Experienţa

 

            Nina, sora cea mică, era slăbuţă, pentru că se îmbolnăvea foarte uşor. De aceea, mama îi dădea, de două ori pe zi, câte o linguriţă de untură de peşte.

            Într-o zi, erau acasă numai cele două surori.

            ‒ De ce te strâmbi aşa când trebuie să iei medicamentul? o întrebă Ileana.

            ‒ Nu îmi place cum miroase.

            ‒ Ce spui dacă încerc şi eu?

            ‒ Încearcă!

            Ileana, urcându-se pe un scaun, ajunge la sticluţa cu untura de peşte. O ia şi coboară cu grijă. Reuşeşte să scoată dopul şi miroase. „Are dreptate Nina. Nu miroase frumos. De fapt, miroase a peşte. Cum să miroasă, dacă e din peşte?”

            ‒ Ce-ar fi să punem untura în cacao cu lapte? Ar fi mai bună?

            Îşi pregăteşte o căniţă de cacao. Când e gata, o cheamă pe Nina.

            ‒ Să facem o probă! Punem puţină untură în cacao.

            Amestecul miroase a peşte. Încearcă să guste, dar scuipă în chiuvetă imediat ce ia prima linguriţă.

‒ Cum poţi să înghiţi asemenea medicament?

‒ Ce să fac? Mă obligă mămica! Vrei să mă bată?

‒ Aoleu, să nu ne prindă că facem experienţe!

Ileana aleargă să pună sticla cu untură de peşte la locul ei, spală cana în care fusese amestecul. Încă miroase şi nu este apă caldă. Puţină cenuşă, cum o vedea pe mama când spală oalele murdare cu funingine, o scoate din încurcătură. Aşează lucrurile la locul lor.

La timp. Se aude scârţâitul porţii.

‒ Ce bine că am terminat! Să nu spui nimic! Promiţi?

‒ Promit!

Mama le găseşte în camera mare. Fetele răsfoiesc reviste cu poze.