Primele teme de casă constau în bastonaşe, cârlige şi alte semne. Cred că erau plictisitoare.
La început, îmi luam caietele şi mă aşezam la masa din bucătărie. Acolo era mai multă lumină. Pe scaun, puneam o pernă. Astfel aveam asigurată înălţimea potrivită.
Tata lua ziarele şi se aşeza alături. Îşi „făcea lecţiile” împreună cu mine. Dacă oboseam, povesteam câteva minute. Întotdeauna, eu terminam de scris înainte ca tata să termine de citit Scânteia şi Pentru socialism, ziarul local.
Într-o zi, am luat ziarul şi am încercat să citesc. Ştiam numai câteva litere. L-am întrebat pe tata ce e şarpele acela, apoi am încercat să citesc. Nu mi-a reuşit, dar, cu puţin ajutor, am citit cel mai lung cuvânt de până atunci: socialism. Nu ştiam ce înseamnă, dar m-am bucurat că am citit.
După un timp, îmi scriam singură temele.
Într-o zi, doamna învăţătoare îi recomandă unui coleg să citească lecţia de zece ori, că numai aşa va învăţa să citească repede.
Am venit acasă. Am mâncat, m-am odihnit şi apoi am luat abecedarul. Am citit lecţia, însemnând pe marginea unui ziar de câte ori o citisem. La un moment dat, puteam să spun lecţia din memorie. M-am uitat la însemnări. Citisem de cinci ori. Nu avea rost să mai citesc. Ideea cu cititul de zece ori nu era pentru mine. Citisem lecţia de câteva ori în clasă. Era prea mult.
„Mai bine să mă joc cu păpuşile!”, îmi spun. Şi scot cutia de pantofi în care îmi pusesem păpuşile şi hainele pe care tot eu le făceam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu