Prepeliţa albă

            Iulia locuia la oraş, dar avea casă în cartierul din nord. Puţinul teren din jurul casei îl folosea pentru a cultiva câteva legume şi câteva flori. Parcă ar mai fi făcut ceva. Nu prea ştia ce, dar simţea că are energie nefolosită.

            Soluţia a venit de la radio. Un învestitor povestea cum creşte el prepeliţe japoneze şi ce profit scoate cu mijloace limitate.

În câteva minute, Iulia porni calculatorul, intră pe Google şi dădu o căutare: prepeliţa japoneză. Deschise un document nou şi aşteptă.

În mai puţin de o oră, găsi tot ce avea nevoie. Teoretic. Dar nu era o problemă! Soţul ei avea un prieten tâmplar, vecinii erau amabili şi i-ar fi putut ajuta să încropească o mică fermă. Ba, mai mult, poate ar fi vrut şi ei să crească asemenea păsări, ţinând seamă de calităţile ouălor, în special al ouălor, de prepeliţă japoneză.

După masa de amiază, cei doi soţi s-au instalat comod în grădină, cu câte o ceaşcă de cafea în faţă şi lista cu numerele de telefon obţinute de pe internet. Sunau şi notau. Unii răspundeau că nu au pui, alţii că vând numai ouă… În sfârşit, un cetăţean din Floreşti le-a spus că are o serie de pui de o lună. Dacă doresc, îi pot lua. Abia atunci când păsările au şase săptămâni sunt mature. Oricum, chiar dacă se nimeresc mai mulţi masculi decât sunt necesari, pot să-i taie. Carnea lor e foarte gustoasă.

- Să ne apucăm de lucru! Mai întâi să facem cuştile. Ne ajută Ghiţă. Fata lui e cam anemică şi nu i-ar strica o cură de ouă de prepeliţă.

- Îl chem la noi să discutăm. Îi propun afacerea! El să facă două cuşti şi eu să aduc prepeliţe pentru amândoi.

- E foarte bine! Să vedem şi de amestecul cu care îi vom hrăni pe pui şi, mai apoi,  pe prepeliţe! Va trebui să vezi dacă au îngrăşăminte sau suplimente alimentare la magazinul de furaje.

- Chiar mâine trec pe acolo.

- Mă bucur că voi avea o ocupaţie interesantă! De când m-am pensionat, toată dimineaţa mă învârt numai prin grădină şi nu vorbesc decât cu pisica. Fără ea, mi-ar fi tare urât! Sunt curioasă cum mă voi descurca, dar cred că totul va fi bine.

***

Într-o dimineaţă, în timp ce Iulia punea adăpătorul  în cuşca prepeliţelor, o prepeliţă albă trecu pe lângă mâna femeii şi sări pe pământ. Iulia închise repede cuşca şi plecă să recupereze pasărea. Aceasta ieşi pe trotuar şi, fiindcă avea spaţiu, se ridică în zbor. Zbură câţiva metri, nu prea sus, şi se opri lângă o tufă de trandafir.

Pisica a zărit-o. Iulia se temea ca nu cumva pisica să sară pe prepeliţă.

- Kitty, ajută-mă! Să nu o prinzi! Ieşi în faţa ei!

Ştia cât de bine vânează Kitty. De aceea avea emoţii. Pisica era deşteaptă. Se obişnuise cu  cea care a crescut-o de mică, înţelegea, după tonul vocii, ce trebuie să facă.

Kitty a ajutat-o pe Iulia să dirijeze pasărea spre colţul grădinii. Totuşi, pasărea nu se lăsa prinsă. De câteva ori, Iulia se apropiase periculos de mult de ea, dar prepeliţa albă voia să fie liberă. Culoarea prepeliţei era în avantajul Iuliei, dar prepeliţa avea alt avantaj. Pentru a scăpa, ea se înălţă printre Iulia şi Kitty, surprinzându-le pe amândouă.

Ce să facă femeia şi pisica ei? Îi ieşiră în faţă prepeliţei şi o dirijară din nou în colţul grădinii. De data asta, prepeliţa fu prinsă.

Mergând cu prepeliţa spre cuşcă, Iulia vorbea cu pisica:

- Trebuie să îţi mulţumesc, Kitty! Fără tine, aş fi alergat mult după prepeliţă. M-ai ajutat. Eşti o pisică deşteaptă şi cuminte.

Pisica se gudură pe lângă Iulia, iar aceasta o premie cu o farfurioară de lapte.

***

Într-o dimineaţă, au sosit musafiri din Braşov: fiica Iuliei cu soţul ei şi fetiţa lor, Măriuţa. După salutul şi pupăturile de rigoare, fetiţa alergă să vadă prepeliţele japoneze. Aflase despre ele când îşi sărbătorise împlinirea vârstei de cinci ani.

- Bunico, aşa-i că îmi dai mie prepeliţa albă?

- Ţi-aş da-o, dar tu nu ai unde să o ţii la bloc, nu ai mâncare pentru ea…

- Ne dai tu o pungă cu mâncare.

- Asta nu rezolvă problema. Prepeliţa nu poate să stea singură. Nici o găină nu face ouă când e singură. Păsările au o familie.

- Am înţeles. Găinile au cocoş, fac ouă, pui. Şi prepeliţele au familii?

- Da, şi prepeliţele au familii. Un cocoş are trei neveste. Cocoşul e cel pe care l-ai auzit acum cântând.

- Cântă frumos. Şi tare.

- Vezi, şi asta e o problemă. Vara, cocoşul cântă şi noaptea. Vecinii voştri din bloc nu ar putea să doarmă. Ai putea să le păstrezi curăţenia, dar ce faci cu gălăgia?

- Ştii ceva, bunico? Am găsit soluţia! Prepeliţa albă rămâne la tine, dar e a mea. Ouăle ei le pui bine şi mi le trimiţi mie. E bine?

- Eşti o fetiţă descurcăreaţă. Aşa facem! Îţi trimit ouă de prepeliţă, nu numai de la prepeliţa albă, atunci când vine cineva din Braşov pe la noi. La primăvară, o să punem în incubator şi ouă de la prepeliţa ta. Vom avea mai mulţi pui albi.

- Da, e bine, bunico! M-am gândit să îi dăm un nume prepeliţei mele.

- Sigur. Cum vrei să îi spunem?

- Mariţi.

- E un nume foarte frumos.

- Şi o sărbătorim şi pe ea de ziua mea.

- Acum, să mergem în casă! Vreau să te servesc cu ouă de prepeliţă.

- Foarte bine! Sunt curioasă cum arată şi ce gust au! Să fii cuminte, Mariţi! Acum, eşti a mea!

Măriuţa îi făcu prepeliţei un semn, o prinse de mână pe Iulia şi intrară în bucătărie. Ceilalţi au rămas să studieze cuşca, prepeliţele şi să dezbată problemele pe care bunicii le-au avut cu ele.