duminică, 26 noiembrie 2017

Ce bine că am cont pe Facebook!

Am publicat, în urmă cu două săptămâni, o schiţă cu titlul SPRAY CU ALOE VERA. După câteva zile, am găsit comentariul: "I want to work with you”. L-am sters. Nu ştiu cum ar fi interpretat cititorii.



Acel cetăţean, care locuieşte în Mirpur Khas, mi-a scris pe Messenger: “Hi How r u”. I-am răspuns: “I want not working with you!”. A urmat un şir de precizări din care am dedus că e activist pentru drepturile omului şi mă invită să caut pagina lui de Facebook.



Am folosit Google Translate, pentru că nu ştiu limba engleză. Îmi traduce mai repede, chiar dacă greşeşte, decât pot eu să traduc cu ajutorul dicţionarului. I-am scris că eu nu vreau să lucrez! Sunt pensionară şi fac doar ce vreau. Nu cunosc abrevierile lui.



După ce trimit răspunsul, opresc laptopul, încep să râd. Singură, pentru că nu erau prin preajmă decât pisicile. Pakistanezul a văzut titlul şi a crezut că e ceva ştiinţific. Că doar nu şi-o fi tradus toată schiţa!








duminică, 5 noiembrie 2017

Căutând un bancomat

Ana închise uşa garajului şi urcă repede în maşină. După mai bine de patruzeci de ani de la cumpărarea primei maşini de spălat, Albalux 7, fabricată la I. M. Cugir, au decis să cumpere una automată. Motivul? Nu mai găseau furtune cu care să le înlocuiască pe cele vechi. Muncitori care să o repare, alte piese, găseau uşor. De câţiva ani, nu se mai fabricau maşini de spălat semiautomate.

Ana promisese că, din economiile ei, contribuie cu cinci sute de lei, restul să fie achitat din fondul comun, adică pensii.

Au ajuns repede la magazin, s-au uitat la produse, au analizat ofertele şi s-au decis, mai exact spus, a decis domnul, care e maşina pe care să o cumpere. Când să achite, constată că banii Anei sunt pe card. Oferta era pentru cei care achitau cash preţul obiectului cumpărat.

Se gândesc puţin şi:

- În maşină! Mergem la bancomat!
Au oprit la poarta fabricii. Bancomatul parcă dormea. Foarte greu executa câte o comandă din program. Ana era nemulţumită. Textul era scris cu negru pe un fond cu o fotografia unei păduri toamna, cu nuanţe de roşu. Era dificil de citit. Ana îşi scoase din poşetă ochelarii şi se calmă puţin.

După mult timp, pe monitor apare, scris în trei limbi, întrebarea pe care ea a tradus-o „durează prea mult?”, cu două variante de răspuns. Nu mai întâlnise această situaţie şi se gândea. Între timp, se apropie o tânără. Ana o întrebă, mai mult din politeţe, ce ar putea să răspundă. Înainte de a spune un cuvânt, tânăra pune degetul pe varianta „nu”. Cardul Anei sări din bancomat.

Nevrând să-şi verse năduful pe tânără, luă cardul, deschise portiera maşinii şi comandă:

- Mergem la bancă!
Soţul Anei porni maşina şi, în câteva minute ajunseră la bancă.

Pentru a câştiga timp, femeia scoase din poşetă şi ochelarii odată cu cardul. De data asta, nu a avut nevoie de ochelari. Pe monitor vedea aceeaşi imagine cu pădurea, dar nuanţele erau mai blânde şi textul era mai mare şi mai negru. Operaţiunea a durat foarte puţin.

Totuşi, Ana simţea nevoia să-şi verse oful. Intră şi se duse la funcţionara care era liberă în acel moment.

- Cu ce vă pot ajuta?
- Am intrat doar să vă povestesc ce am păţit!
Cu banii în poşetă, doamna urcă în maşină şi în scurt timp achitară maşina de spălat. Casiera a aflat, când completa documentele, care e cel mai avantajos mod de a extrage banii de pe card.