Normalitate

             Telefonul sună în zori:

            - Bună dimineaţa! Mă scuzaţi că vă deranjez! Am primit o notă telefonică…

            - Bună dimineaţa! Ce grăbită eşti! Bine că am văzut cine mă sună! Ce s-a întâmplat?

- Doamnă Ionescu, vă rog să mă iertaţi! Eu n-am vrut să vă deranjez, dar avem o problemă.

- Spune! Te ascult!

- Am fot anunţaţi că trebuie să vă reţinem impozitul pentru tichetele cadou pe care…

- Le-am primit înainte de a mă pensiona.

- Da. Trebuia să reţinem impozit. Atunci nu s-a specificat. Cineva a calculat impozitul, penalizare la impozitul neplătit şi penalizare la penalizare…

- Cu ce suntem noi de vină? Pentru două sute primite în 2008, cât trebuie să reţineţi acum?

- Aproape două sute.

- Viorel, inginerul, a murit între timp. Dacă muream, cine trebuia să plătească greşelile din 2008?

- Asta nu ştiu. Nu ştiu nici cât se va reţine, nici cum, nici cum se calculează.

- Nu mi se pare corect! Două sute în vremea când eram angajată nu reprezenta mare lucru. Acum, înseamnă a cincea parte din pensie. Mai bine nu ni le dădea…

- Am vorbit şi noi, aici! Cineva ne-a întrebat ce face sindicatul.

- Chiar, ce face? Doarme?

- Ştiţi, nimeni nu vrea să fie lider. Cel care a fost ales nu prea se descurcă.

- Şi nimeni nu poate spune nimic?

- Nu ştiu ce să vă răspund…

- Mulţumesc! M-ai pus în gardă.

- N-am vrut să vă supăr.

- N-ai vrut, am înţeles. Vorba lui Hamlet: „Ceva e putred în Danemarca…” La noi e şi mai rău.

- La revedere!

- Să mă ţii la curent!

- Când am date concrete, vă sun! Sănătate şi numai bine!

Doamna Ionescu aşează telefonul pe masă şi iese în stradă. Are acum un subiect de dezbătut cu vecinele. De data asta, nu despre mâncare sau nepoţi, ci despre harababura din finanţe.

***

            A trecut o săptămână de când a primit acel telefon. Când a văzut cât de frumos zâmbea soarele în geamul ei, doamna Ionescu s-a pregătit să iasă în oraş.

            - Bună dimineaţa! Ce mai faci, Mimi? Nu te-am mai văzut de mult.

            - Nu prea mai ies. Ştii, reumatismul acesta, care trece… dintr-un loc în altul, nu prea îmi dă voie. Şi-apoi, am câteva cărţi pe care vreau să le termin.

            - Ce face Victor?

            - Bine. E la vărul lui. Îl ajută să construiască ceva. Nu prea ştiu eu ce…

            - Se simte bine, din câte văd.

            - Da, se simte bine. E puţin supărat.

            - De ce?

            - Cum de ce? Nu ştii ce au făcut „prietenii” noştri? Ne-au cadorisit…

            - Am auzit. După lungi discuţii, consiliul orăşenesc a aprobat acele tichete cadou pentru noi.

            - Da, ne-au dat…

            - Şi au uitat să spună că trebuiau impozitate. Dacă nu îşi dădeau seama acum, peste puţin timp, s-ar fi prescris, dar cei care au venit recent în control au observat.

            - Victor a spus că sindicatul îi poate da în judecată. Pot să plătească un avocat, cum au făcut şi altă dată.

            - Da. Până s-ar judeca, ar trece timpul. Nu ştiu de ce nu face nimeni nimic. Noi suntem pensionari, iar cei care încă lucrează sunt mai comozi.

            - Am auzit că la unele şcoli au făcut liste şi au început unii să dea banii.

            - Cam cât?

            - Aproape cât au primit. Au rămas cu cadoul de 42 de lei.

            - Eu mă întreb cum de nu s-au sesizat contabilii? Ştii că ei s-au opus mereu când am cerut câte ceva…

            - Nu pot să îmi dau seama.

            În timp ce femeile căutau răspunsuri, contabila liceului trecea pe lângă ele. Mimi a oprit-o.

            - Bună ziua, Rodica! Ştii despre ce discutăm!

            - Pot să bănuiesc.

            - Vrem să găsim o explicaţie pentru întâmplarea cu tichetele cadou.

            - Da. Aţi primit tichetele pe baza unui tabel. Nu s-a specifica atunci că trebuie reţinut impozitul. Între timp, s-au făcut verificări. Orice venit se impozitează. Nu vă ia impozit pe pensie?

            - Ba da, dar nici cu asta nu sunt de acord! Mi-au fost impozitate o dată veniturile. De pensie, care e o parte din venitul de bază, nu trebuie să se atingă!

            - Alţii gândesc altfel.

            - Am înţeles că a fost o bâlbâială a voastră. Cum de nu s-a gândit nici măcar unul dintre voi să spună ceva până la controlul din vara asta? Au trecut atâţia ani.

            - Aveţi dreptate. A fost o greşeală.

            - Eu l-aş pune să plătească pe acel care a greşit! Era în fişa postului să respecte legea. Eu am primit nişte bani în urmă cu cinci ani şi acum îmi luaţi din pensie. Pe ce stat de plată mi-i luaţi?

            - Am făcut listele.

            - Acum v-aţi grăbit…

            - Fiecare aduce banii când poate. Până în octombrie trebuie adusă suma.

            - Credeam că îi reţineţi din pensie.

            - Nu se poate. Aţi semnat pe o lista. Dacă erau pe statul de plată, impozitul ar fi fost reţinut automat.

            - Am înţeles. Nu îmi convine, dar asta e!

            - Nu vă supăraţi, eu trebuie să ajung la Bancă! Bună ziua!

            Cele două doamne au schimbat subiectul. Sub soarele blând de toamnă, povesteau despre nepoţi. Era mai plăcut.