Cozonacul

           Fira venise la oraş numai ca să scape de gura surorii sale mai mari. Îi plăcea la ea în sat, dar la fabrică putea să câştige mai mult. Timpul a trecut, Fira şi-a întemeiat o familie, au primit un apartament din fondul fabricii şi a cerut un lot pe care să cultive legume şi câteva flori. Îi era dor de viaţa la ţară, dar era cu totul altceva „să-ți vină căldura pe țevie” și să gătești la aragazul legat la rețea.

            Se apropia sărbătoarea Învierii Domnului și Fira cu sora ei făceau planuri:

            - Cozonacii ți-i fac eu. Tot vin la voi și am și timp, dar și aragaz nou. Al vostru nu prea mai ține…

            Maria a fost de acord. Era ocupată și ea, dar și ceilalți din familie. Cu preparatele culinare se descurcau. De nepoți se ocupa în special nora. Ea îi ducea și-i aducea de la grădiniță.

            În Vinerea Mare, Fira aduse doi cozonaci. Venise cu ei imediat ce-i scosese din cuptor. Ce se gândi? Pe ciment ar sta mai bine. Scoase cozonacii și-i așeză pe un carton sub fereastra holului, pe ciment. Îi acoperi cu un prosop și se duse să-și ajute sora.

            Nora veni cu copiii de la grădiniță, au fost întâmpinați de aroma cozonacului.

            - Mamă, e voie să gustăm cozonac?

            - Aveți răbdare! Mai întâi vă îmbrăcați de casă și vă spălați pe mâini. Apoi vă dau câte o bucată.

            Fira voia să fie utilă. Luă repede un cuțit și le dădu copiilor câte o felie.

            Ioana alergă la mama:

            - Eu nu mănânc cozonac!

            - De ce? E bun. Știi că l-a făcut mătușa…

            - Cozonacul ăsta are furnici în el!

            Fira sări în apărarea cozonacului:

            - Am fost foarte atentă. Numa´ tu vezi furnici!

            Nora îi făcu semn Ioanei să tacă. Luă felia din mâna fetei și o privi.

            Auzind ceva, dar neînțelegând ce se întâmplă, Maria veni din bucătărie.

            - Ce se întâmplă?

            - Ioana vede furnici în cozonac!

            - Dă-mi să văd!

            - Bine, tu, Firă! Cozonacul acesta chiar are furnici.

            - Cum? Și tu vezi furnici?

            Nora veni cu rezolvarea:

            - Să-l mutăm în cămară. Acolo nu sunt furnici, iar cele din cozonac vor pleca. Furnicile au ieșit din fundație. Ies înainte ploaie.

            - Mă´ , da´ ce bine le știi tu pe toate!

            - Și în camera copiilor ies. Mereu trebuie să stropesc cu ceva.

            Maria decide că e timpul să încheie dezbaterea.

            - Gata! Fiecare la lucrul ei! Nu e mare necaz! Firă, altă dată să ne întrebi unde e locul potrivit pentru fiecare lucru. Îți mulțumim că ne ajuți, să nu te superi pe noi!

           

***

 

            În seara de Înviere ploua cu găleata. Fira, udă și înfrigurată, îi povestește soțului ei despre cozonacul cu furnici.

Un plic ciudat

 

            Soneria sună de două ori. Știam că e poștașul. Am mers repede la poartă.

            - Bună ziua! A sosit un plic din Statele Unite. Nu știu dacă pentru dumneavoastră sau… Adresa e greșită, dar sunteți singura familie cu numele Mironescu din oraș.

            - Așa e.

            - Problema e că adresantul e Ana Mironescu…

            - Da, e o problemă. Nu avem în familie nici o Ană. Fiica mea are o prietenă cu numele Ana, dar ea e în State. Să fi scris greșit numele?

            - Trebuie să trimit plicul înapoi.

            - Tu știi ce trebuie să faci!

            - Bună ziua! Scuzați deranjul!

            - Nu-i nimic!

            Am intrat în casă, dar nu eram liniștită. Cine să fi trimis scrisoarea? O persoană care nu ne cunoaște bine? Cu ce scop? Ce scrie? De ce Ana? Fiica mea e Iuliana, iar soacra e Mariana. Ceva nu e în regulă.

            A doua zi, eram liberă de dimineață. M-am dus la Oficiul poștal. Într-un orășel ca al nostru, lumea se cunoaște. Dirigintele a locuit vreme lângă socrii mei. Soția dirigintelui e colega mea de birou.

            Am anunțat la ghișeu că vreau să vorbesc cu dirigintele. Mi s-a spus că e în birou. Am intrat:

            - Bună ziua! Am o problemă!

            - Bună ziua! Să vedem care e problema!

            - Poate ați aflat de scrisoarea din Statele Unite…

            - Da, m-a anunțat factorul poștal.

            - M-am tot gândit. Vă rog să deschideți plicul! Poate e o veste importantă pentru cineva, chiar dacă numele destinatarului nu e tocmai corect. Soacra mea a avut un unchi în America, povestea despre el. De o vreme nu mai avea informații. Scrisese la Ambasadă, dar nu mi-a povestit ce a rezolvat.

            Dirigintele deschide ușa și cere să-i fie adus plicul.

            - Ați venit la timp. Încă nu l-a returnat.

            - Cred că se trimit retur în termen de zece zile.

            - Așa e!

            Bărbatul dezlipește cu grijă plicul. În interior o singură foaie. Citește cu voce joasă:

            - Stimată doamnă Ana, sunteți prietenă cu Maria Zaharescu. Sunt vecină cu soțul ei. Vă rog să-i spuneți că…

            Dirigintele făcu o pauză.

            - O cunosc pe Maria. E prietenă de familie. Soacra mea are grijă de fiul ei, Alin, când Maria e schimbul întâi. Îl duce și-l aduce de la școală.

            - Vă rog să luați scrisoarea! E clar că e pentru soacra dumneavoastră.

            - Vă mulțumesc! Să citească și să se descurce! E prietena ei.

            Am venit acasă. La scurt timp, a sosit și soacra mea. I-am dat plicul și i-am spus cum am ajuns în posesia lui.

            - Citește tu, că vezi bine!

            Scrisoarea conținea, în câteva rânduri, informația că soțul Mariei locuiește cu o femeie mai în vârstă ca Maria și urâtă. Mai scria că ar trebui să-i spună Mariei.

            Am lăsat scrisoarea pe masă și am plecat. Încercam să-mi imaginez ce va urma. De suferit, cu siguranță va suferi Alin, pentru că Maria, o femeie frumușică, încă tânără, simpatică și veselă, se va descurca, chiar dacă se va ajunge la divorț.

22 mai 2021

Cu capra prin sat

              Aveam câțiva ani. Poate 4, poate 5. Era Anul Nou și am auzit la ușă gălăgie. Cineva cânta la vioară și altcineva cânta la zongură, o chitară cu 5 corzi. Ritmul era păstrat de o tobă.

            Tatăl meu deschide ușa și invită acel grup vesel format din câțiva bărbați și un animal ciudat.

            Un bărbat din grup cântă: „Ta, ța, ța, căpriță, ța…” Animalul, căprița, sare și clămpănește din „gură” în ritmul muzicanților.

            Privesc curioasă animalul pe care l-au numit capră. După ce capra își încetează dansul, tata mă îndeamnă să studiez capra.

            Ce aflu? Capra e o mască sculptată în lemn, un cap cu maxilarul inferior mobil. El este mișcat cu o sfoară, pentru a clămpăni în timpul dansului, şi este fixat într-un băţ cu care se sprijină pe pământ. Masca este împodobită cu o bucată de blană, ca o barbă, și două corniţe, cu panglici multicolore şi flori. Dansatorul stă aplecat, peste el se așează o pătură, o pânză sau panglici colorate.

            Tata explică: „Ceata de tineri cu capra colindă pe la toate casele din sat.  Ea nu trebuie să ocolească nici o casă la geamul căreia arde o lumină. Se crede că gospodarilor nu le va merge bine în anul care vine, dacă nu primesc colindătorii, care alungă răul și aduce binele, sănătatea și norocul.”

            Cer permisiunea de a-l înlocui pe dansator. Mă strecor sub cuvertură și încep să trag de sfoară. Capra clămpănește și eu mă amuz.

            Colindătorii sunt serviți cu țuică și prăjituri. Tata le dă și niște bani. Și ceata pleacă.

            A fost o zi frumoasă, deosebită. Am învățat ceva și am fost și artistă.

18 martie 2021