Mergeam într-o dimineaţă de
iarnă spre magazinul care tocmai de deschisese în oraşul nostru. Trebuia să
traversez o zonă care fusese folosită drept peron pentru autogară. Eram
cufundată în gânduri când, pe neaşteptate, am văzut o ceată de 8-9 câini care
se grăbeau spre o bătrână însoţită de un câine.
O cunoşteam din vedere pe
bătrână. O vedeam adesea pe bulevard sau prin piaţă. Întotdeauna era însoţită
de câine, un amestec de rase, nu prea înalt, în nuanţe de galben şi maro.
Încercam să îmi explic de
ce s-a adunat ceata de câini în jurul bătrânei. Le dădea mâncare? Nu. Câinii
lătrau, bătrâna îi gonea cu băţul în care se sprijinea, îi certa…
Eram derutată. Nu ştiam
dacă e cazul să intervin, dacă trebuie să apelez la ceilalţi trecători, rari la
acea oră.
Am continuat să studiez
mişcările celor din faţa mea. Din când în când, bătrâna făcea câţiva paşi. Ce
m-a intrigat? Faptul că lovea asfaltul cu bâta şi zgomotul produs era neplăcut.
Ca să nu spun că mă deranja şi pe mine. După o scurtă pauză, câinii începeau să
latre.
Am observat că,
involuntar, am încetinit. Aveam metal pe tocurile cui. Cred că şi zgomotul
produs de cizmele mele, mergeam ca de căpitan, cum remarcaseră colegii mei, îi
deranjau pe câini.
Mi-am impus să merg pe
vârfuri. Îmi era destul de dificil, dar ce nu face omul ca să scape de câini?
Mă chinuiam, iar gândurile îmi zburau, cum era firesc, la primarul oraşului.
Chiar nu se poate face nimic pentru cetăţenii obligaţi să treacă prin acea
zonă? Sunt copii care merg la şcoală, sunt femei care îşi duc dimineaţa copiii
la creşă, la grădiniţă, sunt muncitori care lucrează în schimbul al doilea,
iarna se întunecă mai devreme… Nu se poate face „curăţenie” pe străzi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu