Poate nu mă veţi crede, dar eu tot vă voi povesti!
Vineri, am plecat de lângă calculator. Nu l-am oprit. Era un jurnal la televizor şi voiam să aflu ce s-a mai întâmplat în lume.
L-am văzut pe Cioacă. Am văzut cum răspundea ziariştilor, mestecând gumă. Îngăima flegmatic: „cele două calculatoare erau ale noaste…”, „…dar era bun comun, cu soţia…”, „…mail-urile sunt mail-uri, iar căsuţa e căsuţă”, „mi-a fost dat numărul de telefon”, „altă căsuţă, de pe yahoo…”
Am revenit la calculatorul meu. Ştiam că, dacă nu scriam, calculatorul meu intra singur în stand by, dar ecranul era albastru. Am citit mesajul: „Calculatorul dumneavoastră a fost accesat de la distanţă. Dacă închideţi, e posibil să se piardă informaţii.”
Prima reacţie a mea a fost să închid. Cu riscul de a pierde ceva.
Totuşi, îmi puneam o serie de întrebări. Pe cine să rog să mă ajute? Căutam o persoană cu experienţă. Am trimis câteva mesaje.
Mi-a răspuns un prieten. M-a întrebat ce tip de program am, cine mai foloseşte calculatorul… Nu aveam nimic de ascuns. Nu am pe calculator decât texte literare, scrise de mine sau salvate de pe Internet. Aveam şi poze. Nimic important. Pentru alţii.
Dacă e aşa, nu-mi rămânea decât să aştept câteva zile, să văd dacă e ceva ciudat cu calculatorul meu.
Azi, m-am trezit devreme. Am pornit calculatorul. Eram curioasă. O fi intrat cineva in el? O fi un virus sau numai o eroare de windows?
Am rămas mută. Primul text pe care l-am accesat avea înscrisă o inimioară sub titlu. Era o poezie de dragoste. Grăbită, am deschis folderul cu poezii. Fiecare poezie de dragoste avea acea inimioară. Am deschis un referat despre metodele de numărare. Nu avea inimioară.
Prin urmare, m-am ales cu un virus simpatic, un virus care mă avertizează că documentul conţine o creaţie literară bună pentru trimis la concursul de Valentine’s Day.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu