miercuri, 3 mai 2017

POLIŢISTA


În anii '80, Iulia lucra la o şcoală generală cu zece clase. Avea ore de matematică şi fizică la clasele mari şi dirigenţie la clasa a zecea. Şedinţele de consiliu profesoral aveau loc marţea de la ora 18, într-o sală de clasă.

Uneori, şedinţele se preungeau până târziu. Aşa s-a întâmplat într-o seară. Iulia era obosită. Nota în caiet tot ce i se părea interesant. La un moment dat, a aşezat stiloul pe bancă şi asculta ce spuneau colegii. Apoi, gândul i-a fugit la copiii ei. Era ora lor de culcare şi Iulia nu era acasă.

Când s-a încheiat şedinţa, profesoara a închis caietul, l-a pus în geantă şi s-a grăbit să plece. Când a ajuns acasă, copiii dormeau. A pregătit cele trebuincioase pentru dimineaţă şi, profitând că nu era nimic interesant la televizor, s-a culcat.

Dimineaţă, după ce a condus-o pe cea mai mică la grădiniţă, Iulia şi-am luat caietul şi cartea. Voia să-şi pregătească lecţiile. A căutat stiloul. Nu era la locul lui. A scos din poşetă tot, dar stiloul nu era acolo. Atunci şi-am amintit că îl pusese pe bancă. Spera să îl găsească.

A ajuns la şcoală în pauza mare. A întrebat-o pe învăţătoarea care avea ore în sala în care avusese loc şedinţa dacă vreun copil a găsit un stilou.

- Angela, l-am primit în dar de ziua mea. Îmi lăsasem vechiul slilou Flaro pe bancă şi alergasem să prind deschisă cantina. Colegul care m-a văzut a doua zi că scriu cu pix s-a mirat. I-am povestit ce s-a întâmplat şi, în drum spre cantină, m-a invitat să văd expoziţia de rechizite şcolare deschisă la Librăria Universităţii. De acolo a cumpărat un stilou chinezesc Hero bordo şi mi-a spus că nu ştia ce cadou să-mi ia de ziua mea. Am terminat facultatea cu acel stilou, mi-am luat definitivatul cu el, ţin foarte mult la stilou. Din păcate, l-am scăpat o dată şi are o crăpătură acolo unde îl reazem de deget. În ziua în care îl încarc, pe deget am o pată de cerneală.

- Ai un semn de recunoaştere...
- Mai am unul. Având ceva vechime, peniţa s-a tocit. Scrie mai repede înclinat puţin spre stânga.
- Să mergem în clasă!

Cele două doamne au intrat în clasa a treia A.

- Copii, azi o veţi cunoaşte pe doamna profesoară de matematică. Să-i arătăm că suntem o clasă de elevi corecţi şi cuminţi! Vă rog să-mi răspundeţi la câteva întrebări! A găsit cineva un stilou care nu e al vostru?

Văzând că nu răspunde nimeni, învăţătoarea întreabă:

- Aţi văzut la vreun coleg un stilou pe care nu l-a avut până acum?
- Da. Cireşica are stilou. N-a avut niciodată.
- Cireşico, de unde ai stiloul?
- Mi l-a dat unchiul meu...
- Unchiul ei lucrează la IGO, strigă fetiţa care văzuse stiloul.
- Aseară, doamna profesoară şi-a uitat stiloul pe ultitima bancă. Cireşico, te rog să ne arăţi stiloul!

Fata aduse stiloul. Era Hero bordo, cu o crăpătură pe partea opusă peniţei.

- E stiloul dumneavoastră?
- Da. Este exact cum vi l-am descris în cancelarie.
- Cireşico, ce ai de spus?
- Vă rog să mă iertaţi! Am greşit. L-am văzut pe bancă atunci când mi-am agăţat haina în cuier.
- Ai recunoscut. Eşti o fată bună, chiar dacă nu ai venit singură să spui că l-ai găsit. Nu suntem supăraţi pe tine! Suntem convinşi că vei fi corectă de acum înainte!
- Dragi copii, vă mulţumesc pentru rezolvarea problemei mele! Sper să ne mai întâlnim!

Bucuroasă că şi-a recuperat stiloul, Iulia ieşi, nu înainte de a-i saluta pe elevi şi pe învăţătoare.

După câţiva ani, Iulia este salutată pe stradă de o poliţistă. Nu o cunoştea, nu ştia ce să spună.
- Doamnă profesoară, nu vă mai amintiţi de mine. Aţi fost în clasa noastră atunci când v-aţi uitat stiloul...
- Mi-am amintit. Ce întâmplare!
- Eu sunt Cireşica. M-am gândit că nu m-aţi pedepsit pentru ceea ce am făcut eu atunci şi am vrut să-i ajut pe toţi cei care au necazuri.
- Frumos din partea ta! Îţi doresc succes în ceea ce faci! La revedere!
Cireşica mulţumi pentru urare şi salută regulamentar. Iulia se bucura că fetiţa din anii '80 şi-a împlinit visul din copilărie.