Livia

Zi  frumoasă de toamnă. Complexul studenţesc era ca un stup de albine. Unii veneau cu geamantane grele, alţii plecau la cumpărături…

La etajul trei, Livia, cu coatele sprijinite de pervaz, îi privea pe cei ce veneau. Unul dintre tinerii din grupul care trecea îşi puse geamantanul jos şi, frecându-şi mâinile, îşi roti privirea. Când o zări pe Livia, îi strigă:

- Vezi să nu cazi de acolo!

- N-avea tu grijă !

- Ştii că-ţi stă bine cu capotul acela roşu ?

- Sigur că ştiu!

Fata se retrase. Nu voia să continue un dialog care ar fi putut să deranjeze pe cineva obosit din camera vecină.

Observase că tânărul avea pantofi de lac alb cu negru, ca Fred Astaire, şi vru să-i spună că-i stă bine cu pantofii de bebeluş, dar renunţă la gândul că va auzi ceea ce nu-i va face plăcere.

Seara, s-au întâlnit în holul căminului. El era tot cu pantofii bicolor. Aştepta. Livia se apropie de el :

- Ai trimis s-o cheme?

- Am trimis. Nu ştiu de ce nu vine.

- Dacă vrei, mă duc şi eu s-o caut !

- Chiar te rog ! O cheamă Reli şi stă în camera 35.

Livia urcă treptele în goană. Reveni şi-i spuse că Reli vine îndată. El îi mulţumi.

           A doua zi, când Livia se întorcea de la deschiderea festivă a anului universitar, îl găsi în hol. Se duse la sigur :

            - Oare pe cine aştepţi? Tot pe Reli?

            - Nu e acasă. Am două bilete la ,,Omul, orgoliul şi vendeta’’. Nu vii cu mine?

            - Ba da, dacă mă aştepţi să duc bagajele astea…

            - Vin la şase să te iau.

            - Strigă-mă la geam!

            - Nu ştiu cum te cheamă.

            - Livia. Dar pe tine?

            - Liviu, zise el întinzând mâna.

            - Râzi de mine!

Livia se încruntă.

            - Nici prin gând nu-mi trece!

            - Dacă vrei să te cred, arată-mi legitimaţia!

Liviu scoase din buzunar legitimaţia de student. I-o dădu Liviei. Ea citi repede şi începu să râdă.

- Suntem colegi de grupă…

- Cum? Şi tu eşti la Fizică?