          - Crezi că te poţi trezi înainte de răsăritul soarelui În luna asta, cometa se va vedea fără aparate, dacă cerul este senin. Ne uităm la Luceafăr şi puţin mai la stânga vedem o stea roşcată. Cometa trece printre Luceafăr şi steaua roşcată. În fiecare zi e în alt loc, dar se vede în apropiere. De aceea, trebuie să vezi câteva zile la rând cerul senin, dimineaţa devreme…

          - Seara nu se poate?

          - În urmă cu câţiva ani, am văzut o cometă care trecea seara, în partea de apus a cerului. Am urmărit-o mai bine de o lună. Era singura luminiţă care nu pâlpâia.

          - Eu de ce n-am văzut-o?

          - Pentru că erai bebeluş.

          - Când voi fi mare, îmi arăţi cometa?

          - Cu siguranţă. Important este să ştim unde să o căutăm. Vom vedea alta, nu pe cea care trece acum pe lângă noi

          - Cum vom şti?

          - Aflăm din ziare sau de pe internet.

          - Aşa a aflat Lucian?

          - Probabil. Poate i-a spus cineva dintr-o clasă mai mare sau vreun profesor.

          - Aşa cred că a aflat. Şi eu voi afla! La următoarea cometă!

          - Până atunci, hai să mâncăm! Cheamă-l tu pe Lucian!

          Ioana se ridică voioasă de pe scăunel şi alergă strigând:

          - Lucian, am aflat ce e o cometă! Îţi spun eu cum să o vezi! Dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui!