Rerferinţe critice

Petre Rău în Simfonia cuvintelor

„Prin proza sa, Maria Tirenescu ne induce graţios într-un spaţiu sensibil şi fragil precum o oglindă, spaţiul unic al copilăriei, într-o dimensiune pe care o regăsim aşezată intim undeva la limita dintre liniştea rugăciunii care împacă atât de frumos spiritul, şi memoria care ne insuflă în permanenţă îngenunchierea în faţa veşniciei. Iată, de pildă, fascinaţia copilului în faţa maşinii de scris: «tata mi-a pus o foaie nouă şi m-a lăsat să mă descurc singură.» (Poveste de seară). Desigur, nu trebuie să urci până la limita celestului pentru a descoperi lumi care să reflecteze teluricul, rostind despre spaţiu şi timp cu iz de ars memoria: «Am mâncat cea mai bună ciorbă, dar şi o prăjitură de care numai bunica făcea pe lampa de petrol. Apoi am dat un spectacol la care au asistat şi vecinii» („Vânt de libertate”).

Scriitoarea se recunoaşte pe sine în multe ipostaze, cu duioşie, cu zâmbet şi umor, la anii cei mai blânzi din viaţă: «Am turnat puţină apă rece în oală. Am adăugat şi puţină sare. Iar aveam o problemă. De data asta era prea moale şi ar fi durat prea mult timp până să devină potrivit de tare. Am mai luat din apă… Apoi, am adăugat la loc…» (Păturile).




Petre Rău, prefaţă la Revanşa cuvintelor, Editura InfoRapArt, Galaţi, 2014



Maria Tirenescu aduce în această antologie un grupaj de patru povestiri scurte: „Trandafirul galben” – povestea unui trandafir galben primit în dar de la o persoană necunoscută, un simbol al cărui semnificaţie naşte aşteptări ciudate, „Coafura” – povestea unei inevitabile coafări a unei mirese în pragul nunţii. Împotriva voinţei acesteia, „Poezia” – despre neputinţa creării unei poezii, din lipsă de inspiraţie, poezie cu care eroina şi-ar fi dorit să participe la un concurs, şi „Struguri timpurii” – aventura unei căţărări pe o scară şubredă, pentru a culege nişte struguri tentanţi, în urma căreia se întâmplă ca scara să cedeze şi eroina să rămână pentru o perioadă de timp speriată şi blocată.

Eroii acestor povestiri – de fapt eroinele, fiindcă toate patru sunt personaje feminine – trăiesc sub imperiul unor simţiri ce îmbracă imaginea unei lumi petrecute, cel mai probabil o lume plină de amintiri auctoriale. Nicăieri nu se caută răspunsuri, nu se caută sensuri, îndoieli, certitudini, ci totul decurge firesc, domol, cu blândeţea unor fapte trăite anterior, de care pesemne că autoarea îşi aminteşte cu multă nostalgie. Toate acestea, sub o scriere în care domină o anumită ingenuitate şi simplitate de bun augur.

Niciun comentariu: