Irina
era în vizită la Ioana,
prietena ei. Primise o scrisoare din Italia şi voia să o citească împreună.
Gazda
aduse o farfurie cu prăjiturele de casă şi două ceşti cu cafea. În timp ce
Irina scotea scrisoarea din poşetă, a sunat soneria. Ioana a plecat să
deschidă.
-
Intră, intră! Te aşteptam!
-
Bună ziua! Vă deranjez…
-
Nu mă deranjezi. Ia loc!
-
Doamna Ioana, nu pot să stau. Vă rog să achitaţi factura la apă!
-
Sigur. Plătesc şi pentru vecina de alături. E la mare. L-ai găsit pe Popa?
-
Nu a răspuns.
-
O fi la medic. Plătesc şi factura lui.
-
Ce bogată eşti!
-
Sunt mai liberă. Dacă n-aş fi acasă, şi ei mi-ar plăti factura.
-
Vă înţelegeţi bine. Bravo vouă!
În timp ce
bărbatul calcula câţi bani trebuie să încaseze, Ioana l-a întrebat ce face
fratele lui.
- Ce să facă? E
acasă.
- Nu s-a
angajat?
- Nu se merită!
- Cum? Nu are
rost să lucreze? întrebă Irina.
- Doamnă, să vă
povestesc! Fratele meu s-a angajat la fabrică. A primit cinci sute de lei. A
lucrat două luni. Apoi s-a gândit că a pierdut mai mult decât a câştigat.
- Cum aşa? A
avut carte de muncă, era angajat legal.
- Da, legal, cu
carte de muncă, dar fără vechime. A socotit că abonamentul şi pachetul de
fiecare zi îl costă, mai ales că nu putea să ia slănină şi ceapa sau zacuscă la
fabrică. Apoi, colegii lui mergeau seara la câte un restaurant, bodegă, meci…
Asta însemna alţi bani. Nu-i vorbă, mama îi dădea, dar nu din salariul lui. Să
nu mai spun că nici mama nu avea ajutor. Până la urmă, şi-a dat demisia.
- Cam aşa e. O
ajută acum pe mama, ea îi dă ce are el nevoie, iese când vrea în oraş. Numai un
lucru nu are: vechime la pensie.
- E mai de
folos mamei în gospodărie. Altfel, cu salariul mic, cu obiceiurile din oraş,
parcă nu era o afacere.
- Da, ai
dreptate, spuse Irina.
- În ce lume
trăim?!
Bărbatul a
plecat. Între cele două femei se cuibărise liniştea. Nu le mai ardea de
scrisoarea din Italia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu