joi, 1 mai 2014

Ziua Muncii



Anul 1960 m-a găsit în clasa a patra. Învăţam în clădirea în care fusese şcoala cu limba de predare maghiară. În acel an şcolar, au rămas mai multe săli nefolosite. Era anul în care, în oraşul Vişeu de Sus, învăţământul în limba maghiară intrase în lichidare. La Sighet, mai funcţionau câteva clase, dar părinţii au considerat că e mai avantajos să îşi înscrie copiii la secţia română şi să nu-i trimită la internat.

De 1 Mai, învăţătoarea noastră, doamna Valeria Filip, a organizat o formaţie de gimnastică. Din această formaţie făceau parte elevi ai claselor a patra. Părinţii au pregătit costume: fetele aveau bluziţe albe şi fustiţe negre, iar băieţii aveau maiouri negre şi pantaloni lungi albi.

Într-o recreaţie, după ce am mâncat obişnuitele cornuri cumpărate de la femeia care le aducea de la brutăria oraşului, le-am propus colegelor să repetăm mişcările. Fetele au fost de acord. Eram cu faţa spre soare şi număram în timp ce executam exerciţiul.

La un moment dat, se apropie Tavi, se aranjează la o distanţă potrivită în stânga mea şi, tot la numărătoarea mea, execută exerciţiul băieţilor.     

Credeam că nu ne vede nimeni. Dar învăţătoarele ne-au zărit. Erau la fereastra cancelariei. Imediat au stabilit că orarul şcolii poate fi modificat. Se apropia „ziua cea mare”.

A sunat de intrare. Doamna învăţătoare ne-a spus că elevii din grupul de gimnastică vor rămâne în curte. Clasa a IV-a C, clasa cu limba de predare maghiară, va merge la programul normal, iar celelalte două clase vor citi împreună dintr-o carte de poveşti. 

Doamna învăţătoare a refăcut formaţia şi, ne-a chemat în faţă pe mine şi pe Tavi. Am repetat de câteva ori exerciţiile. Fetele erau atente la mine, iar băieţii la Tavi. Aveam o responsabilitate destul de mare. De noi depindea modul în care vom fi apreciaţi în scurt timp.

În pauzele de odihnă, înainte de repetiţii sau după ele, fetele ne adunam într-un grup. M-am împrietenit cu Mony şi Ibolya, cele două fete de la secţia maghiară pe care le admiram pentru modul în care ştiau să îşi aranjeze ţinuta şi să fie cochete, chiar în uniformă de şcoală. În plus, erau cele mai bune din clasa lor.

A venit ziua mult aşteptată. De dimineaţă, în tot oraşul pregătit de sărbătoare se auzea muzică. Din toate difuzoarele de pe străzi se auzea cântecul compus de Ciprian Porumbescu:



„Râde iarăşi primăvara

Peste câmpuri, peste plai.

Veselia umple ţara

Ca venit Întâi de Mai.”



Grupuri de muncitori şi reprezentanţi ai instituţiilor, purtând pancarte cu lozinci şi tablouri, se adunau pe stadionul oraşului, unde, în faţa tribunei oficiale, ascultau discursurile. Apoi, lumea urca la tribuna stadionului şi, de acolo, urmărea programele sportive şi artistice susţinute de formaţiile de elevi şi soliştii Casei de cultură.

Pentru a nu prelungi emoţiile noastre, am fost programaţi primii. Eram cei mai mici şi destul de mulţi. Am fost aplaudaţi  şi felicitaţi pentru modul în care ne-am prezentat. Am fost foarte mândri de ceea ce am realizat. Nu am vrut să ne schimbăm echipamentul sportiv. Am văzut cum ne priveau admirativ toţi oamenii pe lângă care treceam.

Am zăbovit un timp pe stadion, dar am preferat să mergem „la o îngheţată”. Ziua de 1 Mai era prima zi în care se putea mânca acest preparat în oraş. Erau doi vânzători de îngheţată în zona  stadionului. Aveau câte un cărucior în care, dintr-o ladă, în găleţi înconjurate de gheaţă, aduceau preparatul dulce şi rece. Puteam alege între îngheţată de vanilie, de cacao şi de fructe.

Puteam merge la cofetărie, dar era mai interesant să luăm îngheţata la cornet şi să ne plimbăm printre oameni.

După ce s-a încheiat programul pe stadion, fiecare participant a putut să aleagă între a merge în parcul mare, unde se aflau chioşcuri în care se afla bere, grătare pe care sfârâiau îmbietor mititei şi grătare, tonete cu dulciuri şi răcoritoare, sau să meargă acasă.

Am zăbovit puţin în parc, dar soarele strălucea prea tare şi oboseala ne-a îndemnat să mergem acasă. Eram foarte bucuroase că locuitorii oraşului Vişeu de Sus ne-au apreciat.


2 comentarii:

cherie spunea...

sAmintiri ....
Foarte frumos !

Maria Tirenescu spunea...

Şi adevărat!
Numai bine, Cherie!