miercuri, 1 februarie 2012

Lady şi Lady

Dimineaţă senină de ianuarie. Sună telefonul.

- Sunteţi acasă?
- Da. Nu plecăm nicăieri.
- Bine. Sosesc musafirii.
- Ce musafiri?
- Mergeţi la poartă!

În faţa porţii, Irina aştepta cu un ghemotoc cu blană înfăşurat într-un prosop. Bunicul le iese în întâmpinare:

- Bine aţi venit!
- Sărut-mâna! Îţi place?

Irina dă prosopul deoparte şi doi ochişori negri se ivesc.

- E aşa cum voiai. Sau mă înşel?

Bunicul, emoţionat, întinde mâinile să ia în braţe puiul de lup. Nu îndrăzneşte să o certe pe nepoată. Chiar un astfel de căţel şi-a dorit.

- Vezi că e fetiţă! Are cinci săptămâni.

Vorbind tare, cei doi intră în bucătăria de vară, unde îi aştepta bunica.

- Sărut-mâna, bunico! Îţi place căţeluşa?
- Bine că e lup! Ştii că nu îmi plac câinii mici. Dacă tot e să ai un câine, măcar să fie unul prietenos cu copiii, să-l poţi învăţa să fie civilizat.
- Cum îi puneţi numele?

Bunicul o priveşte pe bunica. Ea nu stă pe gânduri: Lady.

- Tot Lady? Alt nume nu ştii?
- Ba da, dar acesta se potriveşte. E scurt, sonor… În plus, va fi o doamnă. Ai văzut ce frumos pronunţă Alex acest nume?
- Bine, spuneţi-i cum vreţi! E a voastră.
- Cât costă?
- Nu mă întreba! Am adus fotografii cu părinţii ei. Mama ei are mai mult galben. Lady seamănă cu tatăl ei.

Bunicii privesc fotografiile, bunicul o ţine pe Lady în braţe, bunica găseşte un vas în care să-i pună căţeluşei nişte lapte… Sosesc nepoţii din curte şi în câteva clipe, nu se mai înţelegea cine şi ce spunea.

- E mică. Are numai cinci săptămâni. Să o ţineţi la căldură! Omul de la care am luat-o avea o cameră mare în care ţinea câinii.

Discuţii, unde să fie cazată căţeluşa, ce trebuie să mănânce, ce vaccinuri trebuie făcute, când, calciul, regimul…

Urmează povestirile. În urmă cu un sfert de secol, bunicii au mai avut o Lady, tot ciobănesc german, de aceeaşi culoare. A făcut mulţi căţei, care făceau gălăgie la ora mesei. Oamenii care treceau pe stradă priveau cu mirare şi curiozitate ce se întâmpla în curtea bunicilor. Pentru a-i putea hrăni pe toţi căţeii, se abonaseră la lapte, 4 kg pe zi. Copiii nu prea mâncau lapte, dar ajutau la hrănirea căţeluşilor cu biberonul. Lady era încântată de ceea ce vedea. Era foarte ataşată de copii.

- Mai ţii minte când mă jucam cu tata mare? Am ţipat, că mă strângea prea tare şi Lady a sărit de lângă magazie şi l-a prins pe tata mare de mână? I-a găurit mâneca şi l-a zgâriat pe antebraţ. Nu i-a dat drumul decât atunci când am rugat-o eu să-l lase.
- Mai ştii cum alerga după mingile copiilor din curtea şcolii?
- Îţi aminteşti de Spic, puiul lui Lady, cel care avea mai mult galben? Cum trăgea sania… O dată, când era legat la sanie, a văzut o pisică şi s-a luat după ea, uitând că e "în misiune". Noroc că ne-a răsturnat într-o movilă de zăpadă şi nu ne-am lovit.

În acest timp, căţeluşa a băut puţin lapte şi s-a culcat pe haina pusă la dispoziţie de bunica: "Până îţi fac o salteluţă…"

Spre seară, nepoţii au plecat şi Lady a rămas singură. Nu fusese niciodată atât de singură. Se împrietenise cu pisoii bunicii. Cu Gigi se înţelegea cel mai bine. Şi Gigi era cuminte, tolerant. Au rămas amândoi în bucătărie: Lady pe hăinuţă, iar Gigi pe scăunelul de sub soba de teracotă. Lady nu se putea urca lângă Gigi, dar nu era singură. Pentru a o păcăli pe Lady, bunicul a lăsat pornit aparatul de radio.

A doua zi a trecut fără incidente. Lady a primit o casă nouă: o cutie spaţioasă. Proba i-a făcut-o Gigi. Au încăput amândoi în cutie şi, când nu se jucau, dormeau amândoi în bucătărie. Ceilalţi pisoi intrau, verificau vasele cu mâncare şi ieşeau. Uşa bucătăriei dădea în curte. Din două salturi, pisica şi ceilalţi motani erau în siguranţă. În caz de pericol, pisica se urca în cel mai apropiat pom, motanul se răstea la căţeluşă, îi mai dădea câte o palmă cu laba, iar cel mai mic pisoi a acceptat să se joace cu Lady.

Bunica avea acum mai mult de lucru. Oricum, se trezea de dimineaţă, le dădea mâncare pisoilor, prepeliţelor japoneze, soacrei sale, care nu cobora decât foarte rar din casă, şi le dădea apă găinilor. În timp ce trebăluia prin bucătărie, fierbea cafeaua pe care prefera să o bea fierbinte.

Într-o zi, a aprins aragazul, a pus ibricul cu cafea şi a ieşit. Lady, curioasă, după ea. Au dat mâncare prepeliţelor. Apa din vasul găinilor era îngheţată. Bunica a intrat în bucătărie, a luat ibricul şi a pus o oală cu apă în locul lui. A dus ceaiul soacrei. Între timp, apa s-a încălzit.

Lady şi pisoii erau ocupaţi. Bunica a luat oala cu apă caldă şi a pornit spre curtea găinilor. Când a deschis poarta, Lady zbughit-o înăuntru. Exista pericolul să verse apa caldă pe căţeluşă. Bunica a trimis găinile însetate şi a turnat apa în vasul cu gheaţă. În acest timp, Lady a fugărit găinile. Acum, bunica avea două probleme: opărirea găinilor sau lupta dintre cocoş şi căţeluşă. Mişcări dezordonate în toate direcţiile. Cel mai uşor a fost rezolvată problema apei. Greu a fost să o scoată pe Lady din curte! Cu oala în mâna dreaptă, cu stânga dirijând circulaţia, bunica a reuşit sa o dea afară pe Lady. Dar jacheta tricotată cu care era îmbrăcată bunica s-a agăţat într-un cui din gard. Bunica s-a dezechilibrat, Lady a intrat din nou în curtea găinilor, a sărit şi cocoşul. Bunicii nu-i mai rămăsese decât vocea. A strigat la cocoş şi-a desprins din gard jacheta şi a început să alerge după Lady.

Toată această agitaţie nu a durat mai mult de două minute, dar pentru bunică, timpul s-a scurs altfel. Scăpând cu bine, mergea spre bucătărie vorbind cu Lady:

- Ce fetiţă neastâmpărată eşti! Dacă ne filma cineva acum, câştiga un premiu la "Bitte lächen!". Sper că vei fi mai cuminte şi nu vei mai intra unde nu-i de tine!

De atunci, Lady nu a mai intrat la găini, dar le priveşte prin gard. Când nu se împiedică de ea, bunica ştie unde să o caute.

Un comentariu:

Jester spunea...

Vă invităm să sprijiniți un proiect literar online aflat la început. Un forum cafenea literară, unde putem discuta probleme legate de literartură și creative writing. Adresa noastra este http://creativewriting.hitforum.ro/