joi, 25 octombrie 2012

Mamă adoptivă


         
            De mai bine de o lună, bunicii erau supăraţi. Cineva îl otrăvise pe Bobiţă, motanul lor  negru cu papion alb.
            - Ce-au avut cu el? Era cuminte, chiar se temea de oamenii pe care nu-i cunoştea..
            - Să nu mai văd pisici negre în curtea mea!, spunea bunicul. Ajunge câţi pui a făcut Kitty! O să aduc eu un motan alb!
            Bunicii Maria îi părea foarte rău după Bobiţă. Abia împlinise patru ani. Era frumos, mare, pata albă de sub barbă, căreia îi spusese papion, era o carte de vizită. Vecinii ştiau că acel motan este al bătrânilor şi, dacă le intra în curte, nu-l alungau. Bobiţă nu făcea nimic rău. Din contră, când lăsau puii de găină la soare, erau siguri că nici o pisică străină nu va îndrăzni să dea iama în ei.
            Ideea de a avea un alt motan nu o încânta pe Maria. Refuza chiar să se gândească la aceasta. Spera să aibă Kitty un băieţel. Poate în anul care vine...
            Într-o zi, bunicii pleacă la rude, lângă Orăştie. Mătuşa Firuca are o pisică albă cu pete colorate. Lângă pisica mătuşii, o grămadă de pisoi. Când îi văd pe musafiri, pisoii  aleargă spre şură şi se ascund.
            Unchiul Cornel are nevoie de ajutor şi bunicul Andrei se oferă să meargă cu el.
Maria se apropie încet de pisoi. Acum, pisoii nu mai fug. Reuşeşte să îi numere. Sunt cinci. Exclamă, fără voie:
- Kitty nu a avut niciodată mai mult de patru pui!
Încearcă să-i fotografieze, dar pisoii nu stau în loc. Îşi văd de joaca lor.
            Până când mătuşa termină de spălat vasele, Maria merge să vadă ce mai e nou în gospodărie. Revine pe banca de sub corcoduş şi povesteşte cu mătuşa. Ajung şi la capitolul pisici. Aşa a aflat mătuşa de Bobiţă.
            - Dacă vrei, îţi dau eu un pisoi.
            - Nu cred că vreau. Sunt drăguţi şi jucăuşi, dar pisica mea are un pui de o lună.
            - Ăştia mănâncă tot ce le dau.
            - Şi pisicuţa noastră, Steluţa, începe să mănânce: lapte, brânză, dar nu şi carne.
            Cei doi bărbaţi se întorc de la vie. Andrei vede pisoii. Mătuşa Firuca îl abordează:
            - Am aflat că v-a murit motanul. Nu vrei un pisic?
            - Dacă mănâncă singur...
            - Da, mănâncă. Mergeţi să vă alegeţi!
            Lângă şură, pisoii se joacă. Andrei pune mâna pe cel mai mare:
            - E pisică, spune bunica.
            - De unde ştii?
            - Are trei culori.
            Mai prinde două pisicuţe, dar el vrea motan!
            - Care e motan?
            - Ăsta.
- Cel mai mic?
            - Da. Vrei să îl luăm?
            - Sigur.
Andrei vrea să fie sigur că e motan şi-l verifică. Apoi, vrea să se convingă şi că pisoiul mănâncă singur şi o întreabă din nou pe mătuşa lui. Ea confirmă. Tăviţa în care fusese mâncarea pisoilor e goală.
- Să ne grăbim! Dacă i se face foame pisoiului, cum ne descurcăm?
La început, pisoiul a stat liniştit. Apoi, a început să se foiască. Îl deranja zgomotul motorului, chiar dacă bunicilor li se pare că maşina lor toarce frumos.
Bunica încerca să-l calmeze pe pisoi, dar el încă nu avea nume. Cum să i se adreseze?
- Stai cuminte, Fernando!
- Nu îmi place numele ăsta!
- Ferdinand e mai frumos.
- Să-i spunem Fredy!
- Poate Fredie, ca lui Fredie Mercury.
- Nu, F, R, E, D, Y. E mai scurt.
- Bine, acceptă bunica. Stai liniştit, Fredy! Stai cuminte, că imediat intrăm în  Orăştie. Poate ţi-e somn şi adormi la mine în mână. Sunt curioasă cum te va primi Kitty.
Fredy ţinea gura deschisă. Îi era cald. Poate şi sete. Bunica încerca să-i ude gura cu apă plată. (Aveau în maşină.) Fredy a închis gura doar câteva minute, cât timp a dormit.
Acasă, la vederea lui Fredy, Kitty se îndepărtează, nu înainte de a se răsti la noul venit. Steluţa îl cercetează şi dă semne că ar vrea să se joace.
Poate că lui Fredy îi e sete, poate îi este foame... Mătuşa le dăduse o sticlă cu lapte. În primul rând, puii. Puţin lapte nefiert în vasul pisicilor. Apoi, într-un alt vas, lapte pentru Kitty.
După ce pisicile şi-au potolit setea, prima încercare de a-l apropia pe Fredy de Kitty eşuează. Pisica nu îl acceptă. Nu o mai acceptă nici pe Steluţa. E inutil să insiste.
- Am reuşit să o îndepărtăm şi de puiul ei, spune cu părere de rău, femeia. Nu sunt convinsă că Fredy ştie să mănânce. Vezi cât e de mic pe lângă Steluţa?
Încercarea bunicii de a-i explica lui Kitty că are doi pisoi, că ambii sunt ai ei, sfârşeşte trist. Kitty nu o asculta. Steluţa se descurcă, poate să mănânce singură, dar Mariei îi pare rău că nu îl poate ajuta pe Fredy. Se consolează cu gândul că Steluţa se ocupă de noul sosit şi le asigură un loc de dormit: un preş în spatele uşii, acolo unde a văzut că preferă să doarmă Steluţa.
În dimineaţa următoare, încep tratativele cu Kitty:
- Kitty, tu eşti pisica mea bătrână. Eşti cuminte şi înţeleaptă. Vezi că pisoii au nevoie de tine. Când vrei ceva, vii la geam şi îmi ceri. Acum te rog să ai grijă de puiuţii ăştia. Îmi pare rău de ei. Ţie nu?
Cât timp o mângâie şi vorbeşte cu ea, pisica stă liniştită. Dar pleacă atunci când se apropie de ele unul dintre cei mici.
- Trebuie să facem ceva! Pisica are lapte şi puii sunt flămânzi. Trebuie să încerc! Nu ţi-e milă de Fredy? Vino şi ajută-mă!
Bunicul se apropie.
- Ce să fac?
- Eu o ţin pe Kitty şi tu pune-l pe Fredy să sugă!
La început, pisica s-a zbătut, dar când s-a convins că nu scapă, a stat cuminte. Bunica îi spunea că aşa trebuie să fie o mamă bună. De când era mică, Kitty o privea în ochi atunci când îi vorbea. Poate înţelegea ce-i spunea, poate îi plăcea tonul calm al vocii Mariei. Important e că stătea liniştită.
După ce au considerat că Fredy e sătul, au eliberat pisica şi i-au dat, ca recompensă, o bucată de peşte şi puţin lapte.
A doua zi, se reiau tratativele cu Kitty. O mângâiere pe cap, alta pe mustăţi, sub barbă, vorbindu-i calm. Între timp, bunicul vine cu Fredy. Bunica se aşează pe un scaun, o ia pe Kitty în poală şi Fredy se repede să sugă. Îi spune bunicului  să o aducă şi pe Steluţa. Kitty a mai avut pui. Cum reuşea să-i alăpteze pe toţi?
Cu Steluţa în mână, bunicul îşi ia un scaun. Apoi, o apropie pe pisicuţă de Kitty. Încearcă să o ajute să sugă. Sug amândoi pisoii, pe rând. Până la urmă, cu puţin efort, bunicii au reuşit să-i aşeze pe ambii pisoi să sugă în acelaşi timp şi Kitty nu s-a mai zbătut. A primit, e drept, o recompensă materială, nu numai laude şi mângâieri. Bunicii s-au distrat la gândul că jucau o scenă dintr-un film cu doi pensionari care hrănesc doi pisoi.
Fiecare îşi vede de treburile zilnice, dar au timp să privească la  pisici. Fredy e  când cu Kitty, când cu Steluţa: Kitty îl mângâie şi-l hrăneşte, iar cu Steluţa învaţă să lupte. Din hrana specială pentru pisici mănâncă toţi trei, fiecare are câte un vas cu lapte şi, în plus, toţi primesc carne de pui sau peşte. Kitty e o mamă foarte bună.

Niciun comentariu: