O vizită în biblioteca oraşului

             Într-o zi de vară, am plecat cu tata la plimbare. Îmi spusese că trebuie să discute cu câteva persoane pe care eu nu le cunoşteam. Mă bucuram ori de câte ori mergeam cu tata prin locuri în care nu mai fusesem.

             Am ajuns în centrul oraşului. Ne apropiem de o uşă care nu îmi spune nimic. Tata o deschide şi spune:

            - Bună ziua! Am sosit!

Între timp, intru şi eu. O doamnă vine în întâmpinarea noastră.

- Bună ziua, domnule Grad! Vă aşteptam.

- Ea e Mioara, fiica mea.

- În ce clasă eşti?

- Am trecut în clasa a treia.

- Îţi place să citeşti?

- Foarte mult. Avem multe cărţi şi a casă… Nu atât de multe ca aici.

Tata asistă la dialogul meu cu doamna. Îmi spune:

- Dacă vrei, poţi să te uiţi la cărţi. Noi avem de discutat.

Privesc în jur. Camera, nu prea mare, cam cât clasa noastră, are cărţi pe rafturi. Unele sunt pe lângă pereţi. Pe mijlocul sălii erau câteva rafturi pe care cărţile erau aranjate frumos.

Am trecut cu grijă printre rafturi. Nu vedeam decât culori, cărţi mai subţiri,mai voluminoase… Biblioteca era mult mai mare decât cea de la şcoală în care fusesem de câteva ori.

- Uite, aici e raftul cu cărţi pentru copii, spune bibliotecara. Te descurci.

- Mulţumesc!

Iau cărţile de la dreapta spre stânga. Le răsfoiesc, le aşez la loc. Nu mi se „prind de mână”. În final, găsesc două cărţi pe care aş fi vrut să le citesc. Privesc spre uşă, acolo unde tata vorbea cu doamna. Observ că mă vede.

- Ai găsit ceva?

- Aş vrea să citesc cărţile astea. Le pot împrumuta?

- Mioara, vino să facem o fişă! La şcoală ai fişă de cititor?

- Am, dar nu prea am împrumutat cărţi. V-am spus că citesc din biblioteca noastră. De obicei, tata îmi cumpără cărţile care îmi plac.

- Am înţeles. Cărţile astea sunt mai vechi. De aceea nu le ai.

În timp ce doamna îmi completa fişa, tata s-a oprit la un raft cu cărţi de economie. N-am mai rămas în bibliotecă decât să promit că returnez cărţile în cel mult o săptămână. Am vrut să întreb dacă pot să vin cu colegele mele, dar am renunţat. Bănuiam că s-a făcut o excepţie. Eram fata tatii!