Locuind tot în
clădirea şcolii, nu aveam voie să facem pregătiri speciale de sărbătorile
religioase. Bunicii de la Săcel
ne trimiteau pască cu brânză şi carne de miel.
Într-o zi,
vine portarul şi îl cheamă pe tata la telefon. Când se întoarce, tata îmi
spune:
- Era doamna
Davidovici. Mi-a spus că trebuie să plece undeva şi Margareta rămâne singură
acasă. M-a rugat să te las să stai cu ea după-amiaza asta. Vrei să mergi?
- Sigur că
vreau! Pot să plec de acum?
- Da.
M-am îmbrăcat
repede şi am plecat la Margareta. Era
singură. M-a servit cu pască, un fel de foaie de tăiţei coaptă pe plită, dar cu
găurele în linie dreaptă la distanţă de 1 cm.
- Ştii,
Margareta, în anul trecut, de Paşti, şi noi am făcut prăjituri. Mama şi doamna
Olaru, preoteasa, au făcut ecleruri. Tu ştii ce e un ecler?
- Nu ştiu.
N-am auzit până acum…
- Să-ţi
povestesc! Când mergem la
Constanţa, în fiecare seară ne plimbăm pe faleză, trecem prin
Piaţa Ovidiu, acolo, în faţa statuii poetului roman care a fost exilat în Tomis,
este o simigerie unde se vând covrigi şi
o cofetărie. Uneori, luăm covrigi cu susan, dar alteori luăm câte o prăjitură
lunguiaţă, umplută cu cremă de vanilie, ca la cremeş, şi acoperită cu glazură
de ciocolată.
- Îmi imaginez
că e bună.
- Cum spuneam,
în anul trecut, de Paşti, mama şi doamna preoteasă au făcut ecleruri. Eu eram
mesagerul care duceam ceea ce era necesar de la o casă la cealaltă, un fel de
poştaş. Până la casa parohială e o distanţă mică. Am ajutat-o pe mama. Mi-a dat
să umplu gogoşile de formă lunguiaţă cu crema pe care a făcut-o, am avut la
sfârşit plăcerea de a aduna crema de pe marginea vasului.
- Aţi avut şi
musafiri?
- Da, au venit
câţiva colegi de-ai părinţilor mei. Domnul Niczky, profesorul de sport, a spus
că în casa noastră este o floare care trebuie udată, ca să nu se usuce. M-a
întrebat dacă ştiu cu ce se udă florile. I-am spus că se udă cu apă şi m-a
trimis după un pahar cu apă. I-am adus apă şi mi-a turnat câteva picături pe
cap. A văzut că mă mir şi mi-a spus că la catolici, fetele se stropesc cu
parfum. Şi m-a stropit cu câteva picături din sticluţa pe care a scos-o din
buzunar. L-am plătit cu un ou roşu. Aşa
e obiceiul.
Margareta mi-a
arătat casa cu trei camere pe care o ocupau, am mâncat şi ne-am jucat jocurile
ei preferate. Ea avea radio, noi, difuzor. Ei aveau trei camere, noi numai
două, dar una era şi bucătărie, şi sufragerie. Părinţii mei erau învăţători,
iar ai ei lucrau în comerţ.
Pentru că, din
1958, noi nu mai sărbătoream Paştile, de 1 Mai îmi invitam colegii la o
îngheţată, la prăjituri… Era ziua în care primeam haine noi, sandale şi aveam timp
să ne vizităm prietenii.
Am avut
prieteni de religii diferite şi ne vizitam de sărbători. Nu existau telefoane
mobile, încă nu erau televizoare, dar ne jucam mult timp în aer liber, cântam,
dansam, ne întâlneam şi ne sărbătoream colegii cu ocazia zilelor lor de naştere…
Pregăteam programe artistice cu prilejul unor sărbători legale şi spectacole
pentru părinţi şi ne bucuram mult când eram aplaudaţi. Nu primeam cadouri
scumpe şi nici nu visam ceea ce nu puteau părinţii noştri să ne ofere. Dar eram
fericiţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu