joi, 24 octombrie 2013

Dulceaţă de piersici



           Mătuşa Ileana era o femeie în vârstă care locuia singură într-o casă mică de la marginea satului. Avea o grădină şi câţiva pomi. Nu cerea nimic de la nimeni. Se descurca numai cu pensia de urmaş pe care o primea.

            Într-o dimineaţă, a constatat că au căzut prea multe piersici. Nu le putea mânca pe toate, înainte de a se strica. Îi părea rău de fructe, dar nici prin vecini nu erau copii cărora să le dea.

            Îi veni o idee. „Să fac dulceaţă şi voi avea şi la iarnă ceva bun şi aromat! Mai am un kilogram de zahăr.”

            Aşadar, mătuşa Ileana s-a apucat de lucru. A pus piersicile într-o găleată, apoi peste ele a pus apă caldă. A constatat că se poate lua coaja mai uşor. Apoi, spăla bucăţile obţinute după scoaterea sâmburilor şi înlăturarea părţilor strivite într-o oală cu apă rece. În cratiţa în care făcea de obicei dulceaţă, punea un strat din bucăţi de piersică şi-l pudra cu zahăr.

Mătuşa încerca să facă economie ori de câte ori putea. Apa rece din oală era tocmai bună să ude trandafirul. Numai că nu totul iese aşa cum se plănuieşte. Bătrâna a călcat pe o pietricică, oala s-a înclinat şi puţină apă a curs pe piciorul ei. „Aşa, că mi-am luat azi două perechi! Nici n-am terminat cu piersicile şi trebuie să-mi spăl şosetele.”

  După ce aşeză cratiţa la rece, îi duse resturile de piersici vecinului de vizavi. El îi spusese că adună fructe pentru ţuică şi îi spusese să-i ducă, atunci când are, coji, fructe, dulceaţa pe care nu o mănâncă… În schimbul lor, vecinul îi dădea, în fiecare an, o sticlă cu ţuică din care mătuşa îi servea cu câte un păhărel pe cei care o ajutau să taie lemne, să sape grădina, să-i facă vreun serviciu…

Obosită, s-a aşezat pe pat. A aţipit imediat şi a visat că fiersese dulceaţa, dar nu avea borcane. S-a trezit speriată. „Ce vis! Şi ce zi! Parcă toate sunt pe dos.”


Niciun comentariu: