În timp ce vorbeam, am observat la capătul străzii un cal şi un bărbat care-l ţinea de căpăstru.
- Nina, vezi omul de lângă cal? Ce bine seamănă cu bunicul! Să mergem să vedem...!
Am alergat şi ne-am convins că era chiar bunicul de la Săcel. Ne-am bucurat şi ne-am mirat.
Eram acasă doar noi două. Am trimis-o pe Nina să o alerteze pe Mami. Unchiul a deschis poarta mare şi a legat calul în curte. Noi am rămas să aflăm cum a ajuns bunicul la Vişeu.
- Mi-a fost dor de voi şi am plecat numai eu, peste deal.
- Ştie cineva că ai plecat la Vişeu?
- Nu am spus nimănui.
- Tati, cere legătura la Săcel, la sfat! Vorbesc eu cu Ştefan, să ştie unde e tata!
Bunicul avea 91 de ani. Cei de acasă îşi făceau griji pentru el. Nu auzea bine şi se mişca destul de încet. Sarcina lui era să hrănească vacile şi calul. În rest, citea, aceleaşi cărţi vechi.
Musafirul a rămas la mătuşa. Noi am plecat acasă.
Când a sosit tata, ne-am grăbit să-i dăm vestea. S-a mirat şi în scurt timp a trecut în curtea vecină.
Bunicul plecase călare, dar după ce s-a dat jos, n-a mai reuşit să încalece. Cărarea peste deal pe care a venit nu prea era circulată. De acolo a venit pe lângă cal.
„Fotograful” familiei, Nelu Terţan, ne-a făcut o fotografie, după ce a venit Doru de la şcoală.
Bunicul a mai rămas câteva zile la Vişeu. A venit şi pe la noi. Fiind sfârşit de săptămână, au venit şi Puiu cu Ioana. Nelu ne-a adunat şi ne-a fotografiat.
Când au vorbit cu unchiul Ştefan, l-au rugat
să-l trimită pe uncheşul Nicoară să ia calul şi să-l ducă la Săcel.
Pe bunicu' l-a condus tata la autogară, l-a ajutat să urce într-un autobuz şi l-a rugat pe şofer să-l coboare pe bătrân în faţa sfatului din Săcel. De acolo, bunicul se descurca.
Fragment din cartea de amintiri intitulată IEŞIND DIN TIPARE
Am alergat şi ne-am convins că era chiar bunicul de la Săcel. Ne-am bucurat şi ne-am mirat.
Eram acasă doar noi două. Am trimis-o pe Nina să o alerteze pe Mami. Unchiul a deschis poarta mare şi a legat calul în curte. Noi am rămas să aflăm cum a ajuns bunicul la Vişeu.
- Mi-a fost dor de voi şi am plecat numai eu, peste deal.
- Ştie cineva că ai plecat la Vişeu?
- Nu am spus nimănui.
- Tati, cere legătura la Săcel, la sfat! Vorbesc eu cu Ştefan, să ştie unde e tata!
Bunicul avea 91 de ani. Cei de acasă îşi făceau griji pentru el. Nu auzea bine şi se mişca destul de încet. Sarcina lui era să hrănească vacile şi calul. În rest, citea, aceleaşi cărţi vechi.
Musafirul a rămas la mătuşa. Noi am plecat acasă.
Când a sosit tata, ne-am grăbit să-i dăm vestea. S-a mirat şi în scurt timp a trecut în curtea vecină.
Bunicul plecase călare, dar după ce s-a dat jos, n-a mai reuşit să încalece. Cărarea peste deal pe care a venit nu prea era circulată. De acolo a venit pe lângă cal.
„Fotograful” familiei, Nelu Terţan, ne-a făcut o fotografie, după ce a venit Doru de la şcoală.
Bunicul a mai rămas câteva zile la Vişeu. A venit şi pe la noi. Fiind sfârşit de săptămână, au venit şi Puiu cu Ioana. Nelu ne-a adunat şi ne-a fotografiat.
În rândul de sus, de la stânga la dreapta: Ioana, fata care îi
ajuta în casă, Mami, Tati şi Puiu. Pe rândul din mijloc: Uţa,
bunicul, Ioana, eu şi Nina. Jos sunt mama şi Doru.
Pe bunicu' l-a condus tata la autogară, l-a ajutat să urce într-un autobuz şi l-a rugat pe şofer să-l coboare pe bătrân în faţa sfatului din Săcel. De acolo, bunicul se descurca.
Fragment din cartea de amintiri intitulată IEŞIND DIN TIPARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu