duminică, 25 februarie 2018

O întâlnire neaşteptată


Alex este o fetiţă de cinci ani. Locuieşte în Cluj, într-un bloc, la etajul opt.
Îi place la Cluj, unde poate să se plimbe zilnic prin oraş, poate admira lebedele de pe lacul artificial de la Chios, poate admira Parcul Central al municipiului.
Vara, când în bloc e foarte cald, când asfaltul este încins, când mama nu e liberă să se ocupe de ea, fetiţa se aşează în faţa televizorului şi priveşte filme cu animale.
Într-o zi, mama îi propune fetiţei să le facă o vizită bunicilor. Alex nu e încântată să meargă cu maşina, dar îi place la bunici, unde vede animale „adevărate”.
Bunicul îi aduce câte o puicuţă pe care să o mângâie, câte o prepeliţă, câte un pisoi... Alex poate să meargă lângă curtea găinilor să vadă cum cântă cocoşul, cum cotcodăcesc găinile care fac ouă. Nu se apropie de coteţul câinelui. Nu-i place cum latră.
Într-o seară, căţelul lătra de zor. Nu se întâmpla des să aibă această atitudine. Bunica s-a apropiat de cuşca lui şi a cercetat împrejurimile. În scurt timp, dădu semnalul:
- Veniţi repede! Lângă garaj e un arici!
Cei care zăboveau la poveşti având în faţă o farfurie cu prăjituri şi un suc s-au grăbit să vadă ariciul.
Zăpăcit de lumină şi gălăgie, ariciul a rămas pe loc. Privea cu ochişorii lui negri, curioşi, scoţând un fel de grohăit din botişorul ascuţit ca râtul unui purceluş.
Alex se bucura. Curiozitatea îi dădea ghes.
- Bunico, de ce nu fuge?
- Pentru că nu se teme.
- Pot să pun mâna pe el?
- Cu siguranţă! Uite, eu îl mângâi!
Fetiţa privea şi, la un moment dat, îndrăzni să pună mâna pe spatele ariciului.
Tatăl lui Alex pregăti aparatul foto să imortalizeze momentul.
Alex exclamă:
- Ariciul nu înţeapă!
- Pentru că nu îi supără nimeni, veni explicaţia bunicului.
După un timp, au decis să lase ariciul să-şi vadă de plimbarea lui. De mână cu bunica, fetiţa s-a îndreptat spre casă:
- E ariciul vostru?
- Ariciul e un animal sălbatic. I-a plăcut locul şi de aceea a rămas la noi.
- Ce mănâncă ariciul?
- Prinde şoareci, şerpi, gângănii, mănâncă pâine mai veche şi îi place hrana uscată special preparată pentru pisici. Bea apă de la căţel sau de la găini, dar îi place mult şi laptele.
- Aveţi şerpi?
- Nu cred. Poate sunt şoricei care se hrănesc cu mâncarea de la găini. Cred că de aceea vine ariciul. Le face concurenţă pisicilor.
- Foarte frumos! Vine şi mâine?
- Nu ştiu. Cred că vine noaptea, când e linişte. Acum ştiu de ce latră căţelul în unele nopţi. Ne anunţă că avem un musafir deosebit.

joi, 1 februarie 2018

Irina şi experienţele ei

      Într-o zi, Irina găsi pe un raft al hypermarketului de la care obişnuia să se aprovizioneze un preparat care semăna cu fasolea bătută. Totuşi, nu era fasole.
       Îşi puse ochelarii şi citi: humus. Devenise curioasă. Îşi spuse în gând că va citi ceea ce era scris pe dosul cutiei cu ochelarii cei „tari”, cu care făcea operaţiunile migăloase. Dacă nici aşa nu vede, va apela la Google.
       Ajunsă acasă, se grăbi să depoziteze cumpărăturile. Pe masa din bucătărie rămăsese cutia cu humus. În timp ce laptele fierbea, Irina citi pe dosul cutiei. Avea năut luat de la acelaşi hyperemarket cu ceva timp în urmă, după ce a văzut la televizor cât de potrivit este pentru sănătatea omului. Îi lipsea pasta de susan. În rest, se va descurca folosind doar informaţiile de pe ambalaj. Avea experienţă în bucătărie.
       Deschise cutia şi gustă. Îi plăcu. Gustă şi soţul ei. Apoi comentară.
       - Năutul e neam cu mazărea.
      - Îţi mai aminteşti că, la cantina studenţească, sâmbăta ne dădea mazăre frecată şi câte o bucată de polonez prăjit?
       - Fetele nu prea mergeau la masă. Sau le dădeau băieţilor porţia lor în schimbul desertului.
      - Dacă facem rost de pastă de susan sau seminţe de susan, fac şi eu humus. Să trecem pe listă pentru săptămâna următoare!
       Când a avut toate ingredientele necesare, Irina îşi propuse să facă o experienţă: să pregătească humus. Avea informaţiile, unele de pe internet. Aflase că năutul se mai numeşte şi mazărea berbecilor.
Aduse din cămară punga cu năut. Citi instrucţiunile. Năutul trebuia spălat în mai multe ape şi pus la înmuiat în apă rece timp de 12 ore. Irina spălă boabele şi le acoperi cu apă rece. Apoi citi eticheta. Află că năutul e din Bulgaria.
       A doua zi se trezi devreme şi schimbă apa de pe boabe. Puse apă rece şi aşeză cratiţa pe sobă. Între timp, aduse pasta de susan, care era fabricată în Grecia.
       Când a considerat că năutul a fiert, a luat câteva boabe şi le-a gustat. Era înteresant. Cu o lingură, luă o cantitate de boabe cu puţină apă, aşa cum o văzuse pe bunica de la Orăştie că face fasolea bătută. Pentru a câştiga timp, se gândi să folosească mixerul. Când îl porni, câteva boabe săriră prin bucătărie.
       - Nu vezi că nu sunt fierte?, întrebă soţul femeii.
       - Sunt fierte. Eu am mâncat.
       - Mai lasă-le să fiarbă!, spuse bărbatul şi plecă la televizor.
       Irina se plictisise. Îşi aminti de bunica ei. Ea bătea fasolea cu o lingură de lemn, ca pe piureul de cartofi. Apoi, văzând cât de uşor presa Irina cartofii, a folosit acelaşi instrument: o sârmă îndoită şi fixată într-un mâner.
       Irina scurse o parte din apa de pe năut, apoi răsturnă tot din cratiţă într-un castron mai larg. Începu să-l bată . Era destul de anevoios. Îşi aminti că are blender. Ce-ar fi să-l folosească?
       Zis şi făcut! A mărunţit năutul cu blenderul, a dăugat sare, pastă de susan, puţin ulei, zeamă de lămâie şi a continuat să amestece gustând din când în când.
        - Cred că am reuşit!
        Îşi puse pe o farfurie puţin humus, presără puţină boia, pentru culoare. Pe plicul cu boia scria ungureşte.
Pâinea era din România. Era făcută de un localnic. Cu siguranţă că grâul era din ţară.
       În timp ce mânca, veni soţul ei.
     - Gustă! E foarte bun! Mâncare din UE. Năut bulgăresc, susan grecesc, boia ungurească, sare de Cacica, lămâie din lămâiul nostru şi ulei românesc.
        - Asta da, experienţă! Ai reuşit să faci un singur fel de mâncare în douăzeci de ore.
        - Putea să dureze şi mai mult, dacă nu aveam blenderul nemţesc! Mixerul nu mi-a fost de folos.
         După ce mâncară humus, au băut şi cafeaua de la ora patru.
        Irina era fericită. De acum înainte nu va mai cumpăra de la hypermarket un preparat pe care îl poate face şi în casă. A constatat că e foarte bun cald decât rece.
        Trebuia să facă ordine în bucătărie. Se apropia ora la care viziona un serial turcesc. Se cam enerva când vedea cât suferă fetiţa, eroina principală, cât de multă răutate e în film, admiră activitatea poliţiştilor şi a medicilor turci, dar ceea ce îi plăcea cel mai mult era să observe obiceiurile, preparatele culinare, modul de comportare în diferite situaţii a turcilor de rând şi a celor din clasa avută.
       Era plăcerea ei de seară. Uneori îşi amintea ce îi povestea bunica ei din Dobrogea şi ce vedea când mergea pe litoral.
        Irina declară reuşită experienţa ei din acea zi.