În timpul examenului de admitere la facultate, m-a găzduit un
unchi, văr cu bunica mea dinspre tată. Venea rar pe la noi, dar
mi-a oferit posibilitatea să-mi petrec o săptămână cu Diana,
fiica lui cu doi ani mai mică decât mine.
În ziua în care
am susţinut proba scrisă la analiză matematică, bucuroasă că am
făcut o lucrare foarte bună, m-am grăbit să-i dau vestea
unchiului meu. L-am găsit singur în cameră. Aranja nişte coli cu
poezii.
Eram surprinsă. Ştiam că unchiul meu, înainte de
a se pensiona, fusese inginer.
Observând nedumerirea mea, m-a
întrebat dacă citesc poezii. I-am răspuns că, atunci când am
timp, când vreau să mă odihnesc, citesc.
Mi-a întins
câteva foi. M-am aşezat şi am citit. Apoi, am luat altele, şi
altele...
Unchiul Dimitrie m-a întrebat care poezie care îmi
place cel mai mult. Răspunsul a fost prompt: Brazii.
Am
petrecut mai bine de o oră citind şi comentând. Am aflat atunci că
unchiul meu alegea poezii pentru volumul care urma să apară, în
scurt timp, la Editura Dacia. Mi-a mai spus că este membru al
Uniunii Scriitorilor.
Mi se părea că descopăr un alt om.
Unchiul Dimitrie avea în ochi o lumină pe care atunci o
descopeream. Vocea lui blândă şi domoală, puţin răguşită, mă
încânta când îmi povestea despre Săcel, comuna noastră
natală.
Volumul a apărut în 1973, când eu nu mai eram în
Cluj.
După 32 de ani, tot într-o zi de iulie, mă aflam în
Săcel pentru o comemorare.
La biblioteca din căminul
cultural, o mână de oameni: rude apropiate. Am evocat
personalitatea unui important fiu al comunei: poetul Dimitrie Danciu.
Au vorbit: fiul poetului, Horia Danciu, inginerul Ştefan Moţ,
învăţătorul pensionar Dumitru Grad, tatăl meu, profesorul Teodor
Grad, văr cu noi, primarul comunei şi preotul. Verii mei, Horia
Danciu şi Ştefan Moţ au adus din Cluj pachete cu volume de
literatură beletristică pe care le-au donat bibliotecii comunale.
Atunci, biblioteca a primit numele Dimitrie Danciu.
Am
intervenit în discuţia care s-a desfăşurat pe marginea
evenimentului şi am povestit cum l-am descoperit pe poetul Dimitrie
Danciu, cum am ajuns, poate şi datorită lui, să scriu poezii. Şi,
pentru că am spus că poezia Brazii m-a marcat, cei prezenţi m-au
rugat să o citesc. Au citit apoi şi ceilalţi veri ai mei poeziile
care au completat cele spuse de noi despre unchiul Dimitrie
Danciu.
Textul a apărut în revista Dor de Dor în anul 2006 şi în
Newsletter Cultural @ www.literaturadeazi.ro
Brazii
Numai brazii mai rămân în vreme
Neclintiţi şi pururea semeţi;
Numai brazii poartă albe steme
De lumină grea în dimineţi.
Numai brazii stau pe culmi din veac,
Ploi şi vânturi aprige să-nfrunte.
Numai brazii nalţi şi neamul dac
Suie-mpovăraţi de ani, pe munte.
Iar când vine toamna peste măguri,
Arborii de frunze să-i despoaie,
Numai brazii fremătând prin neguri,
Nu-şi apleacă fruntea, nu se-ndoaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu